Stoicism. How to Live a Good Life
În cea de-a doua parte a lucrării cu și despre stoicism, vom aprofunda tema eticii, căutând a înțelege aplicabilitatea ei în vremurile noastre. Și, după cum bine știm deja, școala stoică este de părere că universul este guvernat de legi absolute care nu admit excepții, iar esențialul naturii umane este rațiunea. Aceste principii se sumează în celebra maximă: "Trăiește în acord cu natura!", din această formulă derivând noțiunea de virtute, cu cele patru aspecte cardinale: înțelepciunea, curajul, dreptatea și temperanța, acestea corespondând învățăturilor lui Socrate.
În timp ce în etica aristoteliană, spre exemplu, recunoștea locul pasiunilor în natura umană, urmând ca acestea să fie reprimate prin rațiune, stoicii cer anihilarea pasiunilor, mergând până la ascetism, askesis, pentru că virtutea reprezintă unica fericire. A fi virtuos, înseamnă deci a fi indiferent la durere și suferință, apatheia, și în același timp a fi doritor de cunoaștere. De aici, importanța acordată științei, fizicii și logicii, pentru că ele reprezintă bazele moralității, rădăcinile oricărei virtuți. Omul înțelept este sinonim cu omul bun, în timp ce nefericirea și răutățile lumii sunt rezultatele ignoranței. De aici recomandarea practicii filosofiei, examinării permanente a propriilor judecăți și a comportamentului, pentru a putea constata dacă ele diferă de rațiunea universală a naturii. De aceea, filosofia stoică a influențat și pe unii din părinții bisericii creștine, cum ar fi pe Toma de Aquino și Sfântul Augustin.
Unul dintre cei mai seamă reprezentanți ai stoicismului târziu, cel de la Roma, Lucius Annaeus Seneca, a intrat în viața politică, fiind preceptor al împăratului Nero. În vremea împăratului Tiberiu, totuși, învățatul stoic Attalus, profesorul lui Seneca, a fost alungat din Roma ca măsură de prigonire a stoicilor. Reacția acestuia a fost decizia de a părăsi Capitala, astfel încât a plecat în Egipt, la Alexandria, unde a rămas până în anul 31 d.Hr. Apoi a fost exilat de către Claudius în Corsica, unde a stat opt ani, după care a fost rechemat de Agrippina, mama lui Nero, pentru a-i încredința educația fiului său. În anul 62 fiind implicat într-o conjurație care dorea înlăturarea lui Nero, a fost condamnat să-și ridice viața. Seneca și-a tăiat venele fără nici o tresărire, sinuciderea sa oferind un model de stoicism în acțiune.
Înțelepciunea lui Seneca consta în cultivarea voinței omului de a-și găsi fericirea în virtute, și nu în hazardul bogăției materiale. Originalitatea era în pătrunderea cu care a surprins viciile și relele contemporanilor săi, în locul pe care l-a acordat milei și omeniei față de sclavi, de gladiatori, astfel că ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filozofi, ci și de Părinții Bisericii și de moraliștii creștini. Presimțirea unui început de lume care se năștea și tonul creștin al recomandărilor sale morale, împreună cu stilul său plin de strălucire, au asigurat filozofului o îndelungată supraviețuire și o puternică înrâurire atât asupra scriitorilor creștini cât și asupra Franței în secolele 16 și 17.
Scrisorile trimise de către Seneca către Lucilius, procurator (magistrat roman) al Siciliei în acea vreme (domnia lui Nero) obsedat de dorința de a urca mai mult în rândurile administrației publice și de a găsi/defini fericirea, constituie o colecție superbă de sfaturi despre prietenie, plăcere, înfrânare și viață bine trăită. Aceasta este opera ultimilor ani ai lui Seneca, în care se dovedește a fi nu atât filozof, cât un mare moralist. Iată, așadar, câteva idei tari din aceste scrisori:
1. Câteodată și să trăiești necesită curaj.
2. Nu avem la îndemână puțin timp, ci pierdem foarte mult timp.
3. Să exprimăm ceea ce simțim, să simțim ceea ce exprimăm. Vorba să semene cu fapta.
4. Viața seamănă cu o poveste. Ceea ce contează nu e lungimea ei, ci valoarea ei.
5. Cine și-a disprețuit propria-i viață devine dușmanul vieții tale.
6. Nimic grandios nu se-mplinește dintr-o dată, nici boaba de strugure, nici smochina. Și dacă spui că vrei smochine, te voi sfătui să ai răbdare ca să-nflorească, să rodească, să se pârguiască.
7. Bogăția este sclava omului înțelept, stăpâna celui prost.
8. Ceea ce-ți rămâne nu este copilăria, ci, ceea ce este mai trist, nesocotința copilăriei.
9. Cei mai mulți se zbat neputincioși între frica morții și chinurile vieții; nu vor să trăiască și nu știu să moară.
10. De când ne-am născut mergem spre moarte.
Un alt reprezentant de seamă, al stoii moderne, este filosoful grec asociat gânditorilor creștini, Epictetus. Epictetus, 55 d. Hr. - 135 d.Hr., a fost sclav la Roma pe vremea lui Nero. În timp ce era încă sclav, Epictet a studiat cu profesorul stoic Musonius Rufus. Maltratat de stăpânul său din sclavie cu lovituri repetate peste picior, până la urmă rămâne șchiop pentru tot restul vieții sale. Izgonit din Roma și din Italia, pe vremea când Împăratul Domițian a alungat toți filozofii de la Roma, s-a stabilit la Nicopolis în Epir, unde a întemeiat o școală celebră și a continuat să-și expună filozofia numeroșilor admiratori care-l căutau.
