Revrăjirea lumii. Biserica în mâna propagandei. Între Dumnezeul meu și dumnezeul tău politic.
Propaganda is a type of communication that is used to promote a particular agenda or point of view. It can be used to influence people's opinions or to control their behavior. Propaganda often relies on disinformation and misinformation, which can be very effective in shaping people's opinions. One of the most common techniques used in propaganda is name-calling. This involves using derogatory terms to describe an opponent or enemy. For example, the Nazis referred to the Jews as "rats," 1 and Iran referred to the United States as the "Great Satan."2 Other common techniques include appealing to emotions, using bandwagoning, and using scare tactics. Arlin Cuncic, University of Western Ontario, York University
ABSTRACT
Dacă la data de 4 martie 2022 discutam, la nivel ipotetic, despre o posibilă schimbare în plan duhovnicesc, odată cu trasarea noilor granițe teritoriale, zicând "odată cu înaintarea războiului, inevitabil, se va încerca implementarea unei tranziții de la o influență răsăriteană la o dogmatică de tip apusean. Războiul ruso-ucrainean ar veni deci să faciliteze (accelereze) procesul de acomodare la ecumenism." (Războiul dintre Rusia și Ucraina. O abordare filozofică creștină), astăzi, la 28 ianuarie 2023, citind prin subsolul unei pagini de social media, găsesc o afirmație cu totul șocantă, dar totuși profundă, plină de înțeles, a domnului G.M. Ursache: "Miza reală a Sinodului din Creta (2016) nu a fost pretinsul « ecumenism », ci autocefalia Ucrainei și slăbirea Mosovei în lumea Ortodoxă. Drept pentru care, Moscova a rupt unilateral comuniunea și a scos la înaintare personaje precum episopul Longhin."
Așadar, avem două viziuni aparent diferite - una conspiraționistă, cealaltă în sine conspirativă - dar care se întâlnesc într-un punct, ele spunând de fapt aceeași poveste; iar aceasta e povestea unui dumnezeu politic. Dumnezeul acesta e un dumnezeu politic, un distrugător, un zeu al tunetelor militare, al luptelor de gherilă. Bineînțeles, dintr-un asemenea panou se subînțelege, cele două picturi anterior expuse formează un nou tablou, unul complet. Se prezintă că acesta nu este dumnezeul meu, căci Dumnezeul meu e spirit viu, sacru, imuabil, intangibil, infinit, nemărginit, un mistic, un zburător, o flacără eternă dătătoare de har și viață. Iar dacă religia vine și pleacă și se formează după chipul și vrerea noastră a oamenilor, în acord cu schimbările vremurilor politice, atunci aceea nu e religia mea. O fi o credință în ea, dar una în care nu e Dumnezeul meu. Dar eu nu zic că mă voi lepăda de Hristosul meu, ci doar că aceștia nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Nici unii, nici alți nu l-au cunoscut încă pe adevăratul Dumnezeu. Căci zis-a Domnul Dumnezeul Meu "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta", a răspuns Iisus. "Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici." Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 18, 36.
Este un lucru cu adevărat dureros să descoperim că religia, mai precis instituția ei, conform ideologilor noi lumii, dar și a ierarhilor, este de fapt un alt soi de construct politic, iar întrebarea este cât va mai dura până alții vor vedea acestea? Și cine va fi răspunzător de toate aceste suflete pierdute, trădate și rănite: fie de vorbim de creștini practicanți, fie chiar de preoți, de acei preoți care doresc și simt să urmeze calea bisericii, cu tradiția ei, așa cum au învățat-o din moși strămoși? Oare cu aceștia ce se va întâmpla dacă vor refuza să se roage cât de curând "Pentru Unirea tuturor Sfintelor Biserici...?" Fie de aducem în planul discuției o influență răsăriteană, fie una apuseasă, religia pare a se modela, deci, în mod tragic, asemenea unui hazard, după vrerea lumii, după timpurile jocului politic. Și atunci ce este aceasta? Unde e Dumnezeul meu? Este acesta Dumnezeul cel Adevărat? Unde ești Tu, Doamne?
Nicoll-Hellen,
2 februarie 2023
Scurt istoric.
Silent Reading Time: 49 mins 42 seconds
Într-un război informațional este cert că propaganda este unealta cea mai de preț, indispensabilă, o putere cu adevărat incontestabilă. Deși termenul "propaganda" (misiunea de a manipula gândurile, atitudinile și acțiunile altora) a intrat în uz comun în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conceptul de propagandă a existat de la începutul timpurilor. Cuvântul propagandă a fost inventat încă din 1622, ca urmare a termenului "congregatio de propaganda fide" (congregația pentru propagarea credinței), când Papa Grigore al XV-lea a creat o campanie de răspândire a credinței catolice în țările păgâne. Propaganda (religioasă) a început cu o conotație nobilă și cinstită, dar s-a sfârșit pe un ton peiorativ. [trad.a] Marea schismă a Bisericii Creștine din 16 iulie 1054, urmată de Schisma apuseană din anul 1378, apoi de Reforma Luterană 31 octombrie 1517, ș.a., toate acestea joacă un rol deosebit de important în dezbaterea noastră. Altfel spus, pornim la drum cu acestea în minte.
