O analiză asupra propagandei din perspectiva lui Jacques Ellul

Pentru Ellul, propaganda este eficientă deoarece se bazează pe ceea ce un individ are deja înrădăcinat în sistemul său de valori. Propaganda nu încearcă să schimbe convingerile oamenilor, ci să le exploateze pentru a-i determina să acționeze într-un anumit fel. El oferă o analogie pentru a explica modul în care funcționează propaganda. Acesta spune că propaganda este ca un pescăruș care aruncă o momeală în apă pentru a atrage peștii. Momeala este reprezentată de mesajul propagandistic, iar peștii sunt reprezentați de oamenii care sunt ținta propagandei.

Având, de asemenea, o abordare interdisciplinară, fiind scrisă dintr-o perspectivă sociologică și psihologică, utilizând concepte și noțiuni din teoria politică, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, care se înscrie în rândul lecturilor obligatorii despre propagandă, alături de "Understanding Media" Marshall McLuhan și "Leviathan and Its Enemies" Sam Francis, lucrarea "Propaganda: The Formation of Men's Attitudes" oferă o analiză cuprinzătoare, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere conceptual. El definește propaganda ca fiind "orice încercare de a influența comportamentul unei persoane prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă". 

Acesta a susținut că propaganda este o parte integrantă a societății moderne, fiind folosită de toate instituțiile sociale, de la guverne și companii la organizații religioase și non-profit. Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este faptul că, în urmă cu mai bine de 50 de ani, autorul considera că propaganda nu are loc doar în regimurile totalitare, ci și în cele democratice. După părerea acestuia, în regimurile democratice propaganda este adesea folosită de partidele politice și de grupurile de interese pentru a câștiga alegeri și pentru a influența politica publică, pe când, în regimurile autoritare, propaganda este adesea folosită de stat pentru a controla populația și pentru a promova ideologia oficială. Cu alte cuvinte, societățile democratice folosesc o formă de propagandă mai sofisticată decât regimurile autoritare. Această propagandă acționează  pe termen lung, atât în proces, cât și în rezultat, și este diseminată prin mass-media și educație. 

Perspectiva autorului este tulburătoare deoarece sugerează că toți suntem vulnerabili la manipulare, chiar și cei mai educați dintre noi. Altfel spus, acesta susține că educația universitară formează propagandiști care vor răspândi ideologia către ceilalți membri ai societății, fie că aceștia realizează acest lucru, fie de nu. Nu în mod întâmplător, în materialul anterior, Revrăjirea lumii. Biserica în mâna propagandei. Între Dumnezeul meu și dumnezeul tău politic, printr-o plăcută sincronicitate, am precizat, pentru a putea face față formelor celor mai subtile ale propagandei, o persoană trebuie să fie educată atât formal, cât și informal. În acest fel cetățeanul își poate dezvolta gândirea critică. În termeni de specialitate, putem spune că în societățile democratice propaganda este creată nu pe verticală, cum este în cazul celei din regimurile autoritare, ci pe orizontală, aceasta răspândindu-se prin contact și multiplicare.

Cartea este împărțită în trei părți principale, respectiv în cinci capitole de studiu. Prima parte oferă o analiză a conceptului de propagandă. Autorul prezintă istoria propagandei, tehnicile de propagandă și efectele acesteia. A doua parte a cărții este o analiză a propagandei în societatea modernă. El vorbește despre modul în care aceasta este folosită de guverne, companii și organizații religioase. A treia parte a cărții este o analiză a efectelor propagandei asupra individului și asupra societății. El reliefează modul în care propaganda poate fi folosită pentru a manipula și a controla opinia publică. Elementul inovator este conferit de dezvoltarea unor concepte precum: propaganda "rațională" și cea "irațională", respectiv propaganda "totală".

Biografie:

După susținerea doctoratului, cu titlul "The History and Legal Nature of the Mancipium", în 1936, Jacques Ellul (1912–1994) a fost lector la Universitatea din Montpellier (1937-38) și apoi profesor la Strasbourg (1938-39). A publicat primele articole în presa protestantă (Le Semeur și Foi et Vie) și a intrat într-o dezbatere teologică cu Suzanne de Dietrich (1891-1981). În 1940, guvernul de la Vichy l-a concediat, așa că acesta a încercat să își câștige existența ca fermier și a devenit un membru activ al mișcării de rezistență, cu mențiunea că nu a folosit niciodată violența împotriva inamicului. A transmis informații maquistilor, a primit prizonieri fugari și evrei vânați de germani. A reușit să le obțină acte false pentru ca aceștia să poată scăpa în zona liberă.

În 1943, a susținut examenul de "agrégation" în drept roman și istorie a dreptului; a fost apoi numit profesor la Universitatea de drept din Bordeaux, unde a predat până la pensionare, în 1980. La fel ca mulți din generația sa, a fost profund afectat de eșecul Frontului Popular ca partid politic, de amenințarea nazismului și de declanșarea războiului. De aceea, a dorit să se apuce de politică și a participat cu entuziasm la pregătirea alegerilor generale din octombrie 1945. A devenit membru al Union Démocratique et Socialiste de la Résistance (U.D.S.R.), dar partidul său nu a reușit să obțină 5% din voturi în Gironde, astfel că nu a putut avea un loc în parlament.

