Poemul 1. "Pe când eram tânăr fecior"

Absolutul....ce e absolutul? La început m-am întrebat.

Și de atunci, multe am învățat.

Multe, în mintea mea, s-au clarificat.


La început am înțeles că nimic nu e vechi și că nimic nu e nou;
că ești nemuritor născut dintr-un ou!
Am înțeles că nimic nu s-a stins și că nimic nu s-a dus-
doar valurile timpului peste țărmuri au apus.


Nimic nu e difuz
căci totul e compus,
fie de te uiți din cer în jos
sau de pe pământ în sus.


Nimic nu e nou; nimic nu e vechi.
Totul e în voi, și mă întreb (...) mă întreb: oare de ce le ascundeți?!
De ce vă chinuiți?!
De ce zăboviți?!
Nimic nu e vechi, nimic nu e nou-
mă trece un fior și m'aud, iarăși, în ecou.


Ș-am mai înțeles că unii ne naștem din focul pasiunii,
iar alții...alții sălășuim în inima pădurii.
Ș-am înțeles că unii ne naștem din temeliile iubirii,
iar alții murim în chinurile dezamăgirii!

Ș-am mai înțeles că unii avem gândurile înverzite,
căci aceasta-i culoarea unei iubite de mulți dorite.
Am înțeles că unii creștem cu o mască, două sau chiar trei-
ele sunt date de societate și de tertipurile alor tăi!


Am înțeles de ce ne zbatem ca în fiecare zi să agonisim
și apoi, de ce, la un moment dat, cu nimic din toate acestea nu ne mai mulțumim!
Și-am înțeles de ce unii avem priviri neiertătoare sau îngrijorătoare
și de ce ne întrebăm, totodată, unde va ajunge această lume- unde oare?!


Am înțeles și de ce alții avem hazarde în amintiri,
iar apoi ne întrebăm: de ce nu avem parte de cele mai mari plăceri și iubiri?!
Și știu de ce unii spunem că n-i conștiința împăcată
și de ce, totuși, o altă lecție după colț ne așteaptă!


Și mai știu de ce unii spunem că prețuim natura,
dar o distrugem- o distrugem cu minciuna!
Pe toate acestea, eu, demult le știu
și totuși...mă tot întreb: de ce le știu?!


Unii avem locuri pline de energii curate,
dar alegem cluburile pline de minți poluate.
Avem explicații de dat unui așa zis iubit (...)
și nu acceptăm faptul că pe Domnul l-am ocolit.


Și adevărul e că unii încă facem pact cu stele și luna,
și apoi, numărăm datoria una câte una!
Și adevărul e că nimic din toate acestea nu m-ar nemulțumi
dacă nu le-aș vedea. Și nu le-aș vedea dacă m-aș opri din a gândi.


Dar, paradoxal, am observat că dincolo de nopți,
prin picuri cristalini, momente de euforie s-au imortalizat
și prin fulgii argintii, pacea și liniștea au reînviat.
Natura divină din om a reînviat!


Pentru că unii au ales să fie în armonie cu tot ce îi înconjoară,
să ceară sfatul îngerului de-odinioară,
să mulțumească Domnului pentru momentele de astă seară.
Pentru că unii au învățat ce să ceară și cum să ceară!


Pentru că unii au ales să facă ce simt;
adică să cânte, să picteze, sau mai bine zis să evolueze-
iar acum, pe ei înșiși nu se mai mint.
Dincolo de timp, trecutul, prezentul și viitorul în acești oameni s-au unit.


Pentru că au ales să privească prin alți ochi, să iubească să creadă, și să fie iubiți;
și acum, acești oameni... acești oameni sunt de neoprit.
Visele lor în pagini aurii și le-au rescris;
cu alt sentiment, cu planuri nobile, și au învins!


Unii...mai mult sau mai puțin din toate acestea au înțeles
și multe roade bune, prin muncă asiduă, au cules!
Pe toate acestea, demult, eu le-am înțeles...
și într-un final, am ales!


Apoi, am înțeles că eu sunt tot ceea ce nu sunt;
că pot fi un chip desprins din povești
sau că pot fi tot ce ai putea urî sau să iubești.
Am înțeles că eu sunt tot ceea ce sunt!

Eu sunt tot ceea ce aleg-
acum sunt mult mai atent.
Și iată-mă-s viteaz...

am întors și celălalt obraz!

Iar acum... acum mi-s dincolo de limite și dincolo de stele;
fiindcă am fost dincolo de iele și dincolo de vreme.
Iar acum... acum văd dincolo de răsărit și dincolo de apus;
pentru că am văzut dincolo de întunericul, din mine, pe care l-am răpus.


Ș-am văzut- o! Era o lumină-
era drumul meu!
Și s-a văzut un nou început-
pentru că am refuzat să mai privesc în urmă ori să îmi plâng de milă mereu!

Dincolo de timp am ales-
și ce am ales, am cules!

Drept urmare, am realizat că:

între a fi și a nu fi există a deveni,
căci sărutul eternității ești chiar tu.
Ești chiar tu -
a mea parte dintr-un déjà vu!

Între a fi și a călători există a gândi.
Și astfel, am început a picta, cu ochii minții,
sanctuarul dimineții.
Între a fi și a simți se află roata vieții...


Când roata vieții mele s-a răsucit
și a căutat fericire în fel și-n chip,
furtuni de sentimente, nu mai știu de ce, m-au nimicit.
Iar în acele momente... în acele momente m-am simțit un nimic.

S-au spart valuri dure, atunci, în inima mea,
și nimic din ce visam nu am mai reușit a picta!
Astfel, am înțeles că între a fi și a deveni
s-a aflat dintotdeauna ea- femeia.

Femeia mea din lanțurile groazei m-a eliberat
și lângă roata vieții mele s-a alăturat.
Femeia mea următoarele lucruri m-a învățat;
și de atunci, pe toate le-am pus cap la cap:


David, între a fi și a șovăi există simțul responsabilității...
căci realitatea este cea pe care tu ți-o creezi.
Ea, realitatea, este ceea ce oferi și ceea ce primești;
și te roagă, ca fără teamă, să o privești!

Și îți urează să strălucești;
și te roagă, să nu încetezi, ca drept în ochi să o privești.
Și îți dă de știre că vrea să o iubești;
și să fii recunoscător pentru absolut toate cele ce le trăiești.


Deci, între a fi și a reuși se află a iubi!
Iubirea și succesul se câștigă.
Iubirea și succesul se câștigă prin muncă asiduă!
Și toate acestea, în cele din urmă, duc pe o cale sigură.


Între a fi și a supraviețui se află a trăi...
Între a fi și a nu fi se află cugetul dimineții...


Și totuși...cred că tare bine ar mai fi
dacă v-aș povesti
ale mele peripeții.


21 Iunie 2027,

Teiul lui Eminescu, Iași