În apărarea filozofiei creștine de dogmatismul formal și nihilismul puritan
În lumina unui dans întrerupt între sacru și profan, asistăm la dezvoltarea unui tablou în care intraductibilitatea esențelor umane devine din ce în ce mai apăsătoare, aducând o nouă perspectivă de explorare a dualității omului modern, aflat între atracția inexorabilă a materialului și chemarea inexpugnabilă a transcendentului. O ipoteză esențială se cristalizează în ceea ce privește secularizarea treptată a societăților creștine, anticipând o convergență semnificativă cu cele confucianiste, chestiune pe care o vom explora detaliat cu altă ocazie. Această zaveră interioară, ter a ter, irecognoscibilă pentru mulți, dă naștere unei realități paralele în care valorile tradiționale morale și spiritualitatea se încrucișează într-un peisaj al ambiguizării și incertitudinii, al depresiei și anxietății colective.
Astfel, una dintre căile care pot contribui la fortificarea unei cetăți nelipsite de Divinitatea însăși este filozofia. Cu toate acestea, o atitudine nejustificat de radicală, respingând în totalitate această sferă ca fiind "rea", nihilistă, "ocultă", totodată seculară, în care se ignoră complet influențele benefice ale domeniului amintit asupra creștinismului (The Philosophy of Plotinus and His Influence on Augustine and Christian Theology – excerpts from Diogenes Allen's "Philosophy for Understanding Theology") și existența filosofiei creștine (Eastern Orthodox Philosophical Thought - Philosophy and Christian Orthodox Political Philosophy: A Theological Approach), această abordare este, în fond, restrictivă și nu permite o analiză nuanțată a contribuțiilor filosofiei la credință și cultură, și viceversa, cât și la îmbogățirea patrimoniului cultural, național și lingvistic.
Capitolul 1. Recuperarea valorilor esențiale: sacrificiul, iertarea și integritatea
În societatea contemporană, marcată de individualism exacerbat și de cultul succesului personal, preceptele sacrificiului și iertării, doar ca un mic exemplu, par a fi într-un declin evident. Cu toate acestea, printr-o analiză atentă a capodoperelor culturale, descoperim cum aceste valori centrale au fost mereu subliniate ca fiind imperative pentru atingerea fericirii autentice și pentru menținerea echilibrului în cadrul civilizației umane.
Roger Scruton, în înțelepciunea sa filozofică, ne îndeamnă să reflectăm asupra acestor idei, zicând: "Fericirea nu rezultă din căutarea plăcerii și nici nu este garantată de libertinaj. Ea rezultă din sacrificiu: acesta este mesajul transmis de toate operele memorabile ale culturii noastre. Este mesajul rătăcit în zgomotul falselor speranțe, pe care însă cred că-l putem auzi din nou dacă ne dedicăm recuperării lui. În tradiția iudeo-creștină, actul fundamental al sacrificiului este iertarea. Cei care iartă sacrifică resentimentul, renunțând, astfel, la ceva drag inimii lor. Iertarea înseamnă abdicarea din postura lui "eu", în deplină considerație pentru "noi". Iertarea reprezintă standardul civilizației și cutuma care face posibilă evoluția acesteia."
Cu alte cuvinte, unul dintre pilonii fundamentali ai sacrificiului este iertarea, atât a aproapelui, cât și iertarea de sine, care se constituie ca un act de generozitate supremă. Atunci când practicăm iertarea, abandonăm atitudinea aceasta a noastră punitivă, plusând în schimb în compasiune și înțelegere, contribuind la conviețuirea armonioasă, tot așa după cum, în logica creștină, toți sunt slujitori ai celorlalți, deci fideli cuvintelor: "Cine vrea să fie între voi primul, să fie slujitorul vostru".
Drept urmare, în contextul contemporan al egolatriei și
sincopelor de onestitate, devine esențial să ne implicăm în lupta pentru
dobândirea drepturilor noastre, însă să o facem cu respect și integritate. La
polul opus, "derivările negative, precum discordia, competiția bazată pe
falsitate, ură și divizare, nu fac decât să erodeze structura socială,
substituind-o unui cadru grotesc al turbulenței și fragmentării". Prin urmare,
imperative devin cultivarea sincerității, smereniei și bunătății în relațiile
interumane, atât în mediul online, cât și în cadrul instituțiilor religioase,
culturale și academice.
Capitolul 2. Explorarea Efectului Pygmalion și Efectului Golem în filozofia creștină: Impactul așteptărilor asupra performanței și evoluției intelectuale în sfera teologică
În contextul discuției despre filozofia creștină și lupta
împotriva dogmatismului și nihilismului, putem aminti Efectul Pygmalion și
Efectul Golem, ca o abordare interdisciplinară.