Potrivit Oxford English Dictionary, propaganda este "diseminarea sistematică a informațiilor, în special, într-un mod părtinitor sau înșelător, pentru a promova o cauză sau un punct de vedere politic." [1] Oamenii asociază de obicei cuvântul cu regimurile autoritare și cu eforturile lor de a controla statul prin suprimarea adevărului. (Romanul distopic al lui George Orwell, 1984, este o reprezentare binecunoscută a acestei conotații în literatură.). Reprezentanții politici îl folosesc în mod obișnuit pentru a convinge alegătorii să le susțină propunerile (și candidaturile), votanții interpretând, în cele din urmă, punctele lor de discuție ca fiind "informative" sau "educative". [2] Deși diferiți în diverse teme de interest public, atât democrații, cât și republicanii, în general, se bazează pe aceleași tehnici de propangandă pentru a-și face cunoscute dezideratele (și pentru a câștiga dezbaterile). Un exemplu emblematic de pe scena politică. În 1947, o carte de benzi desenate intitulată "Is This Tomorrow: America Under Communism " a afișat un steag american în flăcări în spatele soldaților americani sub atacul comunist, creând astfel un ideal de unitate națională, între persoanele albe și cele de culoare, în lupta împotriva comunismului. Un alt exemplu de propagandă este oferit de filmul de propagandă nazistă "Triumph of the Will". Acest film a fost realizat pentru a promova regimul nazist și pentru a încuraja oamenii să-l susțină pe Adolf Hitler. [3]
Puține sunt spațiile în care suntem capabili să devenim "informați", ci mai degrabă suntem "persuadați" cu privire la subiecte de profundă importanță. Invenția termenului de "știri false" (eng. fake news) este de altfel o reflectare a caracterului comun al propagandei în mass-media de astăzi, unde extremismiști folosesc propaganda pentru a delegitima democrația. [4] Astfel, ignorându-se că ordinea materială se întemeiază pe ordinea spirituală și că slăbirea ordinii morale atrage inevitabil anarhia de multe feluri, s-a ajuns în timp la ceea ce C.S. Lewis numea "abolirea omului de către om". [5] În epoca modernă totuși, cea a rețelelor sociale, publicul are acum un acces mult mai mare la informații și, prin urmare, poate alege cum să-și formeze opiniile. Deși propaganda rămâne la fel de puternică și răspândită ca întotdeauna, unele strategii care s-au bucurat istoric de succes sunt acum în scădere.
Propaganda este adesea folosită și în vreme de război pentru a forma opiniile oamenilor despre inamic. Poate fi folosită pentru a-i face pe oameni să susțină efortul de război sau pentru a-i descuraja să mai susțină inamicul. Propaganda de război se bazează adesea pe dezinformare și pe tehnica discreditării pentru a-și atinge obiectivele. [6]
Pericolele propagandei sunt multe, de la oboseală cronică la paranoia, până la un control total asupra comportamentul uman, care, de multe ori este asociat cu irascibilitate, agresivitate, ură, mânie, violență verbală, emoțională, fizică ș.a., cu tentative de sucid și omucidere.
I. Motivația anchetei.
Trufia, egoismul, incultura spirituală, la care se adaugă o cunoaștere în parte, superficială a eului, vin la pachet cu impostura, ele conducând la astfel de situații în care, indiferent de cât de sinceri am fi, indiferent cât de clar am comunica, omul tot va interpreta în cheia propriilor sale particularități (frustrări, temeri, dorințe) ceea ce spunem. O comunicare transparentă așadar, de ambele părți, asigură o bună desfășurare a lucrurilor în relațiile interpersonale sau de orice altă natură. E important să ne reamintim, adevărul nu lasă loc de confuzii, respectiv de interpretări greșite; adevărul nu conduce la conflicte (interiorizate sau exteriorizate), la animozități și, în cele din urmă, la nefericita și nedorita despărțire. Adevărul împacă, pe când minciuna dezbină; fuga de adevăr desparte apele, pe când îmbrățișarea adevărului unește cerurile. Drept urmare, adevărul de credință și mărturisirea sa este unul și același, el este etern. Adevărul este prieten cu Dumnezeu! Tocmai de aceea am ales să fiu cât se poate de sinceră și deschisă în prieteniile mele, atât cât mi-a fost cu putință, conștientizând și asumându-mi riscul de a înnebuni, de a suferi din pricina acestui ideal al prieteniei cu diviniatea, al devotamentului față de Dumnezeu. Oare ierarhii noștri și subalternii lor, cei care ar fi trebuit să fie prieteni noștri, de ce nu sunt sinceri cu noi? Dar încă mai este timp de îndreptare. Iar dacă aceștia cu adevărat au fost constrânși în a executa și promova aceste nelegiuiri, noi suntem aici! Îi așteptăm! Vă așteptăm să vă întoarceți chipurile spre Hristos cel Viu!