A fost un om cu o credință profundă, care a căutat să pună sub semnul întrebării conformismul sub toate aspectele sale. A dobândit notorietate prin numeroasele articole pe care le-a publicat în Sud-Ouest, Réforme, Foi et Vie, precum și prin cele peste 40 de cărți. A fost un om onest și cu discernământ, participând activ la toate problemele majore ale timpului său. Ellul a fost un gânditor cu adevărat original care a criticat vehement societatea modernă, pe care o considera prea dependentă de tehnologie și de produsele sale secundare: diferitele mijloace de comunicare și de publicitate. Acesta spunea că "publicitatea îl încurajează pe om să nu mai prețuiască experiența proprie sau motivele personale pentru a lua decizii: în schimb, el urmează tendința sociologică a timpului său. Mijloacele moderne de comunicare sunt foarte eficiente, dar cu prețul autenticității, al calității și al oricărei relații normale între ființe umane". Inspirându-se din Barthes, acesta a susținut că reclamele sunt în fond o formă de propagandă în care se folosesc tehnici semiotice pentru atingerea obiectivelor.

Ellul nu a fost un anarhist în sensul tradițional al cuvântului, ci mai degrabă un anarhist creștin sau un anarhist pacifist. Acesta nu credea într-o societate fără guverne, ci într-o societate în care individul ar avea mai multă libertate și autonomie. A susținut că rezistența nonviolentă este o modalitate mai eficientă și mai morală de a obține schimbări pozitive. A fost implicat în mai multe mișcări sociale nonviolente, inclusiv în Mișcarea Națională pentru Dezarmarea Nucleară din Franța. 

Gândirea sa teologică a oferit un cadru pentru o mai bună înțelegere a lumii

Potrivit lui Ellul, producția industrială controlează adevăratele nevoi ale omului, obligându-l să consume mai mult decât își dorește sau ce are nevoie. El a refuzat să accepte orice fel de sistem politic sau filozofic, alegând individul înaintea statului, libertatea, nu conformismul și o viață plină de sens și de satisfacții spirituale împotriva materialismului cras. În numeroasele sale articole și cărți, a denunțat continuu iluziile politice și pericolul de a crede naiv în idealurile marxismului și ale liberalismului. Potrivit lui Ellul, "singura bogăție adevărată derivă din acțiunea ei morală, aceea de a cred în Înviere". Cu toate acestea, mesajul său nu a fost înțeles decât parțial.

Ellul a văzut credința creștină ca pe o sursă de speranță în fața tuturor amenințărilor trecute, prezente și viitoare. Pentru el, credința creștină oferă o viziune alternativă a lumii, una în care omul este liber și creativ. Ellul a văzut lumea deci ca pe o creație a lui Dumnezeu, care are un scop și o semnificație. Această perspectivă l-a făcut să fie mai critic față de societatea sa, pe care a văzut-o ca fiind o abatere de la planul lui Dumnezeu. Credința l-a condus, așadar, la ideea de a dezvolta o teorie a tehnicii care este diferită de a celorlalți gânditori seculari. În lucrarea La Technique ou l'enjeu du siècle, el descrie tehnica drept o expresie a naturii păcătoase a omului.

De asemenea, în cartea Le Système technicien, Ellul argumentează că societatea modernă este înclinată spre totalitarism, deoarece este dominată de tehnică și de stat. Nu în cele din urmă, în cartea Propagande: La formation des hommes, Ellul analizează propaganda ca pe o formă de control social. 

În concluzie, în calitate de creștin, Ellul credea că libertatea este un dar de la Dumnezeu. El a susținut că este important să dezvoltăm o cultură a gândirii critice care să ne ajute să rezistăm acestor forțe care se opun libertăților noastre naturale.

Inspirat de Barthes, Ellul a argumentat că tehnica nu este doar un set de instrumente și metode, ci o rețea de semnificații. Tehnica nu are un sens în sine, ci este interpretată de oameni în moduri diferite. Această interpretare este influențată de cultura, de ideologia și de experiențele personale ale oamenilor. El a folosit teoria lui Barthes despre semnificație pentru a explica modul în care tehnica este utilizată pentru a controla gândirea și comportamentul uman. Barthes i-a oferit, cu alte cuvinte, un instrument important pentru a înțelege natura tehnicii și a societății moderne. Influența lui Barthes este evidentă în mai multe dintre lucrările sale. De exemplu, în cartea La Technique ou l'enjeu du siècle, Ellul folosește conceptul de mit pentru a analiza tehnica.