Pornim de la ideea conform căreia argumentarea ca abilitate este, fără îndoială, un aspect impresionant și respectabil în sfera intelectuală. Cu toate acestea, adevărata măsură a intelectului nu poate fi redusă la nivelul de conflict sau dezacord manifestat. Mai degrabă, înțelepciunea intelectuală se definește prin capacitatea de a ne actualiza viziunile în fața noilor informații și perspective.
Disponibilitatea și deschiderea de a greși, această vulnerabilitate evolutiv asumată, reprezintă o trăsătură esențială a stăpânirii de sine și intelectuale, deci a iubitei inteligențe emoționale. Cei cu adevărat înzestrați în domeniul cunoașterii înțeleg că măiestria nu poate fi atinsă fără a accepta greșelile și erorile ca parte integrantă a procesului de învățare și de corectare a cunoștințelor, deoarece în centrul ființelor cu o viziune intelectuală profundă stau învățarea continuă și curiozitatea constantă.
Fenomenul Efectului Pygmalion, ce își are rădăcinile în mitul grecesc, reprezintă o ilustrare elocventă a impactului pe care așteptările noastre îl pot avea asupra celor din jur, de pildă asupra teologilor, preoților și filozofilor. Expectațiile ridicate sunt, adesea, întâmpinate cu excepționalism și reușită, în timp ce anticipările pesimiste pot determina un declin al performanței individuale în rândul comunităților religioase. Subjugat sub denumirea de Efectul Golem, acest fenomen evidențiază faptul că percepția asupra inteligenței sau educației, cum ar fi asupra educației religioase, poate influența semnificativ rezultatele obținute. Prin urmare, susținem argumentul conform căruia încrederea în ceilalți și în potențialul acestora, și, dacă este să ne raportăm la o persoană perfecționistă, așa cum sunt și eu, în propriile capacități este un aspect crucial al evoluției noastre intelectuale și sociale, adică atât pe verticală, în relația cu divinitatea, cât și pe orizontală, în relația cu societatea.
Capitolul 3. Provocările epistemologice și moral-etice în interpretarea textelor religioase - o analiză a dogmatismului formal și nihilismului în filosofia creștină
După cum se poate vedea, în cercetarea filozofică a relației dintre creștinism și
conceptele de dogmatism și nihilism, întâlnim o multitudine de dificultăți, ca de pildă înțelegerea
și interpretarea textelor relevante. Aceste obstacole în mariajul dintre filosofiei și religie pot fi atribuite atât
unei prezentări exagerat de complexă, cu utilizarea unor termeni pretențioși ce
pot descuraja cititorii neinițiați, cât și unei lipse de structură clară în
argumentare, cu digresiuni repetate care nu fac legătura între idei.
De asemenea, în aceleași texte teologice și filozofice apar în discuție contradicțiile interne, precum citarea unei idei (B) pentru a contrazice sau susține o altă idee (A) fără o justificare logică. Aceste aspecte pot submina coerența și claritatea unui argument, bulversând cititorul și diminuând impactul mesajului transmis. Pentru a antrena acest mușchi al logicii putem medita asupra unor capodopere artistice precum "The Death of Marat", de Jacques-Louis David, 1793, Royal Museums of Fine Arts of Belgium.
Prin analogie, elogiul excesiv adus unor figuri marcante din
domeniul teologic, academic sau cultural poate reflecta o formă de idolatrie,
nu doar de ipocrizie, care distorsionează percepția asupra contribuțiilor și erorilor acestor
personalități. Pupincurismul acesta intelectual poate fi văzut ca o
reminiscență a perioadei comuniste, când critica era suprimată și obediența era
recompensată. Astfel, cei care suferă de boala "pupincurismului academic" pot
încerca a separa la modul absolut opera autorului de convingerile sale politice
ori de conduita acestuia morală, ignorând, omițând sau minimalizând aspectele
nefaste ale vieții și lucrărilor rodului idolatriei lor, reacționând defensiv și
evaziv în fața celor care le atrag prietenește și cu cele mai bune
intenții atenția.