Omul care îl trădează pe Dumnezeu, fără nici o urmă de îndoială, fără dar și poate, fără nicio urmă de remușcare, îl va trăda și pe aproapele său. El nu mai aparține nici divinității, nici acestui lumi; nici îngerilor, nici demonilor, ci neantului. Trădătorul de meserie, prin excelență, este neobosit în vicleșugul său, dar, cunoașterea sa, fiind una de suprafață, nu se poate asemăna decât cu impostura. Mama sa este minciuna, patria lui este nedreptatea, neamul său este mândria, iar țara lui este uitarea; este una cu interesul ochiului; profund trufaș, profund egoist. Trădătorul de meserie, ignorant, o ființă dezrădăcinată de orice stare christocentrică, înrădăcinat în drăciile și patimile sale, din păcate, pare a fi de nestăvilit - un pericol public, un dușman pentru sine. Pentru el dialogul este un monolog continuu în care rezultatul fie este vrerea sa, fie este moartea ta. Trădătorii de dumnezeii lor se împart, asemenea tuturor lucrurilor de pe aceste pământuri, în mai multe categorii: unii, în număr majoritar, comit acte grave de trădare, împotriva firii îndumnezeite, din propriul interes; alții din lașitate; alții chiar din neștiință, din pură naivitate.
Tocmai de aceea, trădătorul de meserie nu poate fi judecat asemenea celuia care a fost atras în cine-știe-ce jocuri murdare, asemenea unui pion, fără știrea sa, dar, care, realizând oroarea comisă, s-a pocăit; trădătorul acesta nu poate fi judecat asemenea celuia care din nepricepere, în vâltoare unui tsunami fiind prins, a păcătuit. Trădătorul acesta, aparent, un om abil, subtil, agil, cărturar sau nu, tâmplar sau altceva, este pus pe același tron cu arhiconii. Stavilă pentru patru călăreți, ziditor de iluzii, dregător de nebunii, un alt negustor de suflete, trădătorul de profesie poate fi chiar cel de lângă tine: un frate, un soț, un tată, o prietenă, o mamă, un politician, un profesor, un director, un părinte, un artist, un zeu sau o zeiță, o amintire, o memorie. El slujește unul fals sine divin, unui chip deformat, ratat din punct de vedere spiritual. Trădătorul de dumnezeu nu va ezita să ia locul tău! El este măreția, el este sfârșitul și începutul său, el își autoprofețește pierzania, el își blesteamă zilele cu ignoranța, chemându-se și strigându-se pe sine în văzduh, din lac în puț. Trădătorul de profesie pe sine s-a damnat, trădătorul s-a autoexilat.
II. Aplicație. Se dă următorul extras spre analiză din ultimul Interviul al Purtătorului de Cuvânt al Patriarhiei Române, cu titlul "Avortul rămâne o crimă în ordinea morală în fața lui Dumnezeu, așa cum interzicerea totalitară a avortului rămâne o "crimă" în ordinea civilă și politică - INTERVIU:
Daniela Rațiu: Sunt câteva teme despre care ați vorbit, ca purtător de cuvânt al BOR, care au intrat în totală opoziție cu nucleul dur al Bisericii, cel anti-occidental. Nu e un secret că inclusiv prelați din cadrul BOR și-au exprimat public afinitățile pro-ruse, dacă ne referim doar la războiul din Ucraina. Dar au fost și alte teme, precum pandemia, unde corul "anti" din BOR cânta altceva față de mesajele transmise de dumneavoastră în numele Bisericii. Care este raportul de forțe din interiorul BOR, din acest punct de vedere, pro-european și pro-răsăritean?