Iată câteva exemple specifice ale influenței lui Barthes asupra lui Ellul:

1. Conceptul de mit: Ellul folosește conceptul de mit pentru a analiza tehnica, propaganda și alte aspecte ale societății moderne.
2. Analiza semiotică: Ellul folosește analiza semiotică pentru a înțelege modul în care semnele și simbolurile sunt folosite pentru a crea sens.
3. Abordarea critică a culturii: Ellul adoptă o abordare critică a culturii, care este similară cu cea a lui Barthes.

Dintr-o perspectivă a limbajului, se poate spune că Ellul folosește cuvântul technique într-un sens mai larg decât termenul technologie. Technique este un termen francez care se referă la un ansamblu de metode, procedee și mijloace folosite pentru a obține un anumit rezultat. Technologie este un termen mai recent, care se referă la aplicarea cunoștințelor științifice și tehnice pentru a rezolva probleme practice. Ellul folosește cuvântul technique într-un sens mai larg decât termenul technologie, deoarece nu limitează tehnica la domeniul științei și tehnologiei. El vede tehnica asemenea unei forțe care afectează toate aspectele vieții, inclusiv economia, politica, religia și cultura. Pentru Ellul, tehnica nu este doar un instrument pe care îl folosim pentru a obține anumite rezultate, ci este așadar această forță care ne modelează gândirea și comportamentul. Ea determină modul în care ne organizăm societatea și prin care relaționăm cu lumea înconjurătoare. De aceea, Ellul nu îi spunea technologie, ci technique.

I. Propaganda rațională și cea irațională

Propaganda rațională se bazează pe informații, fapte și argumente, în timp ce propaganda irațională se bazează pe emoții și sentimente puternice. Propaganda rațională este mai eficientă în a crea un răspuns pe termen lung, în timp ce propaganda irațională este mai eficientă în a crea un răspuns pe termen scurt.

Această distincție este importantă pentru înțelegerea propagandei politico-religioase. Propaganda religioasă este adesea folosită pentru a manipula emoțiile și sentimentele oamenilor, apelând la credința, speranțele și fricile lor, după cum am prezentat și în articolul de zilele trecute. De exemplu, propaganda religioasă poate fi folosită pentru a crea sentimente de frică față de un grup sau o ideologie alternativă și pentru a crea sentimente de mândrie și identitate față de o anumită religie sau cultură.

Iată câteva exemple:

Reluăm. Propaganda rațională este o formă de propagandă care se bazează pe argumente logice și fapte pentru a convinge publicul țintă. Acest tip de propagandă este adesea folosit în scopuri politice, pentru a promova o anumită ideologie sau pentru a sprijini o anumită cauză. Exemple de propagandă rațională:

• o campanie publicitară care susține că un anumit produs este mai eficient decât altul;
• o campanie electorală care subliniază beneficiile unui anumit program politic;
• un mesaj guvernamental care avertizează publicul cu privire la un anumit pericol.

Din nou. Propaganda irațională este o formă de propagandă care se bazează pe emoții și sentimente pentru a convinge auditoriul. Acest tip de propagandă este adesea folosit pentru a crea frică, dezgust sau furie în rândul publicului. Exemple de propagandă irațională:

• un discurs politic care folosește apeluri la emoții, cum ar fi frica sau ura, pentru a mobiliza masele;
• o campanie publicitară care folosește imagini sau simboluri puternice pentru a crea o anumită reacție emoțională;
• o știre care este prezentată într-un mod menit să provoace furie sau indignare.

Cum sunt folosite aceste tipuri de propagandă în lumea reală?

• Propaganda rațională este adesea folosită în scopuri comerciale, pentru a promova anumite produse sau servicii. De exemplu, o companie de suplimente alimentare ar putea folosi o campanie publicitară care subliniază beneficiile asupra sănătății pentru a-și convinge publicul să achiziționeze acele produse.
• Propaganda irațională este adesea folosită în scopuri politice, pentru a mobiliza cetățenii în sprijinul unei anumite cauze. De exemplu, un partid politic ar putea folosi un discurs care să insufle frică în rândul publicului cu privire la o anumită amenințare pentru a-l convinge să voteze în favoarea acestuia. În cazul acesta partidul își asumă rolul salvatorului ( a se vedea mitul eroului). 
   

II. Propaganda totală. Ellul a susținut că propaganda modernă nu se limitează la promovarea unor idei sau comportamente specifice, ci are scopul de a controla întreaga societate. Propaganda totală este folosită pentru a crea o cultură uniformă și pentru a suprima orice opoziție. Propaganda totală este un tip special de propagandă care își propune să controleze toate aspectele vieții oamenilor. Pentru ca propaganda totală să fie eficientă, este necesar să existe un standard de viață, o cultură și o ideologie comune tuturor membrilor societății, după cum am menționat la începutul materialului. Propaganda totală se bazează pe informații, dar aceste informații sunt adesea distorsionate sau prezentate într-un mod trunchiat. Aceasta folosește, de asemenea, tehnica stereotipurilor și a miturilor pentru a-și atinge scopul. Această idee este relevantă pentru înțelegerea propagandei politic-religioase în regimurile totalitare. În aceste structuri, propaganda religioasă este folosită pentru a justifica regimul și pentru a suprima orice opoziție. De exemplu, propaganda religioasă poate fi folosită pentru a susține abuzul, războiul, violența, misoginismul, intoleranța etc. (a se vedea cursul de zilele trecute).

