Ancestral

                                                              Volumul 1. Dincolo de timp


PROLOG ANCESTRAL


"Ancestral" este un bildungsroman în versuri, cu o tentă de povestire în ramă, structurat pe două volume, anume volumul 1: " Dincolo de timp" și volumul 2: "Labirintul Muzelor", care își propune să urmărească drama tânărului din secolului al XXI-lea, al generației anilor de după 1990, și cum reușește acesta să își metamorfozeze patimile în virtuți și vicisitudinile în succese, într-o lume care nu se arată deloc a-fi propice; o lume care face parte din această spirală fără de sfârșit, parcă, numită ea soartă.

Practic, "Ancestral" este un roman de formare în versuri, de dragoste și filosofic; este un roman de formare a eroilor principali, în cazul de față. În prima parte a cărții, intitulată "Dincolo de timp", vom face cunoștință cu protagoniștii acestui volum, anume: Ana, Aurora și David; și vom observa cum fiecare dintre aceștia își dezvoltă abilitatea de a traversa puntea de la tânărul sau tânăra adolescent/(ă), turmentat/(ă) fiind de întrebările existențiale ale vârstei sale, la femeia de 30, respectiv 33 de ani, și bărbatul de 47 de ani, care acum se află în deplinătatea maturității lor emoționale.

Deși acțiunea acestei opere se desfășoară în perioada anilor 2013-2037 în România, cu precădere în zona Moldovei, pot afirma că situațiile cu, care se confruntă personajele schițate le putem întâlni la mai oricine, indiferent de naționalitate, indiferent de vremurile în care s-a născut. Altfel spus, una dintre cele mai importante lecții pe care o vom învăța, în timp ce vom parcurge cartea aceasta, este faptul că, ceea ce ne deosebește de ceilalți este modalitatea prin care alegem să răspundem evenimentelor ce survin în viața noastră. Iar acest lucru îl vom analiza din toate unghiurile, urmărind confruntarea directă și inevitabilă a personajelor principale; o confruntare cu factorul numit destin, cât și cu acel daimon socratic ce zace înăluntrul lor.

Astfel, vom urmări prin ochii unor fini observatori poveștile de viață, de-a dreptul fascinante, ale unor trei persoane care aparent sunt la polul opus una față de cealaltă, implicit procesele de maturizare prin care trec acestea; jocurile de putere dintre Ana și David, Aurora și David, cât și Ana și Aurora; și desigur, dinamica triunghiul amoros, cât și efectele acțiunilor personajelor secundare asupra personajelor principale.

Iar acum, vă invit să vă așezați confortabil lângă o stea și să alegeți din ce cupa veți savura: să fie cupa extazului și a euforiei sau, din contra, cupa dramei și a nostalgiei?!


JURNALUL ANEI

Personajul Ana este prototipul acelei adolescente care, până într-un anume punct, a dus o viață de huzur, am putea spune (...) razele soarelui pictându-i zâmbete în sufletu-i zglobiu, curcubeul jucându-se sprinten prin păru-i ca spicele de grâu și luna mângâindu-i ochii ca cerul azuriu; bucurându-se de lecțiile alerte de vioară de după-amiază și de poveștile cu tâlc de seară ale preaiubitului domn Alexander, nimeni altul decât capul familiei.

Toate acesea s-au întâmplat până când, cea mai importantă ființă din viața acesteia, bunicul Alexander, s-a stins din viață, lăsând în urma sa doar amintirile unei cărți cu fundă aurie; evenimentul în sine scoțând la iveală o latură plină de angoase a fetei, scoțând la iveală latura ei întunecată. Vom vedea că această Ana insistă să înlocuiască lipsa bunicului prin orice mijloace posibile, devenind posesivă cu tot ceea ce consideră că îi aparține, indiferent că vorbim de un bun material sau de o persoană, tocmai din frica de a nu-l/o pierde exact cum l-a pierdut și pe înțeleptul casei sale.

Și cu toate că are la dispoziție jurnalul domnului Alexander, cartea cu fundă aurie, din care poate învăța din experiența de viață a acestuia, Ana, marcată fiind acum de egoism, alege o abordare care nu îi va aduce nici un serviciu. Astfel, aceasta este pusă în fața unei prime decizii foarte importante, anume: "A accepta sau a nu accepta, totuși, faptul că există această forță numită destin; această forță care orânduiește anumite lucruri, în anumite momente-cheie, în toate planurile existențiale?! A accepta sau a nu accepta faptul că există această Lege a naturii"

Citiți mai multe...

