Neoplatonismul. Despre Frumos
Fondator al neoplatonismului, Plotin definește frumusețea ca fiind o expresie a principiului suprem al realității, Unul. Conform acestuia, "Unul este totul și nimic din toate; nu este o parte din toate, ci este toate, fără să fie nimic din ele. [VI.9.6]. Unul nu este ființă, ci sursa ființei. [VI.9.3]. El nu este frumos, ci mai presus de frumos." [VI.7.32]. Așadar, frumusețea este o expresie a principiul suprem care transcende orice ființă și cunoaștere.
Neoplatonismul este o formă de monism care încearcă să înțeleagă totul pe baza unei singure cauze, pe care o consideră divină și pe care o numește "Primul", "Unul" sau "Binele". Plotin afirmă că acest principiu este atât de simplu și de pur, încât nu poate fi descris sau definit prin niciun atribut sau concept. El este sursa tuturor lucrurilor, dar nu prin voință sau acțiune, ci prin emanare sau iradiere. Plotin compară acest proces cu cel al luminii care se revarsă din soare sau al parfumului care se răspândește din floare. Din Unul emană succesiv inteligența (nous), sufletul (psyche) și materia (hyle), care formează diferite niveluri de realitate, de la cel mai perfect la cel mai imperfect. El explică astfel originea și structura universului, precum și relațiile dintre diferitele sale părți.
Neoplatonismul a avut o influență enormă asupra gândirii ulterioare, atât în lumea greco-romană, cât și în cea islamică, iudaică și creștină. Discipolii săi direcți, cum ar fi Porfir, Iamblichus sau Proclus, au continuat și au dezvoltat sistemul său filosofic, adăugând elemente noi sau modificând altele. Neoplatonismul a fost adoptat și adaptat de către gânditori creștini precum Augustin de Hipona, Pseudo-Dionisie Areopagitul sau Ioan Scotus Eriugena, care au încercat să îl concilieze cu dogmele religioase. Neoplatonismul a fost transmis și în lumea islamică prin traduceri arabe ale operelor lui Plotin și ale altor neoplatonicieni, influențând filosofi precum Al-Farabi, Avicenna sau Averroes. Neoplatonismul a fost redescoperit și revalorizat în epoca Renașterii și a Iluminismului, când gânditori precum Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola sau Giordano Bruno au încercat să îl revigoreze și să îl actualizeze.
Timp de lectură: 11 mins 42 secs
În primul său tratat, Despre frumos (Enneada I.6), Plotin împarte frumosul în două categorii: frumosul inteligibil și frumosul sensibil. [1] Frumosul inteligibil este cel care aparține lumii ideilor sau a inteligenței (nous), care este imaginea și expresia lui Unul. Frumosul sensibil este cel care aparține lumii materiale sau a naturii (physis), care este o copie imperfectă și degenerată a lumii inteligibile. Plotin afirmă că frumosul sensibil nu este altceva decât o participare la frumosul inteligibil, prin intermediul formelor sau a rațiunilor (logoi) care îl organizează și îl ordonează. Astfel, frumosul sensibil depinde de măsură, proporție, armonie și simetrie, care sunt reflectarea formelor inteligibile în materie. Orice formă sensibilă are nevoie de măsură, de proporție, de ordine pentru a fi frumoasă. Acestea sunt principii matematice sau geometrice care aparțin lumii inteligibile. Fără aceste principii, forma sau corpul ar fi urâte. [2] Acest lucru arată că frumosul sensibil nu are o existență proprie și independentă, ci depinde de principiile inteligibile care îl organizează și îl modelează. Frumosul inteligibil este sursa și norma frumosului sensibil.
Pentru a susține această viziune despre frumos, Plotin se bazează pe argumente și exemple preluate din dialogurile lui Platon, mai cu seamă pe Banchet și Phaidros [3] , și nu numai . El citează adesea pasaje din aceste opere pentru a ilustra ideile sale despre natura iubirii, a frumuseții și a inteligenței, interpretând discursurile platonice într-un sens alegoric și simbolic, considerându-le ca fiind expresii ale unor adevăruri profunde și ascunse. [4] Continuator al platonismului, acesta își elaborează la un moment dat propria sa teorie despre crearea ființei, despre raportul dintre Unu și Multiplicitate, despre emanarea și întoarcerea sufletului la principiul său primordial.
