Stoicism. The art of Critical Thinking
Stoicismul, o școală a filozofiei elenistice fondată de Zenon din Citium, la începutul secolului al III-lea î.Hr., în Atena, aduce în prim plan libertatea interioară, sufletească, ca fundament împotriva demagogiei. O filozofie a cunoașterii de sine, a împăcării cu lumea relațiilor, cu întreg universul, stoia consideră că multe din problemele ivite sunt creații ale minții noastre, care ne istovesc inutil și care poate nici nu vor exista vreodată în realitatea aceasta. Cu un numele deosebit de interesant, stoia, derivând de la un portic cu coloane, stoa poikile, stoicismul caută să înțeleagă natura deoarece ea este preponderentă, iar noi oamenii facem parte din aceasta. De aceea, stoicii au studiat multe dintre lucrările științifice ale anatomiștilor, botanica, geologia, științele naturii și astronomia.
Datorită faptului că cei trei piloni ai stoicismului sunt: Virtutea, Toleranța și Autocontrolul, imediat ce auzim cuvântul stoic ne putem gândi deja la o persoană care rămâne calmă în fața unor vicisitudini, curajul, onoarea, cumpătarea, fiind cheia unei vieți liniștite pentru o astfel de persoană. Altfel spus, în gândirea stoică "Virtutea este singurul lucru bun" pentru ființele umane, iar celelalte precum, sănătatea, bogăția și plăcerea, nu sunt nici bune nici rele, ci mai degrabă caracterul lor este dat de alegerile noastre; de alegeri care ar trebui să fie făcute în baza unei virtuți ca cele menționate mai sus. Stoicii susțin, astfel, existența unei rațiuni divine care ar crea materia sau ar prelucra o materie coeternă, scopul omului fiind fericirea, în această materie, identificată cu rațiunea cea dreaptă; care se va identifica în cele din urmă cu iubirea, cu mila și morala creștină. Și poate cel mai bine ne poate explica toate aceste principii, însuși Zenon.
Zenon, fenician de origine, a fost o personalitate aparte. Bărbat înalt și uscățiv, cu o față măslinie și crispată, acesta ducea o viață cumpătată, disprețuind mai întâi de toate îngâmfarea și luxul. Se spune că dojenea scurt și îndepărta din jurul său pe tinerii care nu aveau alte preocupări decât goana după bogății și funcții. Împins de soartă spre filozofie, acesta a frecventat la început Școala Cinicilor, în Atena. Asculta prelegerile cinicului filosof Crates, dar pudoarea sa îl făcea să se revolte împotriva vieții vulgare pe care o duceau cinicii, astfel că nemulțumit fiind de aceștia, a trecut la alte școli timp de vreo douăzeci de ani, după care și-a deschis propria școală filozofică.
Intenția lui Zenon era să formeze cetățeni sănătoși spiritual, virtuoși, magistrați integri, bărbați capabili de a lupta împotriva viciului și a despotismului, oțeliți printr-o conduită a vieții conform cu legile naturii. La un moment dat fiind întrebat cum se simte când este bârfit, de exemplu, acesta replica: "Ceea ce simte un trimis al regelui, când pleacă fără răspuns".
De aceea, Zenon evita contactul cu multă lume, se așeza de obicei la capătul unei bănci spre a fi scutit a intra în contact cu multe persoane, și nici nu se plimba cu mai mult de doi sau trei indivizi. Mânca pâini mici cu miere și bea vin puțin, cu buchet fin, după cum ne spune Diogene Laërtius, biograful filozofilor greci, iar hrana pe care o folosea nu era pregătită la foc, iar haina pe care o purta era subțire. Deși sobru, își dădea frâu liber la petreceri, spunând: "Și bobul e amar, dar dacă-l înmoi în apă, devine dulce [...]. Fericirea se realizează cu încetul și, totuși, nu-i puțin lucru în sine".
Un alt lucru important de adăugat aici este că la începutul operei sale, "Republica", declara că educația obișnuită nu este prielnică omului, chiar le dă celor lipsiți de virtute epitetele de inamici, dușmani, sclavi și străini unii de alții, părinții față de copii, frații între frați, prietenii între prieteni; numai omul înțelept poate fi cu adevărat cetățean, prieten, rudă sau om liber, încât, părinții și copiii, dacă nu-s înțelepți, sunt dușmani între ei.
Zenon este cel dintâi care a introdus cuvântul îndatorire, care ar fi creat termenul de datorie și a scris un tratat despre acest subiect, modificând versurile poetului, țăranului grec Hesiod, astfel: "E de ispravă și-acela ce-ascultă de sfatul cuminte; iarăși tot bun e și omul ce singur la toate gândește". Explica acest lucru spunând că omul în stare să asculte cum trebuie ceea ce i se spune și să tragă folos, întrece pe acela care descoperă ceva singur, căci unul are numai o bună înțelegere, pe când celălalt, dând ascultare sufletului bun, mai adaugă și fapta.
Faima lui Zenon, puternic influențat de Heraclit, s-a răspândit repede în toată lumea greacă și din toate colțurile ei s-au strâns mulți în juru-i ca discipoli, dornici să-l urmeze. Antigonus Gonatas, regele Macedoniei, de pildă, l-a invitat la curtea lui să locuiască cu dânsul, ca să-i învețe supușii a practica bărbăția și probitatea; adică cinstea, integritatea și onestitatea. Acest om minunat, care a murit la nouăzeci și opt de ani, s-a bucurat de o sănătate bună și s-a sfârșit fără a fi suferit de vreo boală. Deși a fost slab din punct de vedere fizic, a avut o viață lungă tocmai pentru că a trăit cumpătat, în care din cei 98 de ani de viață, peste 50 de ani i-a consacrat studiului și profesării filozofiei.
Acest om minunat, împreună cu stoicii mai vechi, este cel care identifică divinitatea cu focul creator, cu rațiunea lumii, cu sufletul lumii, cu natura, cu destinul, cu providența conștientă de un scop. Pentru el "Divinitatea întrepătrunde lumea la fel ca mierea fagurii" și în asemenea fel, stoicii ajung la o concepție teleologică. Acesta este Zenon și lumea ideilor sale:
1. "Filozofia se împarte în logică, fizică și etică.", este introdus termenul de logică care lipsește la Aristotel
2. "Memoria este tezaurul reprezentărilor."
3. "Există două principii: unul activ și unul pasiv. Cel pasiv este substanța plină de calități, materia. Cel activ este rațiunea divină, veșnică, și care formează în întreaga materie orice existență individuală."
4. "Substanța este materia primă a tuturor lucrurilor, care în totalitatea ei este veșnică și nu se mărește și nici nu se micșorează. Părțile ei nu rămân totdeauna aceleași, ci ele se separă și se împreună. Sunt pătrunse de rațiunea totului care este numită lege a naturii, așa ca semințele în creștere."
5. "Întreaga lume se rezolvă, în anumite perioade de timp, în foc, ca apoi să se constituie din nou."
6. "Natura este un foc creator, care progresează pe drumul creației."
7. "Binele suprem este o viață conformă cu natura, adică o viață virtuoasă."
8. "Datoria este o activitate rezultând în mod necesar din viață."
9. "Oamenii nedrepți sunt toți rivali și dușmani unii față de alții. Numai cei drepți sunt unul pentru altul concetățeni și prieteni, rude și liberi."
10. "Caracterul este izvorul vieții din care izvorăsc acțiunile individuale."
Cartea Zilei. Recomand cu drag 👇