JURNALUL LUI DAVID

Personajul David, așa cum îl găsim noi la începutul jurnalului său, este un bărbat impozant. David este acest Platon al vremurilor noastre, dacă am putea spune, adică un adevărat filosof care nu doar că are întrebările deștepte dar are și răspunsurile pertinente. David este un fel de alegorie printre actorii palizi ai timpurilor, cu aceea charismă specifică intelectualilor conștienți de sclipirea lor dar care, totodată, reușesc să rămână modești; altfel spus, nefiind precum acei infatuați care perturbă liniștea publică cu dictonul lor: "Eu știu totul! Adevărul meu e adevărul suprem!" Nicidecum (...) David nu se încadrează în acest tipar, respingându-l cu vehemență chiar. Pentru el, a filozofa este un mod de a trăi, ci nu un mod de a-ți etala veleitățile oratorice în fața unei mulțimi de farisei. Pentru el, a filozofa nu înseamnă a cocheta cu, cuvinte sofisticate, ci înseamnă a înțelege lucrurile dincolo de aparențele lor, dincolo de vremurile în care s-au întâmplat!

Îl întâlnim pe acest David abia în anul 2037, an în care începe să scrie încetul cu încetul, cu zâmbetul pe buze, și cu o ușoară notă persiflatoare la adresa propriei persoane, din amintirile tinereții sale: pe când era el tânăr fecior. Pe când era el tânăr fecior, David se afla într-o stare continuă de neliniște din pricina unei anume fete Ana. El se vedea acest personaj principal în propria-i dramă, de dragoste și război, cu prima lui iubită (...) o domnișorică tare frumușică și cochetă, după cum își amintește el, și care l-a cucerit cu jovialitatea ei inițial, dar care mai apoi l-a ținut lângă ea făcând apel la seducție și la manipulare emoțională. Îl găsim pe acest David prins într-o plasă ce poartă numele de obișnuință.

Povestea de formare a lui David începe pe vremea când, acesta privindu-se ca un mic geniu neînțeles într-o societate meschină și macabră care în mod ironic se dorește a fi grandioasă, dominând prin opulența arhitecturii, a scărilor asemănătoare celor de pe Strada des Champs-Élysées din Paris, considerându-se de altfel sufocat de această societate decadentă și de acest mic orășel: Iașiul, se refugiază în brațele unei făpturi naive și dintr-o familie de neam bun; o făptură care nu cunoaște ea lumea aceasta mare și care precum o fiară caută să te doboare (...) sau cel puțin așa era ea la început.

În prima parte a vieții sale facem cunoștință cu un David cu mare potențial, dar care se află mai tot timpul la marginea prăpastiei în loc să fie pe vârful muntelui, în loc să fie pe Everest.


Citiți mai multe...

JURNALUL AUROREI

Personajul Aurora, pe de altă parte, este unul foarte complex din punct de vedere spiritual, comparativ cu personajul Ana. Utilizând tehnica antitezei, am reușit astfel să conturez tipologia femeii puternice pusă sub tiparul apolinicului, a femeii care face cu măiestrie trecerea de la o stare continuă de luptă cu sine și cu cei din jur, la o stare de pace cu sine, la o stare de joacă.

Aurora este femeia care refuză să renunțe la valorile ei sufletești și morale, este femeia care refuză să renunțe la credința ei, implicit la filosofia ei de viață. Aurora este cea care caută să afle înțelesul lucrurilor până în chintesența lor și care, la un moment dat, reușește prin intermediul echilibrului emoțional dobândit să dea o structură aparte năzuințelor ei, îmbogățind și înmiresmând, astfel, viețile celorlalți.

Vorbim despre femeia care a reușit să spargă barierele programelor mentale induse de colectivitate, dar mai ales de familia ei (...) o familie modestă, care i-a insuflat adeseori teama, care i-a creat o stimă de sine foarte scăzută, conducându-o astfel pe tânăra Aurora spre un vânt năprasnic. Vorbim despre femeia care a reușit să evolueze de la tânăra ce se zbătea într- o lume a paradoxurilor, la o femeie care a reușit să vadă dincolo de timp și dincolo de limitele.