Epictet a cărui școală de stoicism a înflorit în secolul al II-lea, spunea: "Unele lucruri sunt sub controlul nostru și unele lucruri nu sunt sub controlul nostru". Și dacă ceva nu este sub controlul nostru, considera că nu merită să cheltuim energia. El propovăduia prețuirea esențialului interior, nu înșelătoarea aparență; stăpânirea de sine care duce la adevărata forță și fericire, nu cedarea în fața poftei, a instinctului; conducerea vieții conform rațiunii, și nu după instincte animalice, adică a acționa fără a reflecta inițial asupra acțiunii.
Numele său original nu este cunoscut, Epictētos fiind cuvântul grecesc care înseamnă dobândit. Din câte se știe, Epictet nu a scris nimic. Învățăturile sale au fost transmise de elevul său, în două lucrări: Disertațiile și Encheiridion sau Manualul lui Epictet, o versiune condensată a principalelor doctrine. Dacă Stoicismul se ocupă de trei domenii majore: logică, filozofie naturală (fizică) și etică, Epictet a fost cel care și-a concentrat învățătura pregnant asupra eticii.
Lucrarea principală a lui, Disertațiile, a fost publicată de elevul său, iar din opt cărți s-au păstrat doar patru, cele concentrate pe viața stoică, însă învățăturile sale despre logică, filozofie naturală și etică nu diferă mult de ideile originale prezentate cu aproape 400 ani mai devreme, de Zeno de Citium și Chrysippus, fondatorii școlii stoice, meritul lui Epictet fiind acela că a dezvoltat un nou sistem de predare practică a stoicismului. O caracterizare succintă și edificatoare a personalității și filozofiei lui Epictet o găsim în prefața unei traduceri recente:
"La Epictet totul este linie dreaptă. O singură mântuire: filozofia; o singură putere: voința; o singură noblețe: rațiunea; o singură atitudine: demnitatea; o singură direcție: idealul; o singură metodă: lupta; o singură poziție: conștiința; o singură strategie: retragerea în tine însuți; un singur model în toate: natura; un singur rău: viciul; o singură siguranță: datoria; o singură armură a personalității: caracterul; o singură frumusețe: gândul bun în fiecare clipă; o singură dorință supremă: perfecțiunea și apropierea de Dumnezeu, de care ne leagă pururea esența noastră rațională" .
Venim în continuare cu câteva dintre cele mai prețioase cugetări din Manualul lui Epictet, cum ar fi:
1. La orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară.
2. Pune frâu dorințelor tale: "Acela este domn peste toți și peste toate, care, și când vrea și când nu vrea ceva, găsește în voința lui și energia de realizare și frâna de renunțare."
3. Gândește-te bine înainte de a te hotărî și, apoi rămâi la ce ai ales.
4. Fă bine și să nu-ți pese de nimeni.
5. Fă din rațiune și filozofie cârma și lumina vieții tale; dar acum căci mâine va fi prea târziu.
6. În filozofie practica e decisivă, nu teoria.
7. Fericirea ta este darul voinței tale.
8. Nu te ridica în contra mersului lumii, ceea ce este o nebunie și nu poate duce decât la zbucium deșert, urmat de durere și amărăciune.
9. Linia despărțitoare între sfera noastră și sfera lumii exterioare: "Din lucrurile lumii, Dumnezeu a pus o parte în puterea noastră, iar alta nu. El a dat tot ce a avut mai înalt și mai sublim, ca un etern fericit ce este, ideea.
10. Și unde este ea locul întâi, acolo este libertatea, fericirea, seninătatea și stabilitatea, urmate apoi de dreptate, legalitate, cumpătare și toate virtuțile. Restul nu mai este în puterea noastră."
Epictet oferă un răspuns care ne poate ajuta să anticipăm posibilitățile și să ne pregătim pentru ceea ce poate veni. El spune în Enchiridion: "Când sunteți pe punctul de a întreprinde o acțiune, amintiți-vă ce fel de acțiune este. Dacă ieșiți (în lume) pentru baie, puneți-vă în minte ceea ce se întâmplă la băi - există oameni care se strecoară, oameni care se zbat, oameni care insultă, oameni care fură." Toate aceste gânduri spuse sau scrise de către filozofi ne sunt transmise pentru a înțelege că trebuie să trăim în acord cu natura, să recunoaștem că și cel mai dificil dintre cei pe care l-am putea întâlni în cursul unei zile ar putea fi cineva ca noi, cineva care se poate lupta cu cei care nu înțeleg rostul omului pe acest pământ de a face tot ce poate pentru a trăi fericit. Recunoscând acest lucru, este mai ușor să iertăm și să fim iertați de cei cu care nu suntem de acord.
Cartea Zilei. Recomand cu drag 👇