El distinge între diferite niveluri și tipuri de frumusețe, în funcție de gradul de participare la Forme și Unul. Cea mai înaltă formă de frumusețe este frumusețea Unului însuși, inefabilă și de neînțeles pentru rațiunea umană. Următorul nivel este frumusețea Intelectului (nous), tărâmul gândirii pure și al contemplației. Al treilea nivel este frumusețea Sufletului (psihicul), care este principiul vieții și al mișcării și care emană din Intelect și reflectă lumina acestuia. Nivelul cel mai de jos este frumusețea lucrurilor sensibile (physis), care sunt compuse din materie și formă și care participă la Suflet și Intelect prin imitație și asemănare. Unul este sursa și cauza tuturor lucrurilor, dar nu este un lucru în sine. El este pură simplitate, unitate și perfecțiune. El este transcendent și imanent, adică depășește și cuprinde tot ceea ce există. Prin intermediul frumuseții sensibile, sufletul uman poate să se înalțe spre frumusețea morală și spre frumusețea inteligibilă, până la a atinge extazul contemplării Frumosului în sine, care este același cu Binele și cu Divinul. El scrie: "Frumosul este strălucirea binelui" (Enneada I.6.9) și "Frumosul este ceea ce îl face pe cel care îl privește să iubească" (Enneada I.6.4). [5]
Plotin definește frumusețea ca fiind mai mult decât o caracteristică obiectivă pe care o vedem cu simțurile noastre. Este, mai degrabă, o realitate transcendentă care reprezintă echilibrul universului și izvorul divin al tuturor lucrurilor. [6] Această frumusețe poate fi apreciată în mai multe moduri. "Frumosul este mesagerul Divinului și astfel ne ușurează drumul spre El", spune el (Eneade I.6.7). [7] Cu alte cuvinte, frumusețea poate fi un mijloc de comunicare între oameni. De exemplu, când admirăm o sculptură sau un tablou, putem simți o legătură cu artistul care l-a creat și cu viziunea sa asupra lumii. Plotin accentuează, de asemenea, importanța frumuseții în dezvoltarea caracterului nostru moral. El susține că simțul frumosului ne poate motiva să aspirăm și să cultivăm valorile care sunt necesare pentru o existență fericită. El susține, de exemplu, că "cel care iubește frumosul este un iubitor de înțelepciune" (Eneade I.6.9), sugerând că urmărirea plăcerilor estetice ar putea conduce la o cunoaștere și înțelegere mai profundă.
Această frumusețe poate fi găsită într-o varietate de forme, de la frumusețea fizică a artei și a naturii până la frumusețea morală a actelor și virtuților. [8] Adevărata frumusețe, potrivit lui Plotin, nu există izolat, ci mai degrabă este o calitate a Unului, adevărul suprem care este sursa întregii existențe. [9] Plotin își începe discuția despre frumusețe subliniind potențialul ei de transformare. El susține că frumusețea are puterea de a ne atrage atenția de la grijile noastre cotidiene și către adevărul transcendent care se află dincolo. "Frumosul este agentul Divinului și astfel ne face calea mai ușoară pentru a ne apropia de El", adaugă el (Eneade I.6.7). [10]
I. FRUMOSUL CA OBIECT ȘI FACTOR AL CUNOAȘTERII
Structura sistemului plotinian se bazează pe conceptul de emanație sau ieșire din sine a principiilor supreme ale realității. În acesta se disting trei ipostaze sau niveluri ontologice: Unul sau Binele (ca principiu transcendent al tuturor lucrurilor), Intelectul sau Ființa (ca principiu imanent al lumii inteligibile) și Sufletul (ca principiu intermediar între lumea inteligibilă și cea sensibilă. [11] Întoarcerea înseamnă revenirea sufletului la sursa sa originară prin depășirea condițiilor materiale și prin aspirația spre bine și frumos. Plotin susține că frumosul nu este doar un obiect al cunoașterii, ci și un factor al acesteia. El consideră că frumosul are o putere de atracție asupra sufletului uman, care este de natură inteligibilă, dar care s-a coborât în lumea sensibilă și s-a amestecat cu trupul. [12] Frumosul sensibil trezește sufletul din somnul ignoranței și îl face să-și amintească de originea sa divină. Acesta stimulează sufletul să urce pe scara iubirii (eros) spre frumosul inteligibil și mai departe spre Unul, care este sursa și cauza tuturor lucrurilor frumoase. [13]
