Poemul 2. Jurământul. Enigma Aurorei

Și de aceea, astăzi au apărut ei-

doi fluturi măreți și sprintenei.

Vești din ceruri ei mi-au adus...

îngerii Domnului ce credeam că demult, de lângă mine, s-au dus!

Și astfel, pe Aurora în viața mea am primit-o...

cât de mult am mai admirat-o și cât de mult am iubit-o.

Într-o lume în care dragostea de bani primează,

a mea artistă veșnic radiază; și eternul feminin, spiritul meu, acum îl omagiază.

Într-o lume în care cele ce s-au creat efectiv s-au disipat;

iar cele sfinte zici că peste văi au alunecat,

a mea porumbiță

mi-a deschis calea spre dreapta credință.

Astfel, am întors roata dezamăgirii

și am aflat înțelesul iubirii.

Apoi, am trasat linia existenței

și, într-un final, am înțeles mesajul clemenței.

Însă, fiind mort pentru toate și de tot,

am fost un laș... ș-am plecat din acel loc.

Dar m-am gândit să mă reîntorc;

pentru că încep să simt... pentru că pot!

Simplitate, claritate, sinceritate:

în seara aceasta te dezbrac, ș-am să te văd în completa-ți voluptate!

Seninătate, veșnicie, a mea tainică nebunie:

în seara aceasta mă așez la pieptu-ți cald... și vreau să mă alinți cu a noastră melodie.

Și totuși, ieșind din visarea mea;

aud cum Aurora-mi tot repeta ceva:

"David... știi...de la grota pierderii de sine

ai ajuns la ploi divine!"

Și acum nici un jurământ nu am mai depus -

mi-E martor cel de Sus!

Am rupt lanțurile ce mi-au atârnau de gât...

erau temerile, frustările și obligațiile ce m-au făcut să mă simt pierdut!

Știu că această poveste va dăinui dincolo de războaie;

dincolo de orice fum și orice foaie...

Și sufletul meu într-un final a înțeles

că nu în trecut e adevăratul test.

Iubirea nu e doar o parte din existența ta;

așadar fii una cu ea.

Mi-am văzut sufletul pereche- era chiar în fața mea...

și mai tot ce îmi imaginam, acum, pot manifesta!

21 August 2017,

Biserica "Sfânta Vineri" din Iași[1]

[1] Aici, David o întâlnește pentru prima dată pe Aurora.