Exemple de propagandă totală:

1. Propaganda sovietică din timpul lui Stalin. Propaganda sovietică a fost folosită pentru a controla toate aspectele vieții publice, inclusiv mass-media, educația și cultura.
2. Propaganda nazistă din timpul lui Hitler. Propaganda nazistă a fost folosită pentru a promova ideologia nazistă și pentru a justifica războiul.
3. Propaganda nord-coreeană. Propaganda nord-coreeană este folosită pentru a crea o imagine idealizată a regimului și pentru a justifica suferința populației.

III. Condiții pentru existența propagandei

Natura propagandei s-a schimbat de-a lungul timpului și totuși este evident că aceasta nu poate exista și nu poate dezvolta fără un mediu propice. Apariția propagandei, din perspectiva lui Ellul, este interconectată cu tehnologia și descoperirile științifice, astfel încât au avut loc mai multe evenimente care au favorizat propaganda prin creșterea capacității sale în profunzime și descoperirea de noi metode. Altfel spus, propaganda modernă nu ar putea exista fără mass-media sau mijloacele moderne de transport care permit mulțimilor de indivizi diverși din toate colțurile lumii să se adune ușor și frecvent. [1]

În plus, propaganda necesită un nivel minim de dezvoltare economică, astfel încât oamenii să aibă acces la mass-media și să poată fi expuși mesajelor propagandiste. De asemenea, este important ca mass-media să fie supusă unui control centralizat, astfel încât mesajele să nu fie contrazise de alte opinii. Pentru ca aceasta să reziste, este necesar să existe o societate care să fie atât individualistă, cât și de masă, deoarece propaganda își propune să capteze atât masele, cât și individul, în același timp. Astfel, o societate de masă este bazată pe indivizi care sunt reduși la cifre pe baza a ceea ce au în comun cu alții. Propaganda se dezvoltă în aceste tipuri de societăți deoarece indivizii sunt mai puțin susceptibili de a pune la îndoială sau de a rezista mesajelor propagandiste. [2]

Pentru stat, propaganda este necesară pentru a integra cetățenii în societate, pentru a difuza informații și pentru a crește participarea și implicarea la viața societății. Pentru individ, propaganda este necesară pentru a obține satisfacție ca membru al societății. Cu toate acestea, este important să reținem că propaganda poate avea și efecte negative asupra individului. Aceasta poate duce la diminuarea activității personale, la diminuarea gândirii critice și la alienarea sa totală. [3]

IV. Efectele propagandei

i). Efectele psihologice ale propagandei

Propaganda are un impact profund asupra psihologiei individului. Ea îl traumatizează pe individ prin forța sa copleșitoare, intensificându-i prejudecățile și convingerile până când acesta nu mai are control asupra propriilor sale impulsuri. Altfel spus, propaganda urmărește să îl împingă pe individ în masă până când voința sa dispare complet în cea a masei. [4] Individualitatea este sacrificată pentru cauza mai mare a națiunii prin unirea și contopirea individului cu ceilalți. Judecata critică și personală este subordonată și înlocuită cu atitudini și opinii gata făcute. [5] Discernământul este aproape imposibil pentru individul a cărui capacitate de judecată este distrusă, făcându-l dependent de opiniile gata prefabricate ale propagandei. Iar atunci când este pe deplin integrat în grupul social și nu mai poate face distincția între sine și societate, atunci a atins alienarea totală. [6] Cu alte cuvinte, Individul este suprimat psihologic pentru a putea continua să trăiască în condițiile în care societatea îl plasează, oferindu-i o realitate artificială, ca rezultat al unei propagande puternice.

ii). Efectele socio-politice ale propagandei

În secolul al XIX-lea, problema formării opiniei prin exprimarea gândirii era esențialmente o problemă de contacte între stat și individ și o problemă de dobândire a libertății. Dar astăzi, datorită mass-media, individul se găsește în afara luptei care se dă acum între stat și grupuri puternice. Libertatea de a exprima idei nu mai este în joc în această dezbatere, ci a fost înlocuită de dominația statului sau a unor grupuri puternice asupra formării opiniei publice. 

iii). Efectele asupra structurii opiniei publice

În viziunea lui Ellul, opinia publică este un instrument de propagandă care este difuzat prin mass-media către mase. Altfel spus, în timp ce majoritatea oamenilor consideră că formarea opiniei publice este modelată de interacțiunea dintre diferite puncte de vedere asupra unor chestiuni controversate, acest lucru este incorect, din perspectiva lui Ellul, deoarece opinia publică este delimitată de propagandă ca un "adevăr" care fie este crezut, fie nu este crezut. Opinia publică încetează să fie controversată și nu se mai poate forma decât prin canalele mass-media. Nicio opinie nu poate fi susținută până când nu este comunicată maselor prin mass-media. [7] Propaganda folosește deci opinia publică pentru a externaliza opiniile interne ale organizației către mase, ceea ce în cele din urmă produce conformitatea.