Vasile Bănescu: Îmi este imposibil să ofer un răspuns mulțumitor de exact la această întrebare. Cred că oricui, de altfel. Ceea ce am perceput însă ca pe o neagră revelație în perioada pandemiei, apoi după începutul războiului din Ucraina, a fost să văd că există și se zvârcolește, mai ales în bolgiile pestilențiale ale spațiului online, o pletoră de așa-ziși creștini care, fără nicio tresărire, cu voluptate și furie, au fost capabili să ucidă în efigie oameni pe care nu-i cunoșteau personal, despre care nu știau nimic altceva decât că aceștia, împinși de responsabilitatea publică, încearcă să se adecveze la o realitate nu chiar greu de descifrat în momentele ei de criză: medici, intelectuali (creștini) publici consacrați profesional ca vârfuri în domeniile lor, oameni echilibrați de bun-simț, vertebrați de educație, orientați pe cât posibil de informație, care gândesc și muncesc simultan, care mai ales gândesc înainte de a scrie sau vorbi. Această pletoră colcăitoare pe diverse site-uri, contestatară a realității pe care o sacrifică oricând, are desigur în rândurile ei voci stridente, ca orice minoritate care nu se poate resemna cu marginalitatea sa structurală. Ea va fi mereu bântuită de reverii conspiraționiste, autarhice, filetiste, sau, de ce nu, de interese ascunse, manipulatoare.
Am observat că cei mai mulți dintre acești oameni certați la cuțite cu realitatea în vremea pandemiei, pe care o contestau luând grav în deșert numele Domnului, invocând în mod aberant argumente "patristice", viziuni apocaliptice și rațiuni "duhovnicești" pentru refuzarea unor reguli elementare de protecție (masca acoperea, în viziunea unora, "chipul lui Dumnezeu" din om; vaccinul - eficace sau nu - declanșa creșterea unor solzi pe piele sau funcționarea unor cip-uri implantate subtil prin chiar actul de vaccinare - efecte secundare nedemonstrate pe lângă altele, reale; îndemnul la discernământ, informare ramificată sau la sfătuirea, în probleme strict medicale, cu medicii, nu cu clericii, echivala în ochii acestor super-credincioși manipulați cinic de bigoți fanatici și mercenari mediatici cu trădarea Ortodoxiei și sabotarea Bisericii infiltrate la vârf cu globaliști și oameni ai obscurului Sistem, (între care beneficiez eu însumi de un loc de frunte), am observat, așadar, că acești oameni intratabili au, în contextul agresiunii clarisime a Rusiei asupra unui stat și popor suverane, hiperdezvoltate, apriorice preferințe favorabile total agresorului, identificat delirant cu apărătorul Ortodoxiei și al valorilor creștine, și deloc victimelor.
Cert este că BOR a avut și are o voce publică, oficială, care a îndemnat constant în această grea perioadă la discernământ, la solidarizare și adecvare la realitate. Adecvarea, neînsemnând vreo capitulare dogmatică, ci realism creștin. Faptul că această voce socială există este mai important decât acela al contestării ei fățișe de către o minoritate căreia nu-i poate aparține în niciun caz viitorul. Creștinismul autentic este profund realist, nu gnostic sau maniheist. El îți deschide larg ochii spre lume (ca cei ai sfinților din icoane), spre aproapele aflat ca și tine adesea în suferință, dar ți-i îndreaptă și spre Cer, spre Cel care ne așteaptă pe toți, răbdător, trădat, abandonat, să ne întoarcem ca fiul risipitor care și-a revenit totuși în sine.
Atașamentul intelectual și fidelitatea existențială față de principiile morale, etice, religioase și culturale ale conservatorismului înalt de expresie modernă anglo-americană care se revendică de la mari spirite ale trecutului din zona filosofiei, literaturii, politicii și teologiei (Platon, Cicero, Marcus Aurelius, Richard Hooker, Samuel Johnson, Walter Scott, John Randolph, Theodore Roosevelt, Freya Stark) mai recent de la gânditori moderni ca Edmund Burke, T.S. Eliot, Russel Kirk, William Buckley sau Roger Scruton, principii clare și ferme care articulează o viziune socială asupra persoanei, a comunității, a patrimoniului spiritual al umanității, a vieții înseși. Aceste principii ale conservatorismului integrează, desigur, viziunea antropologică iudeo-creștină care gravitează în jurul demnității persoanei umane și a virtuților care fac din om o ființă morală implicată concret, activ (nu activist, cum s-a insinuat!) în slujirea Binelui și Adevărului, în apărarea dreptății și a intereselor superioare ale aproapelui nostru, oricine ar fi el, inclusiv cineva care ne displace.
Daniela Rațiu: O voi invoca pe Hannah Arendt cu banalizarea răului, probabil, dumneavoastră puteți invoca un alt nume, cel puțin unul. Se spune, adeseori, că secolul XXI, așa cum arată acum, e ca o oglindă a secolului XX. Oglindirea răului, ciclicitatea răului? Natura umană "căzută"? Vă întreb acest lucru pentru că au existat, în spațiul public, voci care au cerut demiterea dvs., având în vedere declarațiile dvs. publice în care ați condamnat ferm agresiunea criminală a Rusiei în Ucraina, războiul. Există presiuni din tabară dinspre Răsărit pentru a schimba direcția de comunicare publică a BOR? Dacă da, în ce constau aceste presiuni?