Pupincurismul teologic și intelectual este, în fond, în strânsă legătură cu apatia, letargia spirituală, acedia, lenevirea și, nu în cele din urmă, cu mândria, deoarece cel care este dornic de a înfăptui un asemenea păcat, în mod repetat, consideră că o astfel de practică va reprezinta o scurtătură în lansarea și avansarea sa academică, religioasă, artistică și culturală, ocolind munca care îi poate înnobila intelectul și spiritul. C.S. Lewis pare a explica impecabil problematica aceasta în următorul pasaj: "În starea mea naturală, eu nu prea sunt o persoană atât de grozavă cum îmi place să cred: cea mai mare parte din ceea ce numesc "eu" poate fi lesne explicată. De abia atunci când mă întorc spre Cristos, când mă predau personalității Lui, încep și eu să am o personalitate proprie. Am spus la început că în Dumnezeu sunt personalități. Voi merge acum mai departe. Nu există nicăieri altundeva personalități adevărate. Până nu te-ai predat lui Dumnezeu nu vei avea o ființă proprie adevărată. Uniformitatea poate fi găsită la cei mai mulți oameni "naturali", nu și la cei ce se predau lui Cristos. Câtă asemănare monotonă este între toți marii tirani și cuceritori, și câtă deosebire admirabilă este între sfinți."
Astfel, în contextul argumentării în favoarea filozofiei creștine și împotriva capcanelor dogmatismului și nihilismului, este esențial să evităm aceste situații care pot slăbi sau coroda percepția asupra intenției și a mesajului nostru evanghelic, tocmai prin asumarea unei abordări echilibrate, clar argumentată și articulată ce are rostul de a crea, după cum am mai spus, o apărare mai puternică în favoarea valorilor noastre creștine.
Capitolul 4. Explorarea complexității spirituale într-o societate secularizată: între tradiție și modernitate
În continuare, în contextul reflectării asupra relației dintre creștinism, dogmatism și nihilism, se conturează aspecte relevante referitoare la evoluția spirituală într-o societate secularizată, precum și la tensiunile existente între tradiție și modernitate în cadrul comunităților religioase. Lupta internă dintre diferite curente teologice, precum ortodoxia tradițională, ecumenismul, neo-ortodoxia protestantă și ortodoxia urbană, ilustrează dialogul complex între sacru și profan într-un context marcat de pluralism ideologic.
Acest teren spiritual complex poate fi asimilat unei
Biserici armate, care se confruntă cu provocări existențiale majore în fața
unui proto-secularism teologic deghizat, care își pune amprenta asupra
discursului religios contemporan. Respectiva luptă între vechi și nou ilustrează tensiuni profunde din interiorul
comunităților religioase și necesitatea unei reflecții critice asupra direcției
pe care o urmează spiritualitatea contemporană. De exemplu, figura enigmatică a
unui posibil Patriarh chinez reprezintă o proiecție speculativă amuzantă asupra unui
viitor incert, în care valorile și credințele culturale s-ar putea reconfigura
în moduri inedite. Acest puritanism deșănțat, șugubăț și profund psihologic, sentimental și emoțional abuziv, energetic și spiritual invaziv reprezintă o față întunecată mormonă, care pune în discuție autenticitatea și
relevanța teologică postmodernistă.
Tocmai din aceste motive, rezistența prin cultură și educație poate fi văzută ca un instrument esențial în contracararea influențelor ideologice nocive și a propagandei ucigătoare de suflete care pot distorsiona perspectivele și valorile fundamentale ale unei societăți. Prin promovarea dialogului critic și a gândirii autentice, laterale putem contribui la o mai bună înțelegere a problemelor contemporane și a impactului pe care acestea îl pot avea asupra interpretării și promovării valorilor creștine în societatea actuală. Prin ancorarea argumentației în aceste aspecte relevante putem construi o abordare mai robustă și coerentă a relației complexe dintre credință, filozofie și ideologiile contemporane.
Pe această cale, înspre elucidarea acestui mister, una dintre zecile de cărți pe această temă pe care o recomand spre
lecturare
poate fi "Istoria gândirii
creștine", de Jonathan Hill, în care se stipulează următoarele:
"Această carte prezintă nu o istorie a creștinismului, ci
istoria gândirii creștine, a acelor creștini care au încercat să mediteze
asupra înțelesului credinței lor și a relației ei cu cultura lumii în care au
trăit. Ce ar fi spus apostolul Pavel, primul și cel mai mare teolog creștin,
dacă i-ar fi cunoscut pe toți gânditorii care vor veni după el, care vor
susține, mai mult sau mai puțin, că îi reprezintă religia? Ce ar fi crezut
despre personaje atât de diferite: Simeon Noul Teolog, Jean Calvin, Tertulian,
Søren Kierkegaard și Jan Hus? Ar fi putut el să le înțeleagă teoriile, ca să nu
mai vorbim de evoluarea lor?
