Poemul 2. "Când cerul și apa s-au despărțit"

14.01.2018


Partea I

M-am aprins în tine când timpul, agale, prin părul meu se juca

și-mi spunea: mâine nu se află în clipa aceasta.

M-am stins în tine când frunzele ruginii pe pământul roditor se așezau

și cântările tale cu ale păsărilor Paradisului se asemănau.


Cu fiecare pas o nouă poartă am deschis

și absolutul, într-un sărut atât de fierbinte, l-am cuprins.

Dar, iubirea carnală e doar ceață și nămol

dacă sufletul nostru se pierde în gol!


M-am aprins în tine și am creat rime divine;

te vedeam al meu mire.

Sub cerul Domnului, cu ardoare, te rugam

să nu pleci de lângă mine, căci doar pe tine te mai am!


Și Sfântul Duh peste noi, cred, S-a coborât (...)

și totuși, stelele palide s-au întrebat: ce s-a rupt?!

Și condeiul mi-e făurit din lacrimi și din mister-

oare, fără tine, chiar am să pier?!


M-am aprins în tine când la zi de sărbătoare te-am regăsit.

Am filozofat împreună și, cu dragoste, despre Iisus ți-am vorbit.

M-am stins în tine... și-n spuma mării mă topesc acum.

M-am pierdut prin versuri... și spiritul mi-e flămând.


Acum... te oglindești în mine,

iar eu îmi fac mantie din strălucirea ta.

Când se lasă seara sunt atât de nedumerită:

oare, ce va mai urma?!


Partea a II-a. Îmi aleargă

Acum, îmi aleargă cerul de sub picioare

și simt cum valurile se răscumpără în mare.

Îmi aleargă destinul gol pe pietriș

și văd iarăși proscriși.


Îmi miroase a flori de primavară,

dar mă trezesc că e iarnă.

Am vise cu tine,

dar văd că nu ești lângă mine.


Îmi bate în ușă o pasără măiastră-

conștiința o alungă de acasă.

Dar pasărea tot insistă

și ușa se lasă deschisă.


Îmi sună a scandal de iubire,

dar trebuie să-mi vin în fire.

Am doar o viață- nu o mie;

cică mă sprijin de piață- nu de euforie.


Te-am visat,

și apoi, te-am adorat...

Te-am visat

când pe umeri tu m-ai mângâiat.


Îmi aleargă gândurile pe norii supărați;

îmi aleargă lacrimile pe munții încrestați!

Îmi aleargă, iarăși, toate prin cavou;

aș vrea să mă nasc iarăși om, dar dintr-un alt ou!




Partea a III-a. Gravity Effect

Mi-a înghețat inima într-un jad;

mi-au înghețat lacrimile într-un smarald.


Doamne, unde Ți-e al Tău Acoperământ

când al Tău copil se simte ca într-un mormânt?!

Doamne, unde Ți-e Iertarea

când al Tău copil și-a pierdut Calea?!


Spre întuneric m-am îndreptat,

deși știam...știam că e un gest necugetat.

Spre apus m-am trezit-

nu mai știam ce să fac; de fapt nu știam nimic.


Spre necunoscut m-am îndreptat,

și apoi m-am întrebat:

De ce aici și acum?

ce am de învățat din acest cerc nebun?


Și apoi, m-am întrebat:

de ce atâtea probleme pe cap?

Nu știu să le fac față;

chiar nu știu ce să fac.


Apoi, a apărut el...

falnic și frumușel...

Pentru că m-am rugat;

și apoi, am gravitat.


Mi s-au topit gândurile într-un vis;

mi s-a topit inima în Paradis!

Acum am înțeles:

totul e aici de la început;


și știu ce am de făcut-

am de ales!

Și am gravitat-

noi dimensiuni am explorat,


dorințele sufletului le-am mângâiat,

și pe Dumnezeu, cu adevărat, L-am îmbrățișat!

Și așa ai putea face și tu,

om bun...


varsă lacrimile iubirii;

curăță-te de haina mâniei

și treci de-a dreapta frăției.

Și astfel poți face și tu-


astfel îți înțelegi sufletul.

Și nu uita, să nu mai învinuiești

din cauza cui anume pătimești,

ci să îți amintești


că te afli aici ca să crești,

ca să iubești,

ca să te bucuri;

ca să te mântuiești!

3 Mai 2015,

Strada Amintirilor, Iași