Ipolit Strâmbu- artistul lunii Aprilie 2019

01.04.2019

Estimated reading time: 3 minutes, 55 seconds. Contains 768 words 

Ipolit Strâmbescu, zis și Hipolit Strâmbulescu, a fost un mare reprezentant al Impresionismului românesc, ce s-a născut la data de 18 mai 1871, în județul Mehedinți, și care a decedat pe 31 octombrie 1934, la București. 

Încă de pe băncile școlii, micul Ipolit a dovedit un real interes pentru pictură, fapt pentru care a fost încurajat de profesorii săi să își continuie studiile în acest domeniu. Astfel că, la numai câțiva ani, tânărul artist avea să devină coleg cu nimeni altul decât Theodor Aman. Apoi, studiile înalte și le-a continuat la Școala de Belle-Arte din München, avându-l drept camarad de penel pe Karl Marr; urmând ca în anul 1900 să pună bazele societății "Tinerimea românească", împreună cu Ștefan Luchian, Nicolae Vermont și Constant Artachino.

Opera sa se distinge de cea a impresioniștilor de pe meleagurile natale prin tușa ușor bucolică, idilică, îmbrăcată în compoziții adesea alegorice, în peisaje, în scene și portrete care mai de care; îmbrăcate, fiind ele, într-un spectacol de lumini fără-de-sfârșit. Astfel că, dacă ar fi să îi caut un frate de pe tărâmurile îndepărtate, deși acesta face parte dintr-un cu totul și cu totul alt peisaj, m-aș duce cu gândul la Jean-Honore Fragonord: datorită manierei în care aceștia aleg să își expună viziunea lor despre viață și despre artă.

Dacă ar fi să mă concentrez strict pe tehnica abordată, aș putea spune că, fără dubiu, Ipolit Strâmbu a fost un adevărat vizionar care a ales să se manifeste într-un mediu cald și prietenesc, care a ales liniile suave, pline de tandrețe și prospețime, în detrimentul tonurilor reci, întunecate,  aproape moarte. Marcându-ne prin magia zilelor de ieri, de azi și de apoi, prezentate în capodoperele sale, Ipolit Strâmbu a ales viața, în detrimentul conturării unor cadre triste, morți și seci. 

Nu degeaba, acesta a condus Școala de Arte Frumoase de la București și nu degeaba a fost unul dintre profesorii de la Școala de pictură de la Baia Mare, supranumită pe atunci "Barbizonului estic"...  Fiind ridicat la rang de pictor european, numele lui Ipolit Strâmbu dănuie alături de Nicolae Grigorescu, Carol Davila, Arthur Verona, și mulți alții; operele sale fiind vândute și cu 290.000 de Euro chiar. 

Datorită lui Ipolit Strâmbu, astăzi, noi înțelegem că: "Oricât de bine ar şti pictorul că datoria lui stă să zugrăvescă numai ceea ce îi place şi cum îi place lui, totuşi simte nevoia - din când în când - de sfătuitori. Gustul său evoluează şi el îşi dă seama că evoluţia lui este supusă unor împrejurări, de care se poate feri, dacă vrea şi ştie că-i fac rău. Mai ştie, apoi, că el trebuie cu încetul să se singularizeze, adică să-şi găsească un mod aparte de a zugrăvi, precum şi genul de pictură cel mai potrivit firei sale. 

Cu alte cuvinte, îşi dă seama că singur trebuie să-şi caute calea în artă. În căutarea ei pictorul se va găsi, de multe ori, la răspântii, neştiind pe ce drum să apuce; iar dacă a apucat pe unul, va avea deseori momente de îndoială, dacă e sau nu pe cel drept. În împrejurări de acestea ar trebui să vie criticul să-l lumineze, să-l îndrepte". În dibuirea sa, pictorul va produce diferite lucrări. 

Publicul va pricepe unele; pe altele însă nu le va înţelege. Se poate întâmpla ca tocmai pe cele bune să nu le priceapă. Rolul criticului în acest caz e de a-l lămuri, explicându-i calităţile lucrărilor, precum şi cusururile lor. Cu acest chip publicul se va cultiva, pictorii nu vor rătăcii prea mult, iar arta va progresa mulţumită criticii".

Referințe: în josul paginii  


Secția: Femeia


Secția: Scene


Secția: Nuduri


Referințe:

artmark.ro

wikipedia.ro

gazetademaramures.ro

Mai multe tablouri: aici