Ale tâmplelor ceruri

O, munte al culturii, în lumina întunericului devenirii,
izvor nesecat de generozitate, oază de inspirație în marea de gânduri calde.
Ținându-ți în palme loialitatea,
cerul înalt, pe tâmplele tale, constelații de iubire.
În verzii albaștri, ochii înlăcrimați, s-a născut un ocean de afecțiune.

Văd maiestuoasa dăruire a vulnerabilității,
fragilitatea sacră a alterității,
umanitatea multicoloră, dragostea universală,
scăldată într-o oglindă cosmică limpede.
Mâinile tale crăpate se întind peste văzduh,
degetele jucăușe, cu delicatețe, se plimbă pe paginile vieții.
Transcendental, mintea ta, o sensibilitate absolută,
este contopită cu toată creația.

Ești taifunul blând, compasiune pură,
briza care îi înduioșează pe cei ce o simt și ascultă.
Prezența ta, un har ce ne îmbrățișează,
tu, copil al divinității.
Vocea ta, un cântec dulce, muzica timpului,
tu ești primăvara anotimpurilor.

Privesc fascinată pașii tăi, admirabilele riduri,
respirația, miresme de înțelepciune,
trupul tău înălțându-se către culmile frumosului nemuritor.
Tu, Socrate al neamului românesc,
lăsând în urma ta tinere minți să strălucească.
Conversațiile noastre, refugiu, un banchet filozofic,
dans al ideilor fără măști,
unde amintirile vii se conturează
în eterna reîntoarcere.

Sub cerul înstelat se arată luna martie,
un fir de păr castaniu,
un înger s-a așezat pe pleoapa ta.
Hipnotizată, sunt de amintirea aceasta.
Ne citesc spiritele la cofetăria prieteniei,
încă te aștept să schimbăm zâmbete, cărți și îmbrățișări.
Dăinuitor este numele tău, imaginea serafică.

În inima iubirii,
tu ești veșnic viu.
Într-o nouă poveste, ne revedem.

Buna ta prietenă,
N.H.

Painting: Mary Magdalene, 1630-31, Artemisia Gentileschi. Palace Museum Sursock

Article about the artist: here