Povestea lui David

David, așa cum îl găsim noi la începutul jurnalului său, este un bărbat impozant. El este acest Platon al vremurilor noastre, dacă am putea spune; un adevărat filosof care nu doar că are întrebările deștepte dar are și răspunsurile pertinente.

David este un fel de alegorie printre actorii palizi ai timpurilor, cu aceea charismă specifică intelectualilor conștienți de sclipirea lor dar care, totodată, reușesc să rămână modești... altfel spus, nefiind precum acei infatuați care perturbă liniștea publică cu dictonul lor: "Eu știu totul! Adevărul meu e adevărul suprem!" Nicidecum (... ) David nu se încadrează în acest tipar, respingându-l cu vehemență chiar. Pentru el, a filozofa este un mod de a trăi, ci nu un mod de a-ți etala veleitățile oratorice în fața unei mulțimi de farisei.

Pentru el, a filozofa nu înseamnă a cocheta cu, cuvinte sofisticate, ci înseamnă a înțelege lucrurile dincolo de aparențele lor, dincolo de vremurile în care s-au întâmplat! Îl întâlnim pe acest David abia în anul 2037, an în care începe să scrie încetul cu încetul, cu zâmbetul pe buze și cu o ușoară notă persiflatoare la adresa propriei persoane, din amintirile tinereții sale: de pe când era el tânăr fecior.

Pe când era el tânăr fecior, David se afla într-o stare continuă de neliniște din pricina unei anume fete Ana. El se vedea acest personaj principal în propria-i dramă de dragoste și război, cu prima lui iubită (... ) o domnișorică tare frumușică și cochetă, după cum își amintește el, și care l-a cucerit cu jovialitatea ei inițial, dar care mai apoi l-a ținut alături ea făcând apel la seducție și la manipulare emoțională. Îl găsim pe acest David prins într-o plasă ce poartă numele de obișnuință.

Povestea de formare a lui David începe pe vremea când, acesta privindu-se ca un mic geniu neînțeles într-o societate meschină și macabră care în mod ironic se dorește a fi grandioasă, dominând prin opulența arhitecturii, a scărilor asemănătoare celor de pe Strada des Champs-Élysées din Paris, considerându-se de altfel sufocat de această societate decadentă și de acest mic orășel: Iașiul, se refugiază în brațele unei făpturi naive și dintr-o familie de neam bun; o făptură care nu cunoaște ea lumea aceasta mare și care precum o fiară caută să te doboare...  sau, cel puțin așa era ea la început. În prima parte a vieții sale facem cunoștință cu un David cu potențial, dar care se află mai tot timpul la marginea prăpastiei în loc să fie pe vârful muntelui; în loc să fie și el pe Everest.

Vom observa cum David tot cade și tot se ridică, rănit fiind în orgoliul propriul său amor, devenind el însuși ceea ce nu concepea să existe în viața sa. Acaparat fiind de frenezia lumii exotice în care l-a introdus Ana, acesta preferă să se acopere cu un voal pe față deși vede ce se întâmplă de fapt în jurul său: el vede că Ana se schimbă, că acea "tânără fecioară, ca o zânișoară voioasă, ca din nuferi scoasă" devine o femeie egoistă, o femeie care nu este dispusă să se confrunte cu realitatea, o femeie se victimizează cu orice prilej.

Practic, David începe să se mintă pe sine fie de dragul banilor și al statutului social fie din obișnuință, spunându-și că rămâne mereu și mereu alături de ea din iubire și din compasiune față de aceasta. Acest lucru nu face decât să înrăutățească situația, tânărul fiind acum nevoit să rămână alături de ea după decesul bunicului Alexander- mai mult dintr-o datorie morală față de data aceasta.

Tocmai din acest motiv, adică din cauza proceselor de conștiință, îl găsim pe David făcând primul său jurământ, un jurământ față de Ana în care îi promite acesteia că va rămâne veșnic alături de ea. Și cum s-ar spune: un pas înainte și doi înapoi, caracteristic tânărului nostru David de altfel, jurământul a și fost rupt, căci incompatibilitatea dintre cei doi începuse să fie din ce în ce mai evidentă.

Căzând din grațiile familiei Petrescu, David o blamează pe Ana asemănându-o cu o "otravă" și cu o ființă dezgustătoare care, mai tot timpul, a apelat la șiretlicuri și tertipuri feminine. Debusolat fiind și văzând această chestiune ca pe o lovitură de la viață, văzându-o ca pe o pedeapsă pentru momentele sale de slăbiciune, David caută mângâiere, sprijin și înțelegere în brațele Domnului.

Dezvăluindu-și nimicnicia și rușinat fiind față de sine și, desigur, față de El, David merge la o biserică din Iași, loc în care avea să întâlnească pe cineva care îi va schimba complet viața. În data de 21 August 2017, într-o frumoasă zi de Vineri, în care "din cer cad picturi de cristale și de mărgăritare", David revine la biserică, în locul unde o și întâlnește pe cea care avea să îi aducă mângâierea atât de trebuincioasă.

Mai exact, aici are loc prima întâlnire dintre David și Aurora. Aurora, un înger trimis din Ceruri, după cum o consideră el, devine, încet dar sigur, cea mai bună prietenă a acestuia. Datorită ei, el face un al doilea jurământ, de data aceasta sieși și Domnului, spunându-și că de azi își va asculta intuiția, își va asculta copilul interior și, de asemenea, că nu va mai face nicio promisiune de care nu este convis că o poate îndeplini!

Acesta este momentul în care Aurora îi spune lui David că "de la grota pierderii de sine ai ajuns la ploi divine!". Acum, David dorește să devină acest iubit pasional, acest iubit înflăcărat, acest iubit care visează să "picteze cerul în albastru și roșu" alături de Aurora; care consideră că trenul său și al Aurorei este "trenul nostru". El care dorește ca această creatură diafană să rămână pentru totdeauna în viața sa (... ) căci "numele tău, Aurora, e gravat în inima mea!". Doar că, o serie de evenimente neașteptate pare că îi spulberă visul.