Poemul 4. "Everest. Eu sunt David!"

După cum vedeți, e atât de dificil de explicat

toate cele câte s-au întâmplat.

E atât de dureros și apăsător,

fiindcă retrăiesc acele momente când mi-am dorit să mor.

Și lacrimile-mi apasă pe pagini

și le lasă cicatrici,

pentru că suferă și ele...

paginile jurnalului meu- atât de firave, dragi și mici!

Aici e Ana, aici e Aurora.

Într-o parte e trecutul, iar în cealaltă viitorul;

într-o parte e carne, iar în cealaltă visare;

într-o parte am o ambrozie, iar în cealaltă o rodie.

Într-o mână am mărul lui Hefaistos,

iar în cealaltă am flautul lui Appollo.

Într-o parte văd ceva concret,

de la cealaltă nu știu la ce să mă aștept.

E atât de greu de descris, căci sufletul mi-ngreunat...

simt cum car un bagaj în spate, care nu-i al meu, și m-a cocoșat.

Și uite așa se duce lupta aceasta...

ai zice că e doar între Ana și Aurora.

Dar, de fapt, e mai mult decât v-ați putea imagina-

și se pune acum întrebarea aceasta:

Oare unde voi ancora

ținând cont de faptul că toți îmi spun atâtea ș-atâtea?!

Influențe de tot soiul se scaldă, iarăși și iarăși, prin mintea mea-

când unii mă îndeamnă să fac ceva, când alții spun altceva.

Și toate aceste lucruri efectiv m-au asfixiat;

m-au luat cu asalt și m-au debusolat!

Cu Ana e aceeași dramă dintotdeauna,

cu care sunt atât de obișnuit, dar pe care nu o mai pot controla.

Toate capriciile și minciunile ei (...) inclusiv gura lumii nu o mai pot astupa.

Astfel, am ajuns acest prizonier în propria-mi viață, și nu am idee cum aș putea evada.

Apoi, mai e și ea... Aurora...

orice ar spune lumea, mie acolo-mi bate inima!

Fiindcă am înțeles că iubirea necondiționată pe toate cele bune le înfăptuiește...

și de atunci mi-am zis: Sub imperiul iubirii inima mea sălășuiește!

Și uite așa jonglez mai mereu

între cel care am fost,

sunt,

și mi-am dorit să însemne eu!

Și uite așa, multe am mai aflat

despre ce înseamnă să iubești și să fii folosit,

să trădezi, fără să vrei, și să fii mințit;

să fii batjocorit pe nedrept și huiduit.

Și uite așa, am aflat cum te ia valul și viața te ia și ea la pumni;

cum încerci să te ridici, dai din coate, și apoi te trezești la nebuni.

Așa s-a întâmplat cu mine și Ana-

la început a domnit pasiunea, apoi a intervenit obișnuința.

La început mi-ai fost tare dragă-

te-am iubit, te-am protejat și te-am răsfățat.

Dar, între timp, ceva în noi doi s-a schimbat...

tu ai jucat dur și nici eu nu m-am lăsat!

Mai târziu, eu unul am început să visez doar bani;

să îmi doresc poziție socială înaltă, multe femei frumoase și mulți ani.

Practic, mi-am jucat viața la loterie

și am târât-o și pe Ana în acea nebunie.

Și încercam să merg tot înainte cu această fată,

căci mi-era la îndemână și nu doream să mă lase baltă.

Astfel, am intrat în jocul acela tot mai adânc-

am devenit eu acest armăsar cu plete în vânt?!

Iar Ana... Ana m-a uimit cu a ei viclenie;

și nu mai înțelegeam când e rost de teatru sau e o adevărată agonie.

Am intrat, așadar, într-o competiție cu cea care îmi era iubită;

iar iubirea mea devenea, astfel, neîmpărtășită.

Eu zic că m-a sedus și doar m-a folosit;

deși ea spune că mereu m-a iubit.

Ea zice că eu am sedus-o și am folosit-o;

eu știu... cândva chiar am iubit-o.

Eu am vrut proprietățile ei și funcții de conducere;

ea a vrut să mă domine și în capul meu să se urce.

Eu am vrut să calc pe cadavre;

iar ea și-a propus să mă doboare!

Și uite așa, am aflat multe despre Univers,

despre natura umană și ce înseamnă să fii un om șters.

Multe am învățat din mine- din acel naiv băiat,

și din bărbatul care a răzbit să ajungă cu greu, astăzi, acest bărbat!

Nu știu dacă să regret toate cele câte s-au întâmplat;

căci fără ele, poate că azi, aș fi fost un ratat.

Încă și acum îmi amintesc cum inima mi-a sângerat;

cum ani la rând m-am pedepsit pentru răul pe care l-am provocat.

Chiar și acum, după douăzeci de ani, încă-mi amintesc...

pentru toate sunt recunoscător și le prețuiesc.

După douăzeci de ani, Doamne sunt pe Everest,

și încă-mi amintesc:

- Știi, Ano, m-am dezbrăcat de vise deșarte.

Nu îți mai aud gândurile pline de vanitate.

Acum stau și privesc la lună.

Stau și privesc la lună și vreau o lume mai bună!

Deci, Ano, mă întreb: ce vrei, oare, de la mine?

- Ce vreau de la tine

e doar inima ta,

căci acum realizez cât de frumoasă era, îmi răspunse ea.

O Doamne, cât aș da

să fiu acum alături de ursita mea.

Și pentru asta voi face orice îmi stă în putință;

doar Îndeplinește-mi, te implor, această mică dorință!

Și rugăciunea mi-a fost ascultată;

și în viața mea o stea a fost invitată.

Astfel a apărut Aurora-

care-mi tot spunea:

- David, ce mult aș da să îți pictez viața în culorile dimineții,

să îți aduc în dar mireasma prosperității,

să dansez pe vibrația sufletului tău;

să fim un întreg doar tu și eu, mirele meu!

Însă, Ana nu a renunțat...

în viața mea a reapărut

și toate planurile mi le-a dat peste cap (...)

chiar și de Aurora, pe nedrept, s-a luat:

- Te iert și eu pentru tot ce mi-ai greșit;

hai, Davide... iartă-mă și tu pentru că te-am chinuit.

Iar pe tine, Aurora, ce ne-aș da să te prăpădesc

pentru că ai îndrăznit să îmi iei tot ce am putut să urăsc și, totodată, să iubesc!

Știi, Doamne cât aș da

să înțeleg ce se întâmplă de fapt în viața mea?!

Și voi face orice crezi Tu de cuviință;

doar spune-mi: care dintre cele două a mea domniță?!

Și uite așa gândul acesta se tot plimba atunci prin mintea mea:

a o ierta, din nou, pe Ana sau a o căuta pe Aurora?

Și mă bucur enorm de alegerea pe care am făcut-o,

și de faptul că pe nici una dintre ele, într-un fel, nu am pierdut-o.

Iar acum, stau și privesc la lună

și mă bucur enorm de faptul că am o viață bună;

că m-am iertat pentru toate ce le-am greșit

și pentru că de dragoste m-am îndrăgostit!

Iar tu, Ano, de vei citi toate acestea,

să știi că nu ne-am uitat povestea!

Și tu, Aurora, nu uita:

numele tău e gravat în inima mea!

Și astfel, în viața Anei am fost un călător stelar prin visele-i pribege

și am refuzat ca doar lacrimile și un gust amar pe noi să ne mai lege.

Acum, datorită Aurorei, sunt un călător stelar prin visele-mi mărețe,

iar imaginația e parte din seva mea- sunt încins și plin de tandrețe!

21 August 2037,

Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași