Celebrarea limbii proprii ca vector al identității culturale
Celebrarea limbii proprii atestă conștientizarea și asumarea unui adevăr pe care nu trebuie să-l uităm vreodată: limba exprimă identitatea noastră. Dacă o pierdem, noi înșine suntem pierduți. Suntem datori să luptăm pentru integritatea, identitatea fonetică, lexicală, semantică și stilistică a limbii noastre, să apărăm profilul și frumusețea ei, în special astăzi, când limba română este supusă la siluiri de neînchipuit.
Aceste acte de vandalism sunt, într-o măsură semnificativă, comise de indivizi fără prețuire pentru patria, neamul și poporul lor, mulți provenind din zonele periferice și din pătura socială defavorizată. Acești indivizi ocupă un loc central în realitatea românească, într-o ofensivă fără precedent, având în vedere că încearcă să acopere și să redefinească această realitate. Însă, violuri, deformări mizerabile și abuzuri asupra limbii române sunt comise și de mulți alți cetățeni, o parte importantă a societății, care, din cauza instrucției insuficiente, a nivelului scăzut de educație și cultură, participă activ la procesul de degradare a acesteia. Vorbele lor sunt precare și aproape analfabete, cu un număr mare de interjecții și onomatopee, iar comunicarea non-verbală este înlocuită de gesturi vulgare și nepotrivite.
Calitatea discursului este precară, exprimarea este rudimentară, iar tiparele și schema de comunicare sunt puerile. De asemenea, acest fenomen se manifestă prin obsesii lingvistice, invective grele și o agresiune verbală cu accente pozitive și negative. Vulgaritatea, promiscuitatea, obscenitatea și pornografia se extind asupra limbii române, contaminând-o și otrăvind-o tot mai mult. Această degradare nu este specifică doar unei părți marginale a societății, ci implică și oameni politici, parlamentari, miniștri, intelectuali chiar și din învățământul superior și cultură.
Toate formele de sărbătorire a limbii române sunt binevenite și trebuie susținute. Cu toate acestea, există un aspect al celebrării limbii care depășește ceremonialul și festivitățile și care se situează mai presus de toate: capacitatea de a vorbi corect, coerent și respectuos. După puterile fiecăruia, trebuie să ne exprimăm limba frumos, creativ și expresiv. A vorbi frumos nu reprezintă doar frumusețea limbii pe care o lăsăm în urmă în fiecare zi cu fiecare formă stilistică sau lexicală pe care o folosim în mod pervers și incult, ci reprezintă și frumusețea minții și a sufletului nostru. Este cel mai frumos și semnificativ elogiu pe care îl putem aduce limbii române - o limbă pe care ne mândrim să o vorbim, deoarece este una frumoasă, complexă și profundă, capabilă de subtilități și sensuri abisale; o limbă aptă să ne aducă înălțări mistice. Limba română trebuie să fie o sărbătoare continuă pentru noi, cei care o vorbim și care suntem prin ea.
- Sorin IVAN, Profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Sociale, Politice și Umaniste a Universității Titu Maiorescu, Departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice