Poemul 2. "Dansând pe valurile morții"

Și din acel moment, toată viața mea s-a schimbat.

La început m-am întrebat:

Oare, din teatrul agoniei bunicul meu chiar a evadat?

Oare dintr-o lume a tragediei acesta chiar a scăpat?!

Și din acel moment, am realizat cât de mult bunicul meu m-a răsfățat

și cât de multe el m-a învățat.

Am realizat cât de mult el m-a ocrotit

și cât de mult m-a mai iubit.

După acel moment, fericită precum pasărea cerului m-am chinuit să fiu,

dar, în zadar (...) căci, iată-mă cum de egoistă și de nebună mai toți mă știu!

Am ajuns, tocmai eu, acest phoenix [1]îngândurat într-un cadru inundat

fiindcă toți m-ați părăsit și fiindcă, inclusiv, iubirea mea m-a trădat. De aceea, spre văile morții m-am îndreptat.

Și din acel moment, ba m-am pierdut prin văile nopții,

ba am dansat pe valurile morții

și, fără să vreau, m-am lăsat pradă sorții.

Și din acel moment, nu am mai auzit sonetul libertății.

Dar, în acest moment vreau magie peste tot;

chiar vreau să ajung la tine căci fără tine nu mai pot!

Dar nimic nu se întrezărește: nici vârf de munte,

nici castele, nici acele lumi celeste!

Dar chiar nimic nu se întrezărește?!

nici scrisori, nici îmbrățișări...

Iată, cum pare că, nimic nu ne mai unește-

și, totuși, mi-e atât dor de ale tale fierbinți sărutări.

Davide:

așteptarea aceasta chiar doare.

E o mare de chin în jurul meu (...) vezi tu oare?

și mă tot întreb: de ce nu vrei tu să fii a mea salvare?!

7 Octombrie 2016,

Eforie Nord, Constanța

Note explicative 

Observație: titlul alternativ este "Ana și Pendulul Destinului"  

[1] Phoenix sau phoenicși, din latinescul phoenix, (din mitologia greacă) reprezintă o pasăre alegorică, oraculară, care, simțindu-și sfârșitul aproape, se arunca în foc și renăștea din propria cenușă.