Cum sunt folosite aceste exemple pentru a controla opinia publică?

1. Controlul asupra mass-media. Prin control asupra mass-media, regimul poate prezenta publicului o imagine distorsionată a lumii, imagine care servește intereselor sale.
2. Controlul educației. Prin controlul educației, regimul poate îndoctrina tinerii cu propria sa ideologie.
3. Violența și represiunea. Prin utilizarea violenței și represiunii, regimul poate suprima orice opoziție și poate crea un climat de frică și intimidare.

Cum este folosită mass-media pentru a disemina mesajul?

1. Alegerea conținutului: Mass-media poate alege să prezinte doar anumite informații sau perspective, care pot fi folosite pentru a promova o anumită agendă.
2. Încadrarea: Mass-media poate folosi tehnici de încadrare pentru a schimba percepția publicului asupra unei anumite probleme.
3. Utilizarea limbajului: Mass-media poate folosi un limbaj care este menit să influențeze emoțiile publicului.

V.  Ideologic

i). Propaganda și ideologia: Ideologia furnizează societății anumite convingeri, deoarece niciun grup social nu poate exista fără fundamentul acestor convingeri. [8] Propaganda este mijlocul prin care o ideologie se poate extinde fără forță. O ideologie este fie fortificată într-un grup, fie extinsă dincolo de granițele unui grup prin propagandă. Cu toate acestea, propaganda este din ce în ce mai puțin preocupată de răspândirea ideologiei astăzi, pe măsură ce devine autonomă. [9] Ideologia nu mai este factorul decisiv al propagandei care trebuie respectat de propagandist. Propagandistul nu poate fi constrâns de ideologia statului său, ci trebuie să opereze în serviciul statului și să fie capabil să manipuleze ideologia ca și cum ar fi un obiect. Ideologia oferă pur și simplu conținutul pentru propagandist, deoarece el este limitat la ceea ce este deja prezent în cadrul grupului, națiunii sau societății. [10] Ideologiile fundamentale sunt naționalismul, socialismul, comunismul și democrația. 

După cum a spus și autorul, "ceea ce începe ca o situație simplă se transformă treptat într-o ideologie definitivă, pentru că modul de viață în care omul crede că se simte atât de indiscutabil de bine devine un criteriu de valoare pentru el. Din acel moment, tot ceea ce exprimă acest anumit mod de viață, care îl întărește sau îl îmbunătățește este bun; tot ceea ce tinde să îl tulbure, să îl critice sau să îl distrugă este rău. " (p. 67)

Exemple de propagandă din istoria și cultura românească:

• Propaganda comunistă din perioada 1945-1989. Propaganda comunistă a fost folosită pentru a promova ideologia comunistă și pentru a justifica regimul.
• Propaganda naționalistă din perioada interbelică. Propaganda naționalistă a fost folosită pentru a promova ideile naționaliste și pentru a crea o imagine pozitivă a României.
• Propaganda religioasă din perioada medievală. Propaganda religioasă a fost folosită pentru a promova credința creștină și pentru a combate religiile rivale. (a se vedea cursul anterior)

ii). Propaganda și gruparea: În ceea ce privește propaganda, există două grupuri: grupurile care fac propagandă și grupurile care sunt supuse acesteia. În viziunea lui Ellul, există o "incursiune dublă din partea propagandei care dovedește excelența unui grup și răutatea altuia în același timp pentru a crea compartimentare". Aceasta creează izolare între grupuri prin promovarea loialității față de grupul în care se află și suprimarea oricăror alte opinii din alte grupuri. Compartimentarea are loc la niveluri diferite, inclusiv de clasă, religioasă, politică, națională sau blocuri de națiuni. [11] De pildă, un grup superior este capabil să afecteze grupurile mai mici. Cu toate acestea, grupurile care au o influență egală nu vor face decât să se separe și mai mult unul de celălalt, în sensul că loialitatea unui membru față de un grup dezvoltă o mentalitate închisă. Propaganda bine organizată este capabilă să lucreze cu diferite elemente care există într-o națiune, cum ar fi religia, partidele politice și grupurile de muncitori.

iii). Propaganda și democrația: Deoarece democrația depinde de opinia publică, este clar că propaganda trebuie să fie implicată. Relația dintre democrație și propagandă prezintă în mod evident un conflict între principiile democrației și procesele propagandei. Individul este privit în mod aparent ca piatra de temelie a unei democrații, o formă de guvernare de tip "pentru popor și de către popor". [12] Cu toate acestea, așa cum am arătat în capitolele anterioare, Ellul a descris masele ca fiind incapabile să facă o politică externă pe termen lung, iar guvernul trebuie să ia aceste decizii în timp util. Aici intervine propaganda și proiectează maselor o realitate artificială pentru a le satisface nevoia de a participa la guvernare, în timp ce deciziile sunt luate cu adevărat în spatele scenei. Aceasta a fost descrisă anterior și ca relație "masă-guvern". Regimurile democratice dezvoltă astfel propaganda în linie cu miturile și prejudecățile sale.