Totuși, la o privire mai atentă, ceea ce este probabil mai
remarcabil decât diferențele dintre aceste persoane este asemănarea. În ciuda
circumstanțelor diferite și a curentelor filosofice, toți, de la primul la
ultimul, sunt teologi creștini. Fie ei ortodocși, romano-catolici sau
protestanți, toți își extrag teologia în ultimă instanță și mai presus de toate
din Biblie și în esență din a reflecta asupra ei. De la Iustin Martirul până la
Wolfhart Pannenberg, toți sunt preocupați mai mult decât orice de aceeași
credință.
Poate fi surprinzător de greu să redai în cuvinte ceea ce este exact acea credință, când o găsim în atâtea forme diferite, dar probabil că miezul comun este că toți își pun credința nu într-un set de doctrine, ci într-o Persoană, cea a lui Iisus Hristos, despre care se vorbește în Biblie; ei sunt convinși că prin El sunt mântuiți și Îl cunosc pe Dumnezeu."
Concluzie
În lumina acestor eforturi de rezistență prin cultură, operele profunde ale lui Roger Scruton sau Petru Creția se dovedesc a fi adevărate motoare cu aburi ale adevărului și frumuseții. Ele ne îndeamnă să reflectăm asupra esenței umane și asupra valorilor autentice care ne pot ghida către un viitor mai luminos și mai împlinit. Această chestiune îmi amintește de un pasaj impresionant din Petru Creția care spunea: "Prin lucrarea ei din adânc și din necuprins, forța dă forță și formă deplină tuturor, ce sunt în clipa lor și în veșnicia lor. Soarele arde, pământul este rodnic și mănos, marea geme de pești, plantele sunt pline de sevă, iar animalele sunt vânjoase, râurile curg reci și înspumate, izbindu-se de stânci, focul este năprasnic, iar ce piere renaște și se primenește mereu. Până în perindarea zilelor și a nopților, a luminilor și a umbrelor, se simte respirația puterii, care stăpânește lumea, fiind lumea. Iar ce iese din mâinile oamenilor, case, corăbii, cetăți, arme, veșminte, durează statornic în timp, mereu bine încheiat, bine cioplit, bine țesut. Și este întotdeauna ca un prisos al forței, frumos făurit de mâni puternice și pricepute. Se simte că lumea care înconjoară eposul este foarte veche, dar e aceeași mereu și proaspătă mereu, neobosită de timp, neprimejduită în esența ei, nebântuită de părăginire, cum nu e bântuită de uitare sau de lenta agonie a amurgului. În ea, nimic nu este palid, stins sau mohorât. O lume și un timp fără alte relicve decât câteva morminte de eroi."
Astfel, încheierea acestui eseu ne îndeamnă la o reflecție profundă asupra relației complexe dintre credință, filozofie și societate în contextul contemporan. Argumentul central al acestui eseu a fost că filosofia creștină poate oferi un cadru solid pentru explorarea dualității umane și reconcilierea între tradiție și modernitate într-o societate marcată de secularizare și schimbări profunde. Prin examinarea valorilor esențiale precum sacrificiul, iertarea și integritatea, explorarea efectelor așteptărilor asupra performanței în sfera teologică și analiza provocărilor epistemologice și morale-etice în interpretarea textelor religioase, am subliniat importanța unui dialog critic și autentic în promovarea principiilor și credințelor creștine în societatea actuală. În final, prin explorarea complexității spirituale și a luptei împotriva dogmatismului și nihilismului, am evidențiat necesitatea unei abordări echilibrate și coerente în apărarea filozofiei creștine într-un context marcat de schimbare și incertitudine. Prin cultivarea smereniei, bunătății și curiozității intelectuale, putem contribui la o mai bună înțelegere a esenței umane și a trăsăturilor autentice care ne pot călăuzi către o societate mai armonioasă și mai împlinită.
Bibliografie:
- Creția Petru. Ahile sau despre forma absolută a prieteniei, Editura Humanitas, 2023.
C.S. Lewis. Creștinism pur și simplu, Editura Humanitas, 2023
Scruton Roger. Foloasele pesimismului, Editura Humanitas, 2022.
Hill Jonathan. Istoria Gândirii Creștine, Editura Casa Cărții, Oradea, 2007.
Referințe:
- Nicoll-Hellen. Plictisul ca simbol al rupturii de transcendență în filosofia și teologia medievală: O analiză a perspectivelor lui Augustin și Toma d'Aquino. Data publicării: 10.01.2024, link.
- Nicoll-Hellen. Acedia în literatura și filosofia medievală. Studiu comparativ: de la Boethius și Dante la Hildegard von Bingen, Sfântul Ioan al Crucii și Marguerite Porete. Data publicării: 18.01.2024, link.