Vasile Bănescu: Cei care își croiesc un creștinism după propriul lor chip și după cel al intereselor personale impure, se afundă într-o distopie religioasă și într-o butaforie a credinței care subminează creștinismul însuși din interior. Ei nu vor putea reprezenta niciodată Biserica lui Hristos din care alunecă fără să-și dea seama, sau fără să le pese de asta, orbiți de convingerea că adevărul și dreptatea îi privilegiază în modul cel mai misterios cu putință. Aceste câteva voci există și am ajuns să cred că ele, într-adevăr, nu se reprezintă doar pe sine. Personal, păstrându-mi luciditatea, nu-mi dau desigur nicio importanță, ci doar mă străduiesc, independent de pasagera mea funcție oficială, să-mi împlinesc datoria esențială de creștin, aceea de a mărturisi inclusiv public adevărul. Chiar când acesta e defavorabil unor oameni care reprezintă Biserica, mai precis când încetează să o mai reprezinte prin căderile lor. Dacă există presiuni exercitate de anumite persoane sau facțiuni rudimentare intelectual și decuplate de complexitatea realității, acestea reprezintă un curent ideologizant al credinței și se situează, ca orice manifestare ideologică, utopic față de realitatea care nu poate fi decât temporar trucată.
Aceste presiuni se exprimă prin denigrări și atacuri la persoană, acte rudimentare și resentimentare ce forfotesc în zone insalubre ale internetului, pe site-uri așa-zis ortodoxiste sau în fițuici online unde se prestează încă gestica vulgară a unui irespirabil "jurnalism" practicat cândva în reviste ca "România Mare", pseudo-jurnalism care pozează ca o bătrână cocotă securist-naționalistă în apărător al Bisericii sabotate mereu de fioroși globaliști, de perfizi ecumeniști trădători de neam și țară. Este foarte posibil, desigur, ca aceste nefrecventabile surse media să fie frecventate de unii clerici, chiar încurajate substanțial de persoane care au ieșit strident în evidență ca ridicoli eroi de mucava ai "credinței pravoslavnice" filetiste, figuri grotești prăvălite în tranșeele "plandemiei", dar acest lucru nu schimbă cu nimic orientarea firesc pro-europeană, nu pro-asiatică a BOR. România este parte a Europei care, prin cultura și civilizația sa, asaltate azi de o ideologie cristofobă, va rămâne în istorie ca "Europa christiana". Un continent creștin. Când e vorba de o monstruoasă nedreptate precum războiul de agresiune care provoacă crime în masă, hecatombe de victime inocente și urmări continentale nefaste care-ți clatină propria lume, prima datorie a oricui cred că este aceea de a nu întoarce spatele realității, ci, în măsura posibilităților, de a se implica solidar în micșorarea oricât de mică a răului, măcar prin apărarea adevărului identificabil cu bunul-simț.
Daniela Rațiu: Acum ceva timp, într-o discuție legată de volumul "Anestezia. Un singur poem", publicată de editura Casa de pariuri literare, pe care am scris-o pornind de la dosare CNSAS, un demers scriitoricesc care a pornit de la documentarea atrocităților din fostul regim comunist de dinainte de 1989, am fost preocupată să înțeleg cum e omul capabil de cele mai mari atrocități față de semeni, cum se trece această limită, e frica, e "lipsa de Dumnezeu", îmi spuneați că bunicul dumneavoastră a fost deținut politic și că a făcut ani de pușcărie la Pitești. Ce vă povestea bunicul, cu care ați avut, spuneați, o relație apropiată și care v-a marcat?
