Poemul 2. "Dansând pe valurile morții"
Și din acel moment, toată viața mea s-a schimbat.
La început m-am întrebat:
Oare, din teatrul agoniei bunicul meu chiar a evadat?
Oare dintr-o lume a tragediei acesta chiar a scăpat?!
Și din acel moment, am realizat cât de mult bunicul meu m-a răsfățat
și cât de multe el m-a învățat.
Am realizat cât de mult el m-a ocrotit
și cât de mult m-a mai iubit.
După acel moment, fericită precum pasărea cerului m-am chinuit să fiu,
dar, în zadar (...) căci, iată-mă cum de egoistă și de nebună mai toți mă știu!
Am ajuns, tocmai eu, acest phoenix [1]îngândurat într-un cadru inundat
fiindcă toți m-ați părăsit și fiindcă, inclusiv, iubirea mea m-a trădat. De aceea, spre văile morții m-am îndreptat.
Și din acel moment, ba m-am pierdut prin văile nopții,
ba am dansat pe valurile morții
și, fără să vreau, m-am lăsat pradă sorții.
Și din acel moment, nu am mai auzit sonetul libertății.
Dar, în acest moment vreau magie peste tot;
chiar vreau să ajung la tine căci fără tine nu mai pot!
Dar nimic nu se întrezărește: nici vârf de munte,
nici castele, nici acele lumi celeste!
Dar chiar nimic nu se întrezărește?!
nici scrisori, nici îmbrățișări...
Iată, cum pare că, nimic nu ne mai unește-
și, totuși, mi-e atât dor de ale tale fierbinți sărutări.
Davide:
așteptarea aceasta chiar doare.
E o mare de chin în jurul meu (...) vezi tu oare?
și mă tot întreb: de ce nu vrei tu să fii a mea salvare?!
7 Octombrie 2016,
Eforie Nord, Constanța
Note explicative
Observație: titlul alternativ este "Ana și Pendulul Destinului"
[1] Phoenix sau phoenicși, din latinescul phoenix, (din mitologia greacă) reprezintă o pasăre alegorică, oraculară, care, simțindu-și sfârșitul aproape, se arunca în foc și renăștea din propria cenușă.