VI. Tipuri de propagandă

i). Propaganda politică vs. propaganda sociologică: Propaganda politică implică tehnici de influență folosite de un guvern, un partid, o administrație sau un grup de presiune cu intenția de a schimba comportamentul publicului. Temele și obiectivele acestui tip de propagandă sunt de natură politică. Obiectivele sunt determinate de guvern, partid, administrație sau grupuri de presiune. Metodele de propagandă politică sunt calculate într-un mod precis, iar principalul criteriu este diseminarea unei ideologii în scopul de a face ca diferite acte politice să fie acceptabile pentru oameni. [13] Există două forme de propagandă politică: tactică și strategică. Propaganda politică tactică urmărește să obțină rezultate imediate într-un cadru dat. Propaganda politică strategică nu este preocupată de viteză, ci stabilește linia generală, gama de argumente și organizarea campaniilor.

ii). Propaganda politică inversată este propaganda sociologică, deoarece ideologia este penetrată prin intermediul contextului său sociologic. [14] Propaganda, așa cum este cunoscută în mod tradițional, presupune o încercare de a răspândi o ideologie prin intermediul mass-media, pentru a conduce publicul la o acțiune dorită. În propaganda sociologică, chiar și mass-media care nu sunt controlabile, cum ar fi operele de artă individuale, filmele și scrierile, reflectă ideologia, ceea ce permite o penetrare accelerată a maselor și a indivizilor din cadrul acestora.

iii). Propaganda sociologică este un fenomen în care o societate caută să integreze în sine numărul maxim de indivizi unificând comportamentul membrilor săi conform unui model, răspândind stilul său de viață în străinătate și impunându-se astfel altor grupuri. În esență, propaganda sociologică își propune să crească conformitatea cu mediul de natură colectivă, dezvoltând respectarea sau apărarea ordinii stabilite prin penetrare pe termen lung și adaptare progresivă, folosind toate curentele sociale. Elementul de propagandă este stilul de viață cu care individul este obișnuit, iar apoi individul începe să îl exprime în film, scriere sau artă fără să conștientizeze acest lucru. Acest comportament involuntar creează o expansiune a societății prin intermediul publicității, al filmelor, al educației și al revistelor. "Întregul grup, conștient sau nu, se exprimă în acest fel și pentru a indica, în al doilea rând, că influența sa vizează mult mai mult un întreg stil de viață." [15]

Acest tip de propagandă nu este deliberat, ci izvorăște spontan sau neintenționat în cadrul unei culturi sau națiuni. Aceasta întărește modul de viață al individului și îl reprezintă ca fiind cel mai bun. Propaganda sociologică creează un criteriu indiscutabil pentru individ pentru a face judecăți de bine și de rău în funcție de ordinea modului său de viață. Propaganda sociologică nu are ca rezultat acțiunea; cu toate acestea, poate pregăti terenul pentru propaganda directă. De atunci înainte, individul aflat în ghearele unei astfel de propagande crede că cei care trăiesc în acest fel sunt de partea îngerilor, iar cei care nu, sunt răi. [16]

Or, după cum spunea și autorul, "nu credem nimic din ceea ce spune inamicul, pentru că tot ceea ce spune el este neapărat fals. Dar dacă inamicul poate demonstra că a spus adevărul, va rezulta o schimbare bruscă în defavoarea sa." (p. 52). Acesta continuând: "dacă cineva falsifică un fapt poate fi confruntat cu o dovadă incontestabilă a contrariului. Dar nu se poate aduce nicio dovadă atunci când este vorba de motivații sau intenții sau când este vorba de interpretarea unui fapt. Propagandistul trebuie să insiste asupra purității propriilor intenții și, în același timp, să arunce acuzații asupra inamicului său. Mecanismul folosit aici este acela de a aluneca de la fapte, care ar cere o judecată factuală, la terenul moral și la judecata etică. Propagandistul trebuie să împiedice publicul să înțeleagă realitatea, dându-i în același timp impresia opusă, că înțelege totul clar." (pp. 57-59)

VII. Forme clasice ale propagandei

Propaganda verticală vs. propaganda orizontală: Propaganda verticală este similară propagandei directe, care vizează individul în cadrul maselor și este reînnoită în mod constant. Cu toate acestea, în propaganda orizontală nu există o structură de sus în jos, ci izvorăște din interiorul grupului. Aceasta implică o încercuire meticuloasă, care îl prinde pe individ involuntar în dialectică. Individul este condus în mod infailibil la aderența sa prin vorbirea despre dialectică până când acesta descoperă răspunsul care a fost stabilit inconștient pentru ca el să îl găsească. Școlile sunt unul dintre mecanismele principale ale integrării cetățeanului într-o pretinsă agora.

