The Fruit of Humbleness

30.12.2019

La începutul oricărei zile nici banii, nici aurul ori toate pietrele mele preţioase, nu ating măreţia Soarelui! La începutul oricărei zile nici tablourile ori toate mătăsurile nu rămân intacte în faţa forţei pământului. Iar, la finele oricărei seri, toate bunurile noastre nu pot cuprinde bogăţiile izvoarelor și mărilor- darămite ale oceanelor.

La începutul oricărei nopţi toate averile noastre, toate la un loc, nu cuprind esența formării universului. La sosirea oricărui răsărit sau apus toate telefoanele, tabletele, mașinile, și ipocrizia omului se diluează undeva prin clepsidra aceasta a timpului, în faţa mirific-magnifică a absolutului.

La venirea oricărei noi zile toate inelele, plăcerile, hainele, călătoriile în Dubai și Maldive, statutul social și diplomele, nu pot creiona somptuozitatea Cerului, a Domnului, a Creatorului sufletelor, inimilor, creierelor, trupurilor noastre! La finele zilei nici diplomele ori toate certificările mele, în Marketing și IT, nu fac cât stelele.

Căci, iată, cât de frumoasă e priveliștea, câtă dragoste a pus Domnul în întinderea aceasta, câte nestemate se mai ascund dincolo de ele, de domniţele stele. Și totuși, pare că, nimeni nu le mai vede fiindcă, oamenii și-au îndreptat acum privirile spre lucrurile dăunătoare. Ele, stelele, sunt atât de aproape de noi și, totuși, noi ne aflăm atât de departe de ele(...) dar, ceea ce ne îndepărtează de aceste inegalabile efemeride nu e o distanţă, care aparent ar exista, ci e chiar mândria, orgoliul, infatuarea!

Iar la finele serii înaltul cerului încă îl admir, lăcrimez pentru că îl iubesc, și în el pare că mă topesc. Și la finele nopţii mă întreb, gândesc: La ce bun toate acestea?! De ce mulţi aleg făţârnicia, de ce se pierd într-o semnătură, o ștampilă, într-o falsă legătură?!  De ce unii refuză să înţeleagă că, doar pentru simplul fapt că, sunt student, masterand, doctorand, doctor, marketer sau comediant, nu îmi pot permite să cred că deţin lumea?! Sau poate că da?! Răspunsul e: Da! Dacă prefer să trăiesc în iluzii. 

Și în zorile zilei din acea melancolie mă trezesc, îndrept ochii spre soare, și întregii creaţii îi zâmbesc. Rezultă că, mai măreţ decât stelele tu, omule mândru, nu uita că, nici o clipă nu vei fi! Mai măreţ decât stelele nu poţi fi! O lumină mai puternică decât cea a soarelui ori a lunii nici că vei putea oferi. Mai frumos decât natura nu poţi mirosi! Mai frumos decât un pom nu poţi rodi! Mai măreţ decât al nostru Creator în veci nu vei putea fi! Dar mai bun, mai blând, frumos și luminos, decât ieri sau azi chiar poţi fi!

Să încercăm a fi oameni cu adevărat demni, ci nu orgolioși, să fim delicați, discreți și eleganți, ci nu țanțoși. Și, poate, atunci ne vom putea asemăna, din nou, stelelor și creatorului nostru, al tuturor.

PS: Binevenit-meritat a fost cutremurul de aseară, de fapt. Acesta a fost un tremur al pământului menit să ne trezească din amorțeala firilor noastre haine, poate, ori pe alții să ne descătușeze din lanțurile propriilor tulburi gânduri(...) a tristeților, anxietății, a regretelor; adică a blocajelor noastre.

Articolul se poate găsi și pe contul personal de Facebook, mai exact: aici.