The Power of Faith

23.03.2020

Pacea și Liniștea interioară se dobândesc destul de greu și e necesar să avem capacitatea și maturitatea, de a le și păstra, iar starea aceasta de panică continuă, în care mulți dintre noi alegem să rămânem, nu ne face deloc bine. Să nu uităm că acesta este un război psihologic, mascat (modelat) sub un război biologic-cibernetic-economic, la urma urmei(...) și doar cei cu psihicul tare pot să reziste acestor avalanșe existențiale, demențiale.



Priviți, de exemplu, cum viața ne susține deja prin însăși faptul că existăm, în primul rând. Totuși, oare noi suntem capabili să vedem acestea? Suntem capabili să vedem că această corona virus este o oportunitate de fapt?! Căci, drept vorbind, a fost mare nevoie ca această criză să aibă loc tocmai pentru ca noi să putem conștientiza ritmul și fluxul real al vieții, al naturii, al divinității, al frumosului, al sublimul care se află deja în noi și în jurul nostru, și să nu mai urmăm acel ritm pe care ni-l dicta media, un influencer sau altul, o reclamă sau alta, o instituție, organizație, sau alta etc.



Sau, poate din contra, unii dintre noi aveam și avem mare nevoie să ne așezăm la ferestrele inimilor noastre și să purtăm o discuție sinceră și matură cu, conștiința noastră. Altfel spus, acum avem ocazia să ne oprim din zumzăitul acela care devenise atât de obositor, de stresant, de periculos chiar; să respirăm adânc, să admirăm existența și, apoi, să ne întrebăm: Oare unde alergam de fapt... cumva spre nicăieri? Oare de ce am uitat că soția mea e o femeie atât de caldă, blândă, dulce, de suavă și frumoasă? Oare de ce nu am băgat de seamă că soțul meu e atât de afectuos, de harnic și grijuliu cu mine, cu noi cu toți?



Oare de ce m-am îndrăgostit de colega din rândul 5, când adevărata persoană care mă iubea era întotdeauna lângă mine, era Maria?! Oare de ce sufăr după colegul de la etajul trei, după un om care nici observă omul frumos din mine, în loc să îmi îndrept privirea spre Mihail, spre acel băiat care caută să mă vadă bine, care îmi lasă mesaje în fiecare dimineață și seară?



Oare, de ce sunt atât de mândru cu fata aceea care chiar mă iubește? De ce nu îmi sun bunicii cât încă mai sunt în viață? De ce tind să caut defecte în toți oamenii, iar pe mine să mă văd cea mai frumoasă, mai elegantă, mai stilată? De ce mă preocupă cleveteala în loc să citesc o carte bună? De ce aștept doar să primesc, dar să nu ofer ceva vreodată? De ce cred că pe mine nu poate afecta corona doar pentru că sunt deputat? De ce nu ridic o mană să ajut acel om tulburat? De ce sunt atât de pesimist, egoist, individualist?



Și astfel de întrebări pot continua, fără probleme... De ce nu îi sunt recunoscător Bunului Dumnezeu? De ce aștept doar să primesc de la El fără ca să muncesc, să investesc timp și sentimente, în relația mea cu El... și eu? De ce să stau atâtea ore pe Facebook, fără un țel propriu-zis, când îmi pot termina proiectul, temele, cartea; când îmi pot pune în ordine viața? Rezultă că, de noi depinde cum alegem să vedem situația aceasta cu corona virus; dacă alegem să o vedem ca pe un blestem, ca pe o povară, sau ca pe o binecuvântare. De noi depinde cum alegem să folosim timpul acesta din viață pe care îl avem la dispoziție chiar acum. 



Cât despre nebunii acestei lumi, aceștia mereu au fost într-un continuu război. Altfel spus, pentru ei războiul nu s-a oprit niciodată... ci, acesta a fost dintotdeauna acolo, în interiorul lor. Imperii au căzut, altele s-au ridicat, apoi au căzut... Dar ceea ce nu a căzut vreodată și nici nu se va zdruncina e IUBIREA. Părintele Dionisie Ignat, de exemplu, omul care ne-a proorocit că vremurile de pe urmă sunt vremurile de acum, spunea tare bine că: "Nu sunt exagerări! Dar, nu trebuie nicicum să ne înfricoșăm. Chiar dacă vin ani grei, nu vă temeți, căci cei care se tem sunt neîndumnezeiți(...) să purcedem la acestea."



Tot părintele ne sfătuia că "proorocirile sunt ca să te pregătești, nu să te tulburi, căci Domnul Hristos va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, așa cum spune Sfânta Scriptură. Domnul a spus să mărturisim aceste lucruri fiindcă mulți se vor trezi la realitate și își vor salva sufletele, iar creștinii buni vor fi și mai buni, îmbunătățindu-și viața duhovnicească și mai mult, cunoscând aceste lucruri."  



Apoi, despre aceeași chestiune, stareţul Amfilohie sfătuia: "Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul, în rugăciune, vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mântuire, însă să nu uităm că, cel ce se roagă trebuie să fie smerit.



Așadar, noi nu putem face ceea ce face Dumnezeu, nu putem căra durerea lumii pe umerii noștri, nu putem cunoaște toate răutăţile lumii fiindcă altfel am înnebuni, dar putem face altceva: putem lucra la talanții nostri și, astfel, să fim de ajutor umanității, pe atât cât ne este cu putinţă. Chiar și cu o sinceră și caldă îmbrățișare putem schimba ziua sau chiar viața unui om; îl putem face să zâmbească.



Alegerea este a noastră, a fiecăruia dintre noi! Doamne-ajută-ne în a face alegeri cât mai înţelepte.  Articolul se poate găsi și pe contul personal de Facebook, mai exact: aici .