Meditație în Inima Iubirii
Inima mea nu are încredere în oameni, sufletul se dăruiește complet lui Dumnezeu, mintea refuză să accepte superficialitatea și ipocrizia care patronează modernitatea. Toată nădejdea a rămas și rămâne veșnic la Bunul Dumnezeu. Au trecut mulți ani de atunci, de când credeam în naivitatea lor. Lumea aceasta e o lume mult prea rece, tristă și goală, obositoare, e o lume a măștilor. Suspans, plec, fug, alerg cu repeziciune, cu bucurie, în brațele lui Dumnezeu. Mă retrag în natură, într-o cochilie, la umbra copacilor, mă odihnesc în lumina Domnului, Dumnezeului meu. Am privit cerurile, focurile și apele, am privit imperiile cum s-au ridicat ori s-au prăbușit peste noapte. Am pătruns vulcanii, am simțit un cutremur sufletesc, un adevărat tsunami, drept mărturisesc. Sau așternut de toate peste acest sfânt pământ, sau zidit castele, ca mai apoi să ajungă toate ruine, mormânt.
Mă rostogolesc prin amintiri. Am rămas cu dulceața unor pure adolescentine, gingașe iubiri. Am petrecut multe de atunci și zilele încă mi le port prin a mea singurătate, acolo unde sfetnici dintre cei mai buni îmi sunt luna și soarele, iar stelele surate. A trecut timpul, am trecut și noi prin el, s-au strecurat suspinele printr-un zâmbet de om sprintenel. Un singur lucru mi-a rămas regret, la finele nopții. Acela că nu am știut să mă bucur mai mult de darurile vieții. Mi-aș dori ca oamenii să nu se mai mintă unii pe ceilalți și să învețe să se iubească ca frații. Tot așa precum ploaia binecuvântează frunzele, arborii și florile, așa să se iubească și ocrotească și oamenii, să nu fie mai răi decât hienele și demonii. Oare va exista cândva o asemenea zi? Până una alta, mă bucur de singurătatea mea căci singurătatea mi-e mumă, prietenă, confidentă. Aici este pace, liniște, calm, trăiesc sincere momente de veselie. Solitudinea, pentru unii, e o spaimă, pentru alții, refugiu, regenerare pură, terapie.
În solitudine se extrage seva înțelepciunii. De momente de solitudine avem nevoie fiecare dintre noi, ca să ne reculegem, ca să învățăm cui să dăm ori nu crezare, mai cu seamă la vreme de război. Solitudinea împărtășită cu Dumnezeu e un dar, e o încununare a loialității tale față de Creatorul tău. Solitudinea, pentru unii, e nebunie, pentru alții, binecuvântare.
- Extras Metamorphosis, Nicoll-Hellen
Cuvinte cheie: solitudine, însingurare, izolare, singurătate, contemplație
Painting: Mary Magdalene, 1630-31, Artemisia Gentileschi. Palace Museum Sursock
Article about the artist: here