Povestea Anei

Ana 

Reprezentând prototipul adolescente care a dus o viață de huzur până într-un punct, razele soarelui pictându-i zâmbete în sufletu-i zglobiu, curcubeul jucându-se sprinten prin păru-i ca spicele de grâu și luna mângâindu-i ochii ca cerul azuriu, bucurându-se de lecțiile alerte de vioară de după-amiază și de poveștile cu tâlc de seară ale iubitului domn Alexander, nimeni altul decât capul familiei, Ana este femeia de la care vom învăța cum să privim viața prin ochii providenței divine chiar și în cele mai nefaste parcă fără-de-scăpare situații.

Cea mai importantă ființă, idolul ei, bunicul Alexander se stinge din viață, în urma unor complicații în timpul unei operații, să îi spunem a unei erori medicale, lăsându-i acesteia doar amintirile unei cărți cu fundă aurie. Un eveniment pare a surprinde un nou aspect, cu totul neașteptat, al Anei (...) un efect de domino ce va răsturna completamente tot ceea ce știa și simțea aceasta o aduce tot mai aproape de pragul unei psihoze.

Fiid prima ei întâlnire cu moartea, Ana se simte copleșită, sufocată de însăși viața acum! Emoții dintre cele mai puternice, intense, își fac simțite prezența în interiorul ei fragil; furnicături ce vin cu amprenta unei triste umbre; o strânsoare macabră, demențială vrăjitoarească nebuloasă(...) ceață, foc, paie, și scrum. Lasă-ți inima să curgă, să plângă, să spună, să radă; să se întrebe ce vrea; să cunoască ce nu știa! Ce mai este viața dacă nu însăși moartea?, își spuse aceasta. Ne naștem noi doar pentru a muri sau trăim și dincolo de moarte?! Ce este moartea dacă nu o trecere într-o nouă fornă de existență? O realitate străină- te rog există, oare dincolo mai e ceva? Unde e bunicul meu, acolo unde e nimeni și nicăieri? Cine poate răspunde întrebărilor acestora?, un înger- demon, ceva, cineva!¿

A accepta sau a nu faptul că există această forță numită ea destin, o forță care orânduiește mai toate în planurile acestea existențiale, o lege cică a naturii?! un blestem, ce povară grea mi-e soarta!, marcată fiind eu acum de frici, și de un ușor- mic egoism, îi spun vieții să îmi redea viața, fără suferințe doar lapte și miere(...) aici e punctul zero! se poate, se aude!¿