Pentru a demonstra această teză, Plotin folosește mai multe argumente. Unul dintre ele este acela că frumosul sensibil nu este constant și universal, ci relativ și particular. Acest lucru arată că frumosul sensibil nu are o esență proprie și stabilă, ci depinde de condiții exterioare și de subiectivitatea privitorului. [14] În schimb, frumosul inteligibil este neschimbător și universal, fiindcă are o esență proprie și stabilă, care nu depinde de nimic exterior sau subiectiv. Frumosul inteligibil este valabil pentru toți și pentru totdeauna. [15] Plotin nu neagă valoarea frumosului sensibil, ci îl recunoaște ca un mijloc de a ajunge la frumosul inteligibil. El însuși a fost un admirator al artei și al naturii, dar a văzut în ele doar niște trepte spre frumosul suprem. Plotin descrie acest proces ascensional ca fiind o purificare (katharsis), o iluminare (photismos) și o unire (henosis) cu principiul suprem.
Un al treilea argument al lui Plotin este acela că frumosul sensibil nu produce decât o plăcere trecătoare și superficială în sufletul celui care îl privește. Plăcerea senzorială nu este decât o mișcare a sufletului care se lasă impresionat de obiectele exterioare. Această mișcare nu duce la cunoaștere, ci la confuzie. În schimb, frumosul inteligibil produce o bucurie profundă și durabilă în sufletul celui care îl contemplă. Bucuria intelectuală nu este decât o stare a sufletului care se recunoaște pe sine în obiectele interioare. Această stare duce la cunoaștere, la unire și la eliberare. Frumosul inteligibil este scopul și fericirea frumosului sensibil. Pentru a vedea frumosul inteligibil, Plotin recomandă o ascensiune spirituală, care presupune purificarea de pasiuni, exercițiul virtuților, meditația asupra ideilor și extazul mistic. Această ascensiune este posibilă datorită faptului că sufletul uman este de natură divină și participă la frumosul inteligibil. Sufletul este frumos prin el însuși, dar devine și mai frumos când se întoarce la sursa sa, Unul-Binele.
II. EROS. TREPTELE FRUMOSULUI
În Banchetul sau Despre iubire, Platon prezintă mai multe discursuri despre natura și scopul lui eros. Cel mai important este cel al lui Diotima, o preoteasă care îl inițiază pe Socrate în tainele iubirii. [16] Diotima îl învață pe Socrate că eros este un intermediar (metaxu) între muritor și nemuritor, între uman și divin, între sensibil și inteligibil. [17] Eros este fiul lui Penia (Sărăcia) și al lui Poros (Resursa), adică este o stare de lipsă și de căutare a plenitudinii. [18] Eros nu este frumos în sine, ci este iubitor de frumos (philokalos). Eros nu este nici bun, nici rău, ci este iubitor de bine (philagathos). El nu este nici înțelept, nici ignorant, ci este iubitor de înțelepciune (philosophos). Eros este deci o formă de dorință (orexis) și de căutare (zétesis) a frumosului, a binelui și a înțelepciunii. Diotima îl mai învață pe Socrate că eros are un scop (telos) și o metodă (methodos). Scopul lui eros este să genereze și să creeze viață în frumos (tiktein en kalói). Metoda lui eros este să urce pe o scară a frumuseții (klimax tou kalou), care are mai multe trepte: frumusețea corporală, frumusețea morală, frumusețea legilor și instituțiilor, frumusețea științelor și artelor, frumusețea ideilor și frumusețea absolută. Eros este deci o formă de procreare (poiesis) și de educație (paideia) în frumos. În Phaidros sau Despre frumos, Platon compară sufletul cu un car tras de doi cai, unul bun și unul rău, și condus de un vizitiu. Caii reprezintă părțile iraționale ale sufletului, iar vizitiul partea rațională. Sufletul este atras de frumosul sensibil, care îi amintește de frumosul inteligibil pe care l-a văzut înainte de a se naște. Sufletul încearcă să se ridice spre frumosul inteligibil, dar este tras în jos de caii săi. Eros este forța care îl ajută pe suflet să-și controleze caii și să-și îndrepte carul spre frumosul inteligibil. Altfel spus, eros este o formă de amintire (anamnesis) și de aspirație (epistrophé).
