The Fruit of Perseverance

20.01.2020

Diavolul poate cuceri un om prin intermediul blestemului pe care acesta îl face asupra altei persoane fie prin gânduri, cuvinte, sau ritualistic. Oricât de îndreptățit(ă) ar fi un individ(ă), orice funcție ar ocupa acesta, odată ce ființa umană bles(teamă), adică afuriște, acaparat(ă) fiind de durere și de mânie, acesta dorește de fapt răul unei alte ființe care i-a produs un alt rău. Acesta este blestemul.


Poate și eu aș fi fost îndreptățită să o blestem pe acea fată cu care m-a înșelat A., sau chiar pe el, sau pe toți cei care m-au folosit, trădat, care m-au mințit crunt, ș.a.m.d, dar în momentul în care am conștientizat că, începeam a ține mânie pe acea fată, mi-am zis "Doamne, dar ce se întâmplă?! Eu nu sunt așa!"(...) Am început să plâng, apoi mi-am cerut iertare de la Mult-milostivul nostru Dumnezeu, apoi m-am retras.


În solitudine am înțeles că, mânia este foarte periculoasă fiindcă prin ea se poate înfiripa răutatea. Răutatea îl urâțește pe om, îl decade din frumusețea și harul divin, îi întunecă mintea. Am înțeles că, dacă aș fi blestemat pe ea sau pe el, de fapt comiteam un act de răutate. Apoi, Dumnezeu m-a luminat și mai mult. Am înțeles că și ei sunt tot oameni și mai bine las pe Bunul Dumnezeu să ne judece, pe toți trei chiar, toată situația, după dreapta Sa judecată.


Tot ce contează e să nu ne dezumanizăm(...) tot ce contează e să nu lăsăm demonii să râdă de noi, ci să ne bucurăm de viața aceasta frumoasă alături de îngerii Domnului, să îi facem fericiți pe îngerașii noștri păzitori și pe Creatorul nostru, să ne protejăm sufletele pe care se dă această grozavă bătălie nevăzută! Sănătate multă și bucurii duhovnicești tuturor.


Mintea nu este deci ceva rău, ci cutumele sociale și chiar și cele religioase ne fac să gândim în sensul acesta limitat, anume că o parte a ființei umane fie ea mintea, inima, sau trupul în sine, ar fi o povară. A se vedea budismul. Astfel, noi suntem cei care devenim robi ai standardelor acestea sociale create, apoi promovate și(sau) impuse de unii sau alții mai puțin binevoitori(...) cică oameni de bună-credință ori oameni de știință, unii preoți, doctori, psihologi, doamne de succes.


Adevărul este că, mintea și inima pot conlucra într-un mod plăcut, armonios, și să ridice ființa umană din mocirla numită noua sau vechea ordine mondială, care nu este altceva decât un haos bine organizat, destinat a debusola și fragmenta omenirea. Acești oameni creează impresia că noi am fi prizonieri ai acestei lumi, că am fi prizoniere ale propriilor gânduri, sentimente, trupuri, ca apoi tot ei să vină cu soluția salvatoare, căci doar ei ar cunoaște cheia păcii mondiale cât și a celei interioare.


De aceea, omul începe a crede că este doar un experiment al unui Dumnezeu diabolic, că se află pe o plantație în putregai, ignorând relația sa personală cu adevăratul nostru Creator, cu un creator deosebit, de neegalat. Pe de altă parte, omul care reușește să devină maestru peste sine este un om puternic și liber. Altfel spus, instrumentele acestea, cum ar fi mintea, inima, trupul, nu sunt rele în sinea lor, ci omul le poate atribui sau nu această caracteristică.


De exemplu: putem alege ca trupurile noastre să fie temple ale Duhului Sfânt sau ale Răutăților. Alegerea ne aparține. Noi alegem cum să operăm cu aceste daruri.
Prin rugăciunea inimii coborându-ne mintea în inimă, mai bine zis armonizând mintea și inima, golind mintea deci de gânduri necurate și inima de poftele pătimașe, înlocuindu-le cu trăiri sfinte, ajungem la ceea ce unii numesc virtuți. Cam aceasta este și esența postării, de fapt.

Articolul se poate găsi și pe contul personal de Facebook, mai exact: aici și aici