În căutările sale, Aurora, o tânără domnișoară de o frumusețe rară, ce îi izvora din interior, cu ochii-i de smarald și pielea-i de diamant, cu păru-i pământiu și câte șuvițe aurii, cu trupu-i gingaș și maiestos și buzele-i trandafirii, cu vorba-i ca o șoaptă caldă și tandră și cu privirea-i profundă veșnic căutând să te pătrundă, îl întâlnește pe acest tânăr misterios care este dispus să o ajute cu tot ce are nevoie, inclusiv în dezvoltarea ei spirituală.

Numai că, vom vedea că această cale spirituală pe care o ghidează tânărul șarmant este o cale a tenebrelor, deosebit de frumos ambalată într-un joc de lumini.

O stare de îndoială începe să sălășluiască în Aurora, deși în aparență totul este în ordine. Întrebări fără răspunsuri coerente, întrebări fără răspunsuri exacte: acestea le primește Aurora de la primul ei prieten. Suspiciunile ei sunt, mai apoi, confirmate de o scrisoare primită de la cea mai bună prietenă a ei, Eleonora.

Povestea Eleonorei este pe cât de interesantă pe atât de dureroasă. Aflăm că aceasta a ales să își pună capăt zilelor în urma unei decepții provocată de un derbedeu, după cum îl numește ea, care i-a pricinuit multe necazuri; un om destul de asemănător prietenului Aurorei chiar. Astfel, în urma acestei scrisori și a unor cercetări minuțioase, Aurora decide că trebuie să se elibereze de mrejele tânărului, dar...


Citiți mai multe...

Fragmente din jurnale


Fragment din

"Te caut. Mă caut. Eu sunt Ana"


"Te-am căutat în miez de noapte

căci știam că nu ești departe.

Te-am căutat în întunericul de nepătruns,

deși mulți ziceau că acestea nu erau de ajuns.

....................................................................

Te-am căutat cu lumânarea licărind

și eram sigură că am să te prind!

....................................................................

Și rând pe rând, problemele în reușite s-au transformat.

Și rând pe rând, viața mea în curcubeu s-a preschimbat!

Și din dezertoare am ajuns iluminată;

și astfel, am devenit această ființă curată.

....................................................................

Te-am căutat și te-am găsit.

M-am căutat și m-am descoperit!

....................................................................

7 Martie 2020,

Lacul Sfânta Ana, Harghita

Fragment din

"Everest. Eu sunt David"


"Dețin atlasul inimii tale,

iar tu, busola sufletului meu!

Dețin vaporul lacrimilor tale,

iar tu ești ancora gândului meu!

Ai momente de iubire,

dar, acum, eu văd doar amăgire!

Nimic nu ți-am reproșat (...)

deși cred că asta ai fi meritat.

Multe mi-ai mai reproșat (...)

deși, nu cred că asta am meritat.


Am deținut atlasul inimii tale,

iar tu, busola sufletului meu.

Am deținut mireasma gândurilor tale,

iar tu, nectarul spiritului meu.

Acum, totul e atât de trecător

încât mă risipsesc prin acest decor.

Aici, cu tine, totul e atât de cutremurător

încât simt că vreau să mor!

Cu ce Doamne am greșit

de în dragoste sunt mințit?!

Oare, de fapt asta nu-i iubire?

oare-i doar un test pentru mine?!

11 Noiembrie 2017,

Strada Amintirilor, Iași

Fragment din

"Dincolo de timp. Eu sunt Aurora"


"Doina amintirilor noastre se ivește acum în fața mea;

arde a mea floare albastră și ies mii de aburi din ea.

Căci tu m-ai omorât cândva cu nepăsarea ta;

căci tu m-ai ștrangulat deja cu minciuna.

Adevărul e că tu niciodată nu m-ai iubit;

fără doar și poate, tu doar te-ai jucat și cu șarmul tău m-ai ademenit.

De aceea, mereu mă auzeai dar nu mă ascultai;

și astfel, în leagănul viselor noastre s-a ivit un șarpe în luna mai.

Și de aceea, iarna dragostei noastre niciodată n-a existat

și din chinul singurătății niciodată tu nu m-ai eliberat.

Și din acea clipă m-am tot întrebat:

de ce pentru tine încă mai ard și încă mă zbat?...

Aurora: O, Doamne, Fii antidotul meu...

căci Iată, David a fost drogul cel mai rău.

De ce podul dorințelor noastre tu l-ai rupt?

de ce, încă, cred că ai fost cel mai dulce fruct?!...


21 Iunie 2027,

Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași

Perspective


"Pe coperta unei cărți scria: Eternă sunt eu! Eu, flacăra credinței tale, sunt toată numai a ta!

Ea fiind legată cu o fundă aurie, el o deschide mereu plin de nostalgie. Ea fiind puțin adormită; el mai tot timpul se întreba: o fi fost sau nu o ispită?!

El: Mi-e sufletul greu,

căci la tine gândul mi-e mereu!

Ea: Iar inima mea e un lac de lacrimi învechite

și cu petale albastre acoperite!

El: Și atunci, în brațele tale tu m-ai cuprins,

și în inima ta sufletul meu, iarăși, s-a aprins.

Sau, cel puțin, așa am crezut.

Fiind bolnav de iubire, în tine iarăși am zăcut!"

Fragment din "Ars longa, vita brevis est. The Sacred Flame"

Bunicul Alexander

"Din safire și din rubine o falnică fecioară s-a născut-

ea este teama acoperită de necunoscutul duh.

Micuța copiliță printre ierburi alerga cu trufia și cu lăcomia,

dansând pe același ritm cu minciuna și cu furia,

fredonând aceeași melodie cu nebunia.

Gingașă ca din nuferi scoasă,

zglobie precum o zânișoară voioasă,

pe om ea îl hipnotizează,

și cu mrejele ei îl acaparează!

Aceasta-i teama, spuse el, ce-ți ține mintea ocupată...

urmând ca în altarul chiriașului ei să nască

o boală grea dintr-o mască!"

Fragment din "Domino în inima mea"

Hristea către Ana

"Absolutul...ce e absolutul? La început m-am întrebat.

Și de atunci multe am mai învățat.

Multe în mintea mea s-au clarificat.

În primul rând, am înțeles că nimic nu e vechi și că nimic nu e nou-

că ești nemuritor născut dintr-un ou!

Am înțeles că nimic nu s-a stins și că nimic nu s-a dus-

doar valurile timpului peste țărmuri au apus.

Nimic nu e difuz,

căci totul e compus;

fie de te uiți din cer în jos,

sau de pe pământ în sus."

Fragment din " Pe când eram tânăr fecior"

"S-au spart valuri dure, pe atunci, în inima mea,
și nimic din ce visam nu am mai reușit a picta.

 Și uite așa am aflat cum te ia valul și viața te ia și ea la pumni;

cum încerci să te ridici, dai din coate, și apoi te trezești la nebuni.

Pentru că  Ana m-a uimit cu a ei viclenie;

și nu mai înțelegeam când e rost de teatru sau e o adevărată agonie.

Am intrat, așadar, într-o competiție cu cea care îmi era iubită;

iar iubirea mea devenea, astfel, neîmpărtășită."

Fragment din "Everest. Eu sunt David"

"Urlă natura,

și eu, fac un pas înapoi.

Intuiția îmi dictează:

deschide-ți ochii și vezi că ai călcat în noroi!"

Fragment din "Jurământul"  

David

"Pentru Mine, omul e albul imaculat,

căci prin el în soare mereu M-am scăldat.

Pentru Mine, omul e începutul oricărui vers

și coloana din Univers.

Omul  e sunetul zborului Meu...

Îmi răspunse Dumnezeu prin Duhul Său."

Fragment din "În căutarea conștiinței pure"

"M-am aprins în tine când la zi de sărbătoare te-am regăsit.

Am filozofat împreună și, cu dragoste, despre Iisus ți-am vorbit.

M-am stins în tine... și-n spuma mării mă topesc acum.

M-am pierdut prin versuri... și spiritul mi-e flămând.

Acum... te oglindești în mine,

iar eu îmi fac mantie din strălucirea ta.

Când se lasă seara sunt atât de nedumerită-

oare, ce va mai urma?!

Acum, îmi aleargă cerul de sub picioare

și simt cum valurile se răscumpără în mare.

Îmi aleargă destinul gol pe pietriș

și văd iarăși proscriși.

Cu fiecare pas o nouă poartă am deschis,

și infinitul într-un sărut, atât de fierbinte, l-am cuprins.

Dar, iubirea carnală e doar ceață și nămol

dacă sufletul nostru se pierde în gol!"

Fragment din "Când cerul și apa s-au despărțit"


Aurora