Somnifere

Clopote
Pulsând pe cerul inimii ferecate,
Din începutul vremurilor,
Un pianist dibace recita Elegiile duineze
de Rainer Maria Rilke,
În sâmbăta anotimpurilor.

Un scaun nu gol,
decorat cu iubire din ulm.
Vise albe, altele de supunere,
Se scurge din noi nisipul gândurilor.
Agale, pășim pe drumurile cărămizii.

Împletituneam destinele
Lângă pomii cu corole strivite, aurii.
Ne zăresc ceasurile
Printre felinare; două obsesii freamătă străvezii.
Roșu e cerul acesta apatic,
Roșu de Bourbon.
Pe străzile unei iubiri îndepărtate
Se vede Cadrilaterul.

Un peisaj de iubire tomnatică
Înghețată în timp.
O gură întredeschisă
Umblă pe lângă buzele mele
Să aducă o ultimă mângâiere.

Clopotele
Tac;
A amuțit pământul
În fața apelor vii.
Îmi plânge sufletul.

Tremur subtil, încremenit de culoare,
În decorul inimii mele,
Un ocean de iubire
Pe șezlongul tău.
Timpurile noastre unite în uitare.

Cărțile suspendate în aer,
Papirusul nopții în cercuri.
În pergamentul de la miazăzi se păstrează
Istoria Șoptitorului,
O obscuritate care se transformă în abur.
Între verdeportocaliu, se împletesc cerul și pământul.
Apocaliptic se simte aerul.

Două vieți ținute pe o pană:
un porumbel, o corvină, o stea căzând.
Halucinație.
Vise apusene, ba răsăritene
În liniștea serii.
Separați, amândoi, ne pregătim somniferele.
 

- Somnifere, Nicoll Hellen, 21 - 25 . 10 . 2023