Plotin preia aceste idei platonice despre eros și le integrează în sistemul său filosofic. El consideră că eros este prezent la toate nivelurile realității, dar cu grade diferite de intensitate și puritate. [18] La nivelul lui Unul, eros nu există ca o forță distinctă, ci ca o simplă tendință sau o afinitate a tuturor lucrurilor spre principiul suprem. [19] La nivelul inteligenței (nous), eros există ca o formă de contemplare sau de vedere a ideilor care sunt expresia lui Unul. [20] La nivelul sufletului (psyche), eros există ca o formă de mișcare sau de revenire a sufletului spre inteligența sa originară. [21] La nivelul naturii (physis), eros există ca o formă de coeziune a elementelor materiale. Eros este un concept central în filosofia lui Plotin și a altor neoplatonicieni; este forța care mișcă sufletul spre bine și frumos, care îl face să aspire la perfecțiune și fericire; este o formă de dorință (orexis), dar nu una irațională sau pasională, ci una rațională și spirituală. [22] Eros nu este doar o emoție sau un sentiment, ci o facultate cognitivă și volitivă a sufletului; el nu se limitează la relațiile erotice sau sentimentale dintre oameni, ci se extinde la toate formele de iubire: iubirea de sine, iubirea de aproapele, iubirea de natură, iubirea de cunoaștere și iubirea de divinitate. [23] Eros este forța care mișcă sufletul spre bine și frumos, care îl face să aspire la perfecțiune și fericire.
III. FRUMOSUL CA VALOARE MORALĂ
Plotin subliniază, de asemenea, semnificația frumuseții în formarea caracterului nostru moral. El susține că simțul frumosului ne poate inspira să realizăm și să îmbrățișăm valorile care sunt necesare pentru o existență împlinită. [24] El susține, de exemplu, că "iubitor de frumos este un iubitor de înțelepciune" (Eneade I.6.9), ori, pe scurt, căutarea plăcerilor estetice ar putea duce la o perspectivă și înțelegere sporite. [25] În plus, el consideră că frumusețea este un aspect important al educației morale a unui individ, deoarece poate ajuta să creeze în ei un sentiment de reverență și apreciere pentru lumea din jur. Sentimentul de frumusețe, potrivit lui Plotin, este considerabil mai mult decât o impresie estetică de bază. Este, mai degrabă, o experiență nuanțată și care modifică profund realitatea. Sentimentul de frumusețe, potrivit lui Plotin, este considerabil mai mult decât o impresie estetică de bază. Este, mai degrabă, un contact profund transformator pentru realitatea însăși. Putem obține o cunoaștere și o apreciere mai profundă pentru lumea din jurul nostru, recunoscând caracterul transcendent al frumuseții și relația sa cu divinul. În plus, îmbrățișând frumusețea ca sursă de direcție morală și inspirație, putem crea un sentiment mai puternic de scop și sens în viața noastră.