VIII. Forme complexe ale propagandei 

Propaganda agitației vs. propaganda integrării: Propaganda agitației caută să mobilizeze oamenii pentru a distruge ordinea stabilită și/sau guvernul. Ea caută rebeliune prin provocarea unei crize sau prin declanșarea unor mișcări explozive în timpul acesteia. [17] Subminează temporar obiceiurile, valorile și credințele care au fost obstacole în calea realizării unui mare salt înainte, abordând elementele interne din fiecare dintre noi. Ea îl eradichează pe individ din cadrul său normal și apoi îl cufundă în entuziasm, sugerându-i obiective extraordinare care, cu toate acestea, i se par complet la îndemână. [18] Pe de altă parte, acest entuziasm nu poate dura decât o perioadă scurtă, așa că obiectivul trebuie atins rapid, urmat de o perioadă de odihnă [19] fiindcă oamenii nu pot fi menținuți într-o "stare de entuziasm și nesiguranță perpetuă". Rebeliunea este incitată de propagandistul care știe că ura este una dintre cele mai profitabile resurse atunci când este extrasă dintr-un individ.

Propaganda agitației este de obicei considerată propagandă în sensul că își propune să influențeze oamenii să acționeze. Propaganda integrării, pe de altă parte, este o formă mai subtilă care își propune să consolideze normele culturale. [20] Aceasta este sociologică în natură, deoarece asigură stabilitate societății prin susținerea "modului de viață" și a miturilor dintr-o cultură. Este o propagandă a conformității care necesită participarea la corpul social. Acest tip de propagandă este mai proeminent și greu de decodificat. Practic, propaganda agitației furnizează forța motrice atunci când este necesar, iar atunci când nu este necesar, propaganda integrării furnizează fundalul.

Reluăm. Propaganda agitației își propune să influențeze oamenii să acționeze în moduri specifice. Acest lucru se poate face prin utilizarea unor tehnici precum apelul la emoții, crearea de frică sau dezgust sau promovarea unor imagini pozitive sau negative ale unor persoane sau grupuri. Propaganda agitației este adesea folosită în scopuri politice, pentru a mobiliza oamenii în sprijinul unei cauze sau pentru a-i determina să se opună unei alte cauze. Aceasta furnizează forța motrice atunci când este necesar, cum ar fi în timpul unui conflict sau al unei revolte.

Iată câteva exemple de propaganda agitației:

• Campania lui Adolf Hitler pentru a câștiga alegerile din Germania în 1932 a folosit o combinație de propagandă a agitației, inclusiv apeluri la emoții, crearea de frică și dezgust și promovarea unor imagini pozitive ale germanilor și negative ale evreilor.
• Propaganda comunistă din URSS a folosit propaganda agitației pentru a promova ideologia comunistă și pentru a mobiliza oamenii în sprijinul regimului.
• Propaganda americană în timpul războiului din Vietnam a folosit propaganda agitației pentru a promova cauza americană și pentru a denigra cauza vietnameză.

IX. Rezumat

Propaganda integrării este mai proeminentă și puternică decât propaganda agitației, deoarece este înrădăcinată în cultura și societatea unei țări. Propaganda agitației poate fi mai evidentă în momentele de criză sau schimbare, dar propaganda integrării este întotdeauna prezentă, chiar și atunci când nu este recunoscută ca atare. Cu alte cuvinte, propaganda integrării este mai subtilă decât propaganda agitației, deoarece este concepută pentru a fi absorbită în cultura sau societatea respectivă. Acest lucru se poate face prin utilizarea unor tehnici precum educația, publicitatea și mass-media. Aceasta este adesea folosită pentru a promova o anumită ideologie sau pentru a perpetua stereotipuri și prejudecăți. Ea furnizează contextul și fundalul pentru propaganda agitației, creând un mediu în care cea agitației este mai probabil să fie eficientă.

Acestea sunt doar câteva din multiplele exemple de propaganda a integrării:

• Educația este o formă de propagandă a integrării, deoarece transmite valorile și normele unei culturi tinerilor.
• Publicitatea este o formă de propagandă a integrării, deoarece promovează anumite produse și servicii și, de asemenea, transmite mesaje despre frumusețe, succes și stil de viață.
• Mass-media este o formă de propagandă a integrării, deoarece prezintă o anumită viziune asupra lumii și, de asemenea, influențează modul în care oamenii gândesc și se comportă.
• Miturile și poveștile care glorifică trecutul unei culturi.
• Ceremoniile și ritualurile care consolidează identitatea unei culturi.

Nu întâmplător sunt de acord cu Jacques Ellul când susține că propaganda e omniprezentă în societatea noastră occidentală, dar nu numai. De la campaniile industriei farmaceutice până la reclamele la jocurile de noroc, lumea noastră românească se prezintă astfel a fi o societate bolnavă. Cu toate acestea, teoria lui Ellul a fost criticată de unii cercetători. O critică comună, cu care sunt de acord, este că definiția acestuia despre propagandă este mult prea generală. În ciuda acestor critici, munca sa rămâne o contribuție valoroasă la înțelegerea acestui fenomen. 

