Poemul 2. "Când cerul și apa s-au despărțit"

14.01.2018


Partea I

M-am aprins în tine când timpul, agale, prin părul meu se juca

și-mi spunea: mâine nu se află în clipa aceasta.

M-am stins în tine când frunzele ruginii pe pământul roditor se așezau

și cântările tale cu ale păsărilor Paradisului se asemănau.


Cu fiecare pas o nouă poartă noi doi am deschis

și, absolutul, într-un sărut atât de fierbinte, l-am cuprins.

Dar, iubirea carnală e doar ceață și nămol

dacă sufletul nostru se pierde în gol!


M-am aprins în tine și, astfel, am creat rime divine...

te vedeam al meu mire.

Sub cerul Domnului, cu ardoare, eu te rugam

să nu pleci de lângă mine, căci doar pe tine te mai am!


Și Sfântul Duh peste noi, cred că, S-a coborât...

și, totuși, stelele palide s-au întrebat: ce s-a rupt?!

Și condeiul mi-e făurit din atâtea lacrimi și din mister-

oare, fără tine, chiar am să pier?!


M-am aprins în tine când la zi de sărbătoare ne-am regăsit.

Am filozofat împreună și, cu dragoste, despre Iisus mult ți-am vorbit.

M-am stins în tine... și-n spuma mării mă topesc acum.

M-am pierdut prin aste versuri... și spiritul mi-e flămând.


Acum... tu te oglindești în mine,

iar eu îmi fac mantie din strălucirea ta.

Când se lasă seara sunt atât de nedumerită:

și mă întreb: oare, ce va mai urma?!



Partea a II-a. Îmi aleargă

Acum, îmi aleargă cerul de sub picioare

și simt cum valurile se răscumpără în mare.

Îmi aleargă destinul gol pe pietriș

și văd iarăși proscriși.


Îmi miroase a flori de primavară,

dar mă trezesc că e iarnă.

Am vise cu tine,

dar văd că nu ești lângă mine.


Îmi bate în ușă o pasără măiastră-

întunericul din mine o alungă de acasă.

Dar pasărea tot insistă și insistă

și ușa, iată că, se lasă deschisă.


Îmi sună a scandal de iubire,

dar trebuie să-mi vin în fire.

Am doar o viață, nu o mie;

cică mă sprijin de piață, nu de euforie.


Te-am visat

și, apoi, te-am adorat...

Te-am visat

când pe umeri tu m-ai mângâiat.


Îmi aleargă gândurile pe norii supărați;

îmi aleargă lacrimile pe munții încrestați!

Îmi aleargă, iarăși, toate prin cavou;

aș vrea să mă nasc iarăși om, dar dintr-un alt ou!




Partea a III-a. Gravity Effect

Apoi, mi-au înghețat cuvintele într-un gând;

mi-a înghețat dorul într-o adiere de vânt.

Mi-a înghețat inima într-un jad;

mi-au înghețat lacrimile- toate's într-un smarald.


Doamne, unde Ți-e al Tău Acoperământ

când al Tău copil se simte ca într-un mormânt?!

Doamne, unde Ți-e Iertarea

când al Tău copil și-a pierdut Calea?!


Spre întuneric chiar m-am îndreptat,

deși știam- știam că e un gest necugetat.

Spre apus m-am trezit...

nu mai știam ce să fac; de fapt nu știam nimic.


Spre necunoscut m-am îndreptat,

căutându-l tot pe Dumnezeu, și apoi m-am întrebat:

De ce aici și acum?

ce am de învățat din acest cerc nebun?


Apoi, m-am întrebat:

de ce atâtea probleme pe cap?

Nu știu să le fac față;

chiar nu știu ce să mai fac.


Astfel, a apărut el...

drăgăstuos și frumușel...

Pentru că m-am rugat

și, apoi, am gravitat.


Mi s-au topit gândurile într-un vis;

mi s-a topit inima complet în Paradis!

Acum am înțeles:

totul e aici, în mine, de la început...


și știu ce am de făcut-

în primul rând, am de ales!

Și am gravitat-

noi dimensiuni am explorat,


dorințele sufletului le-am realizat

fiindcă pe Dumnezeu, cu adevărat, L-am îmbrățișat!

Și așa ai putea face și tu,

om bun:


varsă lacrimile iubirii pătimașe;

curăță-te de haina mâniei și a surorii ei trufașe...

și treci de-a dreapta frăției într-u Hristos;

în dreapta Celui care te pune pe un făgaș, cu adevărat, frumos.


Astfel îți poți înțelege sufletul...

de aceea e important să nu mai judeci,

să nu mai învinuiești,

ci să îți amintești


că te afli aici ca să crești,

ca să iubești,

ca să te bucuri;

te afli aici ca să te mântuiești!

3 Mai 2015,

Strada Amintirilor, Iași