Vasile Bănescu: Esențialul de sorginte demonică a ceea ce s-a consumat în închisoarea de la Pitești în perioada lui Alexandru Nicolschi și Eugen Țurcanu (1949-1952) este relatat concentrat în emblematicul volum "Fenomenul Pitești" al lui Virgil Ierunca, sau în volumul "Patimile după Pitești" al lui Paul Goma, două dintre vocile conștiinței românești din exil. A pune la îndoială sau a relativiza oroarea pură, nedigerabilă pentru spiritul omenesc, comisă de posedații ideologic responsabili de uciderea prin torturi inimaginabile a deținuților de la Pitești (legionari și nelegionari) echivalează cu o blasfemie mai mare ca însăși oroarea. (scris cu litere de tipar) Experimentul demonic desfășurat la Pitești presupunea "reeducarea", adică deconstruirea omului prin bătaie, tortură psihică și fizică infernale (destrămarea minții prin frică, împingere brutală în abisul sacrilegiului și al blasfemiei - proferarea celor mai abjecte injurii la adresa lui Hristos, a Sfintei Fecioare, a propriei mame, "împărtășirea" cu urină și fecale etc - ruperea cărnii prin bătaie cu bâta, scoaterea unghiilor, a ochilor, a dinților) și reconstruirea lui ca "om nou" fără memorie, fără sentimente, fără discernământ, fără milă, devotat exclusiv Partidului: bestia umană fără niciun dumnezeu, fără mamă, fără tată, fără strămoși, mancurtul absolut, "produsul" finit al închisorii de la Pitești. El apărea dintre cei ce erau obligați prin bătaie cruntă să-și bată proprii colegi de celulă până când ceda psihic și înceta să mai fie el. Nu toți au cedat, nu toți au murit. Cei ce au apucat să supraviețuiască parțial întregi, au reușit să povestească ce au văzut în iadul creat temporar de "posedații" socialismului utopic, multilateral dezvoltat ca un imens rânjet negru.
Mircea Vulcănescu este o uriașă personalitate a culturii române și va rămâne astfel pentru totdeauna în istoria acesteia. El nu poate fi scos din istoria culturală și a rezistenței martirice anticomuniste a României, indiferent de contextul mai mult sau mai puțin ideologizat în care este plasată azi discuția despre personalitatea sa. Pentru cei mai străluciți reprezentanți ai intelectualității românești interbelice, dar și postbelice, pentru cei ce i-au citit cu pasiune opera, Mircea Vulcănescu reprezintă un reper cultural și moral major care nu poate fi ignorat, cu atât mai puțin negat. Este suficient să citim mărturiile autentice despre el lăsate de cei ce l-au cunoscut personal, adversari sau prieteni, oameni cărora cultura română le datorează nesfârșit de mult, ca să înțelegem că, fără să idealizăm pe nimeni, avem datoria morală să-i recunoaștem valoarea oricui o merită pe deplin.
Interviul complet se poate găsi pe platforma SunMedia. Corectură texte, autorul ANCHETEI.
În corectură
Analiza SWOT A interviului:
III. PROBE. DOVEZI
A). Bartolomeu Constantin Săvoiu, General Grad 33, MLNR (1880). Marea Lojă Națională Română 1880 - ctitor și prieten vechi al Bisericii Ortodoxe Române
Vice-Președinte al Consiliului de Administrație al Vicariatului pentru Franța, apoi Mitropolia Romana pentru Europa Occidentală și Meridională, sub jurisdicția Patriarhatului României, 1992-2001;
• Membru al Consiliului de Administrație al Parohiei Ortodoxe Române ''Pogorârea Sfântului Duh'' din Paris, 1984-2005; Arhonte-Deputat (Ordinul nobiliar multisecular al Arhonților) al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopole (Istanbul), din august 2000;
• Pe 10 august 2000, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I ''Primus Inter Pares'' al Patriarhilor Ortodocși, Urmaș al Bisericii Orientale a Apostolului Sfântului Andrei și Șef Spiritual a 300 de milioane de ortodocși din lume, i-a acordat d-lui Constantin SĂVOIU Crucea Sfântului Andrei, demnitatea nobiliară de Arhonte, funcția de Deputat (Maestru de Ceremonii) și dreptul de a fi numit ''Prea Onorabil'' (Endimologhiotatos).
• Vizitează regulat Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole (Istanbul) și participă la reuniunile anuale ale Arhontilor, sub înalta conducere a Sanctiățtii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și are onoarea de a-l informa despre implicarea sa în diferitele activități cultual-ortodoxe internaționale.
• Din noiembrie 2018 este Co-Președinte cu Înalt Preasfințitul Mitropolit JACQUES din Franța a Alianței Bisericilor Canonice Ortodoxe.
Album foto al domnului Săvoiu împreună cu ai noștri prelați: www.constantinsavoiu.ro/religie
B). Ziariști. Platforme media
• Ramona Ursu | Tovarăşu' Daniel Ciobotea, unde eşti, preafericitule, când violul e crimă? Sau asta n-aduce bani? , 26 iunie 2015. Link: https://bit.ly/3l0mLXD
• Ramona Ursu | Cum m-au racolat SRI și DNA ca agent acoperit în redacția "Adevărul" , 12 ianuarie 2016. Link: https://bit.ly/3HLKZ0Z
"Vă propun să facem toți, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri în care au fost implicați preoți. Ideal este să fie scandaluri sexuale, dar putem băga și altfel de lucruri: bătăi între popi, înjurături, tâlhării, etc. Punem materialele pe site, cu foto galerii, video, înregistrări audio și ce mai aveți voi, și vă linkuiți toți la materialele făcute de ADS București despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie - popa Irineu." (citat din mesajul devenit celebru trimis de doamna Ramona Ursu, fost redactor-șef adjunct la Adevărul de Seară, noul redactor-șef al Ziare.com, co fondator Sunmedia, colegilor dumneaei de redacție, 28 iulie 2011.