Plotin explică că ființele umane pot percepe și aprecia frumusețea în moduri diferite, în funcție de starea lor de spirit și suflet. [26] Percepția obișnuită a frumuseții sensibile se bazează pe văz și auz, care sunt cele mai spirituale dintre simțuri. [27] Cu toate acestea, această percepție este adesea distorsionată de ignoranță, pasiune sau convenție, care ne împiedică să vedem adevărata natură a lucrurilor. [28] Plotin ne sfătuiește să ne purificăm sufletele de aceste impedimente prin practicarea virtuții și a filozofiei, care ne vor permite să urcăm la niveluri mai înalte de frumusețe. [29] Primul pas este să recunoaștem frumusețea propriilor noastre suflete, imagini ale Intelectului și participări la lumina Lui. Al doilea pas este să contemplăm frumusețea Intelectului însuși, care este accesibilă rațiunii și intuiției noastre. Al treilea și ultimul pas este apropierea de frumusețea Unului, care este dincolo de orice gândire și limbaj și care nu poate fi atinsă decât printr-o unire mistică cu el. Plotin afirmă că cel mai înalt grad de frumusețe este cel al sufletului care se contemplă pe sine însuși ca pe o oglindă a lui Unul. Acesta este momentul când sufletul devine conștient de propria sa identitate și de propria sa libertate. Plotin numește acest tip de frumusețe ca fiind frumusețea morală sau virtutea (areté), care este expresia armoniei interioare a sufletului cu sine însuși și cu principiul său originar. El consideră că acesta este scopul ultim al vieții filosofice: să devii frumos prin cunoaștere și iubire de Unul.
Cu alte cuvinte, teoria frumuseții a lui Plotin are implicații profunde pentru etica și spiritualitatea sa. Pentru Plotin, frumusețea nu este doar o valoare estetică, ci și una morală și religioasă. [30] A iubi frumosul înseamnă a iubi bunătatea și adevărul, care sunt aspecte ale aceleiași realități. [31] A căuta frumusețea înseamnă a căuta fericirea și mântuirea, care sunt obținute prin întoarcerea la sursa noastră originală. [32] A crea frumusețe înseamnă a imita activitatea creativă a Intelectului și a Sufletului, care produc ordine și armonie în cosmos. [32] Filosofia lui Plotin ne invită să ne cultivăm frumusețea interioară urmând o cale a înțelepciunii și virtuții care ne conduce la viziunea frumuseții supreme.[33]
CONCUZIE
În concluzie, Plotin oferă o relatare bogată și originală a frumuseții care combină elemente metafizice, etice și mistice. El vede frumusețea ca pe o manifestare a tărâmului inteligibil care transcende aparențele sensibile. El distinge între diferite niveluri și tipuri de frumusețe care corespund diferitelor grade de participare la Forme și Unul, explicând modul în care ființele umane pot percepe și aprecia frumusețea, în funcție de starea lor de spirit și suflet; arătându-ne cum frumusețea se leagă de bunătate, adevăr, fericire, mântuire și creativitate. Filosofia lui Plotin ne provoacă să ne regândim înțelegerea frumuseții și a rolului acesteia în viața noastră.
Bibliografie
- P. Henry și H.-R. Schwyzer (Plotini Opera, Oxford University Press, 1964-1982) și după traducerea franceză a lui E. Bréhier (Plotin: Ennéades I-VI, Les Belles Lettres, 1924-1938)
- Plotinus. The Enneads. Translated by Stephen MacKenna and B.S. Page. London: Faber and Faber, 1956.
- Bréhier, Émile, Histoire de la philosophie. Tome I. L'Antiquité et le Moyen Âge. Première partie: La philosophie antique. Troisième section: Le néoplatonisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1969.
- Hadot, Pierre. Plotinus or The Simplicity of Vision. Translated by Michael Chase. Chicago: University of Chicago Press, 1993.
- Plotin, Opere, Editura Humanitas, București 2022
- Platon, Banchetul, traducere de Petru Creția, Humanitas, București, 2006.
- Pierre Hadot, Ce este filosofia antică? Editura Trei. Traducere din franceză și note de George Bondor și Claudiu Tipuriță, 2020.
Referințe
• institutuldefilosofie.ro;
• consiliereafilosofica.ro;
• scribd.com;
• wilhelmdanca.ro;
• wikipedia.org;
• zeno.org
Links:
• Stanford Encyclopedia of Philosophy (plato.stanford.edu/entries/neoplatonism/), articolul "Neoplatonism", accesat la data de 16 iunie 2023