Poemul 2. Jurământul. Enigma Aurorei
Și de aceea, astăzi au apărut ei-
doi fluturi măreți și sprintenei.
Vești din ceruri ei mi-au adus...
îngerii Domnului ce credeam că demult, de lângă mine, s-au dus!
Și astfel, pe Aurora în viața mea am primit-o...
cât de mult am mai admirat-o și cât de mult am iubit-o.
Într-o lume în care dragostea de bani primează,
a mea artistă veșnic radiază; și eternul feminin, spiritul meu, acum îl omagiază.
Într-o lume în care cele ce s-au creat efectiv s-au disipat;
iar cele sfinte zici că peste văi au alunecat,
a mea porumbiță
mi-a deschis calea spre dreapta credință.
Astfel, am întors roata dezamăgirii
și am aflat înțelesul iubirii.
Apoi, am trasat linia existenței
și, într-un final, am înțeles mesajul clemenței.
Însă, fiind mort pentru toate și de tot,
am fost un laș... ș-am plecat din acel loc.
Dar m-am gândit să mă reîntorc;
pentru că încep să simt... pentru că pot!
Simplitate, claritate, sinceritate:
în seara aceasta te dezbrac, ș-am să te văd în completa-ți voluptate!
Seninătate, veșnicie, a mea tainică nebunie:
în seara aceasta mă așez la pieptu-ți cald... și vreau să mă alinți cu a noastră melodie.
Și totuși, ieșind din visarea mea;
aud cum Aurora-mi tot repeta ceva:
"David... știi...de la grota pierderii de sine
ai ajuns la ploi divine!"
Și acum nici un jurământ nu am mai depus -
mi-E martor cel de Sus!
Am rupt lanțurile ce mi-au atârnau de gât...
erau temerile, frustările
și obligațiile ce m-au făcut să mă simt pierdut!
Știu că această poveste va dăinui dincolo de războaie;
dincolo de orice fum și orice foaie...
Și sufletul meu într-un final a înțeles
că nu în trecut e adevăratul test.
Iubirea nu e doar o parte din existența ta;
așadar fii una cu ea.
Mi-am văzut sufletul pereche- era chiar în fața mea...
și mai tot ce îmi imaginam, acum, pot manifesta!
21 August 2017,
Biserica "Sfânta Vineri" din Iași[1]
[1] Aici, David o întâlnește pentru prima dată pe Aurora.