• Daniela Rațiu | Opinii Evz https://bit.ly/3HnaxQr, Opinii Adevărul Opinii https://bit.ly/3kNcVID. Nu voi posta scandalul dintre doamna Rațiu și Evenimentul din motive etice., 2008 -2014
• Teodora Munteanu | despre Coaliția pentru Familie sau Coaliția pentru Manipulare? EXCLUSIV. Coaliția pentru Familie, un instrument de propagandă care zdruncină politica românească. 24 noiembrie 2016 Link:https://bit.ly/3WUaSjv
• VICE | Teodora Munteanu despre Relația BOR cu politica, de care poate ai uitat. 9 noiembrie 2022, Link https://bit.ly/3kXXxJH
"Teoretic, Biserica Ortodoxă Română n-are treabă cu politica. De ce-ar avea, până la urmă? În practică, însă, politicienii nu s-au dat în lături să se pună bine cu BOR pentru voturi, chiar dacă asta a însemnat chiar negocierea unor drepturi cetățenești. Mai ții minte referendumul Coaliției pentru familie, nu? O mână spală pe alta. Poate cel mai bun exemplu e Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a fost cercetat de DNA pentru corupție și a știut să se dea pe lângă fostul primar constănțean Radu Mazăre pentru fonduri și terenuri primite cadou. Recent, omul a zis despre Putin că nu-i așa de negru cum îl prezintă lumea în perioada asta și e un bun creștin. Probabil, un bun creștin a fost și Liviu Dragnea, care a primit Ordinul Sfinților Martiri Brâncoveni pentru că a "ajutat" niște biserici. În anul acela, 2014, cultele au primit de la Guvernul Ponta o sumă record de 22 de milioane de euro. Coincidență? Nu prea cred. Acestea sunt doar câteva exemple despre cum Biserica Ortodoxă Română s-a făcut frate cu dracul ca să-și vadă interesul. Totul din bani publici, desigur. O să găsești și altele în noul episod din "Știi ce zic", o serie video VICE prezentată de Teodora Munteanu. Ea îți vorbește simplu despre lucrurile complicate din jurul tău."
• Sunmedia | Hotărâre clară a CEDO: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate inclusiv în România, 18 ianuarie 2023. Link: https://bit.ly/3HMK54o
•
Adevărul | Radu Carp profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice București. Un narativ complex al propagandei ruse: cazul Bănceni, Link. https://bit.ly/3WV6UXC
"Răspunsul este greu de înțeles pentru cei care nu sunt familiarizați cu modul de a gândi al Bisericii Ortodoxe Ruse în cadrul Ortodoxiei: Mânăstirea Bănceni funcționează pe baza dorinței părintelui Jar, congruentă cu a Patriarhului Kiril, de a avea o stavropighie patriarhală. Un avanpost canonic al Moscovei, pentru a explica mai pe înțelesul tuturor. Un avanpost politico - ecleziastic al Federației Ruse la granița NATO. Strategia a fost bine gândită, din 1994 până în prezent. Este vorba de o sfidare și de un avertisment adresat BOR: dacă veți dori reactivarea Mitropoliei Bucovinei în Ucraina, stavropighia vă arată că Moscova veghează tot și poate reacționa. Teritoriul canonic al russky mir se întinde până la granțţa NATO. Toate acestea trebuie însă văzute drept ceea ce sunt: concesii venite din partea Patriarhiei Moscovei pentru a menține o stavropighie de facto construită imaginar cu scopul de a marca un teritoriu văzut nu doar canonic dar și politic. Este lecția pe care a învățat-o Biserica Ortodoxă Rusă de la Imperiul Bizantin: acolo unde nu poate exista dominație politică, se înființează o stravopighie patriarhală, într-un teritoriu "barbar", pentru a-i ține pe "barbari" la respect. S-a întâmplat în Maramureș prin înființarea stavropighiei de la Peri în 1391, într-un loc pe care bizantinii nu îl puteau cuceri armat. Se întâmplă astăzi la Bănceni, la granița între două jurisdicții canonice, una a BOR, cealaltă a Patriarhiei Moscovei. Ironia istoriei este că Bănceni și Peri se află astăzi aproape de o graniță politică și în mijlocul unei confuzii de jurisdicție canonică atent întreținute de puterea politică. O realitate care nu este de obicei exprimată dar care nu poate fi negată după o experiență istorică în acest sens, este că jurisdicția ecleziastică tinde să fie în consonanță nu cu întinderea unei etnii sau cu folosirea unei limbi, ci cu granițele unui stat. Vom vedea dacă și în Ucraina această logică, total incompatibilă cu cea a russky mir, va funcționa. Important este ca până la acel moment să înțelegem cum funcționează narativele propagandei ruse și cum pot fi acestea demontate." - Carp Radu
• Basilica | Vasile Bănescu despre problematica avortului: Miza uriașă rămâne folosirea libertății cu sens - orientată spre Viață, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a acordat un amplu interviu publicației online Sunmedia.ro, în care vorbește despre natura răului și despre mai multe dezbateri actuale din societate, 26 ianuarie 2023. Link: https://bit.ly/3XWFxOo
Opinie
Tu, entitate religioasă, nu poți promova idei, concepte, persoane, platforme media, activități, instituții, alte structuri și organizații, care se află în opoziție cu VALORILE tale! Altfel zis, entitatea cu pricina, instituția Bisericii Ortodoxe Române, respectiv a Patriarhiei Române, ne arată că ea nu mai există!, cel puțin nu așa cum o știam noi. Biserica aceasta nu se mai cârmuiește pe sine, nu mai are niciun dumnezeu, afară de dumnezeul banului, ea fiind înghițită de o altă companie, de o altă structură politică. În goana lor nebună după totul, cei care trebuiau să ne apere duhovnicește, ne aduc neantul! (sub corectură)
Concluzie
Sub corectură
Bibliography
- David Randall, Jurnalistul universal, traducere în limba română de Alexandru Brăduţ Ulmanu, ed. Polirom, Iaşi, 1998.
Jean Sévillia, Terorismul intelectual. Din 1945 până în prezent, Colecție: Eseu, Domeniu: eseistic, ed. Humanitas, 2012.
Rene Girard, Despre cele ascunse de la întemeierea lumii, Studii interdisciplinare, trad. Miruna Runcan, ed. Nemira, 2008.
Arhivele securității, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Vol.4, ed. Enciclopedica, 2008.
Resources:
Heidelberg University Library
- ARENDT, Hannah: Elemente und Ursprünge totaler Herrschaft. (The Origins of Totalitarianism. New York
- Price, David H.: Cold war anthropology: the CIA, the Pentagon and the growth of dual use anthropology / David H. Price. - Durham; London: Duke University Press, 2016
- Piotrowski, Piotr; Wilczyński, Marek: 11: Modernism and totalitarianism II: myths of geometry: neo-constructivism in Central Europe 1948 - 1970
- Hinz, Berthold: 1933/45: Ein Kapitel Kunstgeschichtlicher Forschung seit 1945
- Hermand, Jost: Neuordnung oder Restauration? Zur Beurteilung der 'faschistischen Kunstdiktatur' in der unmittelbaren Nachkriegszeit (Kap. 1/2)
Federal Intelligence Service (BND) (in German: Bundesnachrichtendienst) Germany's role in the world has changed. The Federal Government is actively contributing to solving conflicts like those in Ukraine or Mali and is fighting the causes for flight worldwide.
Note:
• Is This Tomorrow: America Under Communism! was an anti-Communist, Red Scare propaganda comic book published by the Catholic Catechetical Guild Educational Society of St. Paul, Minnesota, in 1947.
• Schisma apuseană - ruptură temporară în cadrul Bisericii Romano-Catolice ce a durat din anul 1378 până în anul 1417. Principala cauză a schismei a fost faptul că doi bărbați pretindeau a fi papă în același timp. Această schismă a fost mai mult o schismă politică a Bisericii decât una teologică,
• Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză biblică la Universitatea din Wittenberg etc.
• Denumirea protestantismului își are originea în acțiunea de frondă a unei facțiuni din cadrul Dietei Imperiului Romano-German. În anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de măsuri care discriminau adepții reformei lui Luther, în sensul că dispunea ca statele care au adoptat hotărârile de la Worms, să aibă dreptul de a-și menține confesiunea reformată, în timp ce statele ce nu adoptaseră aceste hotărâri până la 1529, să fie obligate să renunțe la orice formă de înnoire a religiei și să păstreze vechea liturghie catolică. Împotriva acestei hotărâri, Principele Elector Saxon, împreună cu alți cinci principi germani și delegațiile a 14 orașe imperiale au protestat solemn, solicitând convocarea unui Sinod Universal sau German care să dezbată cauza lor în fața unui judecător neutru. Actul solemn, adresat Împăratului, purta numele de "Protestatio".
Categorie: philosophy, theology, politics
Genre: eseu tematic , cercetare, anchetă jurnalistică