Immortalis. Răzvrătirea păcătosului
Așadar, problema care se ridică este una nu doar de comunicare, care, în mod matur, firesc, trebuia realizată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel însuși, în cazul acesta, - după cum am mai specificat în rândurile de mai sus - , după consultarea cu ceilalți ierarhi, ci și una de moralitate. De fapt tocmai acesta e miezul: lipsa curajului, a moralității, a verticalității.
"Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta.
Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră." Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 9
Astfel, instituția Bisericii Ortodoxe Române, prin Patriarhia Română, în apropierea zilei de 24 ianuarie 2023, s-a denigrat pe sine și pe toți oamenii ei deopotrivă, de la preoți până la enoriași, căzând din nou, ca de obicei, în plasa jocurilor politice. Așa încât, instituția aceasta, prin toți cei care au grăit anapoda sau dimpotrivă care au tăcut, se face vinovată de Înaltă trădare față de poporul ei și față de Hristos însuși prin refuzul de a se poziționa demn, onorabil, într-un asemenea fel care să o pună la loc de cinste, în chestiunea aceasta fără de nume. Cu alte cuvinte, din păcate pentru ei, acești oameni, acești bărbați și femei, au făcut aceeași greșeală ca și în perioada comunismului. De aceea, adevărații istorici, liberi și nepărtinitori, vor nota acest eveniment ca fiind un moment trist, ca un mare act de lașitate!
Funcția purtătorului de cuvânt nu este una ușoară, după cum bine intuim cu toții, mai cu seamă atunci când aceasta are legătură cu o comunitate religioasă de asemenea anvergură. Ea vine la pachet cu multe beneficii, într-adevăr, dar și cu mult frig, înstrăinare, însingurare și durere. De multe ori el, omul acesta, nu își mai aparține sieși: el nu mai are nici casă; nici masă; nici familie, căci ea/el aparține instituției. Identitatea sa pare a se dilua, adesea, între granițele timpului, însă, rolul său se oprește totuși undeva; acolo unde însuși Întâistătătorul acelei organizații (religioase, căci despre asta vorbim) trebuie să comunice un mesaj care, în fond, poate fi comunicat numai și numai de el.
Trecând de acest aspect, bineînțeles, mă bucură să văd persoane care, în circumstanțele date, rămân alături de un om sau altul: fie de un ierarh, fie de un alt reprezentant. Dar în ce sens, cu ce scop, cu ce interes, mă tot întreb? Acest comentariu nu se adresează cuiva anume, ci el este doar o reflecție. Și mai mult decât orice: cum putem să ne numim creștini, dar să fim atât de plini de venin, de mândrie, de deșertăciune luciferică? Cum îndrăznim a crede lucrul acesta, prin faptul de a fi solidari cu o anumită persoană, vom fi propulsați în aripa intelectuală, de pildă, în așa-numita elită a conservatorismului românesc? Ce nebunie mai e și aceasta? iarăși, de factură politică. Una pe care o văd de mai bine de cinci ani! Ca aceia care spun că un sfânt e mai sfânt decât altul dacă și numai dacă acela aparține de o anumită țară/ regiune și, mai cu seamă, dacă e sau nu cu iz ecumenist.
Intelectualul, om al lui Dumnezeu, este primul care se smerește pe sine, în fața cerului și a pământului, a tuturor celor văzute și nevăzute! Intelectualul nu poate fi decât un om înțelept și bun, altfel este un ipocrit, un fariseu, un escroc. Iată de ce a ajuns țara aceasta în halul acesta: din lipsa de hrană spirituală, din lipsa Dumnezeu! Căci Dumnezeu îi dă omului bun absolut totul: și inteligență, și frumusețe, și dragoste, iar omului îndrăcit, satan, chiar el, cu îngăduința lui Dumnezeu, va veni să îi ia darul: munca, profesia, îndeletnicirea, cunoașterea, sănătatea etc.
Deci, dacă ar fi să îi reproșez acestei instituții ceva, în mod public, ar fi lucrul acesta: De ce nu v-ați certat din timp pe voi înșivă (reprezentanți, angajați și oameni de legătură în egală măsură) pentru a dobândi și a împărtăși cea mai înaltă formă de înțelepciune, dătătoare de har, de frumoase miresme și de viață, adică smerenia? Căci, iată, mulțime se adună, asemenea filfizonilor, arătând cu degetele unse de patimi unii spre ceilalți, în loc a se ajuta ca frații, în loc a se îmbrățișa? Și fac tabere în Biserica lui Hristos, ignorând, cu o cumplită mârșăvie, că tocmai lucrul acesta mâhnește Inima lui Dumnezeu! De parcă Iisus Hristos ar fi doar o poveste, doar o legendă, o carte veche dintr-un muzeu. Ce tâmp!, ce naiv mod de a privi lucrurile. Omul care refuză să îmbrățișeze smerenia se aruncă pe sine din brațele lui Dumnezeu! Omul acela se izgonește pe sine din Inima Iubirii!
Dar, iată, acesta e momentul nu spre a ne adânci în răutate, în neghiobie, în prostie, într-o nouă și cruntă ignoranță, ci acesta e ceasul în care putem avea o față imaculată; acesta nu e ceasul lașității, ci al dârzeniei de a nu renunța la o viață hristocentrică! De a nu renunța la bine și la frumos, la iubire de dreptate, de a-i ierta pe acești oameni, de a ne ierta unii pe ceilalți, nu în cele din urmă, de a ne ierta pe noi înșine și de a nu renunța la biserica noastră! Acesta nu este momentul dezertării, acesta nu este un veac al capitulării, ci al ridicării din propria durere, din cenușă. Asemenea unui Phoenix să renască spiritul tău, să se ridice inima ta și să privești cu speranță spre cerul acesta mare, curat ca lacrima!
"Smeriți-vă! Pocăiți-vă!", ar fi îndemnul zilei. Mă smeresc în fața cerului și a pământului, a lunii și a soarelui, în fața stelelor, planetelor; mă smeresc în fața istoriei, a credinței, a culturii și a științei; în fața artei și a literelor; mă smeresc în fața îngerilor și a demonilor; cu smerenie în fața tuturor mă aplec! Îmi ridic ochii inimii spre Cerurile lui Dumnezeu! Să se facă Lumină în mintea și în inima ta, în jurul tău! Să fie pace pe pământul acesta! Să nu renunți la Dumnezeu!
Mesaj către omenire,
𝑁.𝐻., 26 ianuarie 2023