Jacques Ellul era un critic al societății sale moderne, iar eu sunt un critic al lumii mele postmoderne

O critică comună este legată de tandemul dintre instituțiile bisericești și cele politice, o problemă reală, dar totuși evitată. Această fuziune între biserică și stat este periculoasă, fiindcă poate duce la o societate totalitară. Biserica ar trebui să fie o instituție independentă de stat, în adevăratul sens al cuvântului, ci nu stat în stat ori aliat al unui stat paralel. Ea ar trebui să fie un spațiu în care oamenii să se poată întâlni, în primul rând, pentru a se ruga, a medita și a se angaja în activități de caritate. Biserica nu ar trebui să fie folosită pentru a promova agenda politică a unui anumit partid sau a unui anumit grup de interese.

Cu toate acestea, în societatea românească, cu trecerea timpului, din nefericire, cele două instituții s-au diluat, fiecare pierzându-și astfel identitatea și valorile. Drept urmare, reprezentanții acestor comunități au uitat de rolul lor îndrumători și protectori, alegându-l pe cel de moraliști abuzatori. Altfel spus, devenind mai mult un for politic-administrativ, prin reprezentanții avizi de putere, instituția bisericii a deviat demult de la menirea sa. În termeni tehnici, putem spune că acesta este rezultatul unei serii de factori, inclusiv secularizarea societății, creșterea individualismului și ascensiunea religiilor politice.

Ambele societăți - atât a mea, cât și a lui Ellul -  sunt caracterizate de o tendință spre uniformitate și control. În societatea industrială modernă, această tendință a fost cauzată de tehnologie și propagandă. În societatea postmodernă, această tendință este cauzată de mass-media și social media. În ambele societăți, instituțiile bisericești și cele politice sunt adesea implicate în această emulație. Ellul a fost un gânditor independent, care a pus la îndoială status quo-ul. El nu s-a potrivit întotdeauna cu ideile tradiționale, fapt pentru care este puțin cunoscut în mediul academic românesc și cel străin. În realitate, Jacques Ellul a fost un vizionar. El a anticipat multe dintre problemele cu care se confruntă societatea actuală: pericolele tehnologiei, puterea propagandei și pericolele lipsei de autenticitate. Tocmai de aceea cărțile lui sunt tot mai relevante pentru lumea de astăzi. 

Jacques Ellul a oferit o perspectivă unică asupra propagandei, care a contribuit la dezvoltarea cercetării în acest vast și încă misterios domeniu.

Bibliografie:

• The Presence of the Kingdom. Trans. Olive Wyon. Philadelphia: Westminster, 1951. London: SCM, 1951. New York: Seabury, 1967. Colorado Springs: Helmers and Howard, 1989.
• The Technological Society. Trans. John Wilkinson. New York: Knopf, 1964. London: Jonathan Cape, 1965. Rev. ed. New York: Knopf, 1967.
• La technique, ou, l'enjeu du siècle. Paris: Colin, 1954. Paris: Économica, 1990, 2008.
• Histoire des institutions. Paris: Presses Universitaires de France. V. 1, L'Antiquité, 1955, 1972, 1999. V. 2, Le Moyen Age, 1956, 1975, 1980, 1999, 2006. V. 3, Les XVIe–XVIIIe siècles, 1956, 1976, 1999. V. 4, Le XIXe siècle (1789–1914), 1956, 1979, 1999.
• Propaganda: The Formation of Men's Attitudes. Trans. Konrad Kellen and Jean Lerner. New York: Knopf, 1965. New York: Random, 1973.
• False Presence of the Kingdom. Trans. C. Edward Hopkin. New York: Seabury, 1972.
• Fausse présence au monde moderne. Paris: Les Bergers et Les Mages, 1963. Paris: Librairie Protestante, 1963.
• L'illusion politique. Paris: Robert Laffont, 1965. Paris: Livre de poche, 1977. Paris: Librairie Générale Française, 1977. Paris: Table ronde, 2004, 2012.
• A Critique of the New Commonplaces. Trans. Helen Weaver. New York: Knopf, 1968. Eugene, OR: Wipf & Stock, 2012.

• Politique de Dieu, politiques de l'homme. Paris: Éditions Universitaires, 1966.

Resurse: 

• The International Jacques Ellul Society https://ellul.org

• Jacques Ellul (1912-1994)  Musée virtuel du protestantisme https://rb.gy/bu8ih

• Over fifty years of warning https://rb.gy/cjrcu

• Jacques Ellul. History Britannica https://rb.gy/ezbs7

• C.S. Lewis Institute: About Jacques Ellul   https://rb.gy/xa0sb

Categories: communication, theology, politics, semiotics

Genre: review article, research paper, academic essay

Reading Level: Ph.D.