God Is Always With You

01.08.2019

Să vedem acum și reversul eseului precedent, totuși, pentru că noi, filozofii, suntem oameni care iubesc să interpreteze o situație din mai multe unghiuri; care iubesc să își exerseze mintea. Astfel, pornind de la ideea că: Dumnezeu nu pedepsește, nu blesteamă, nu abandonează- noi le facem de fapt pe toate acestea, avem următoarea poveste cu tîlc.


Adesea ne întâlnim cu situații în care auzim un membru al familiei sau altul, pe un coleg sau altul, întrebându-se: "Doamne, de ce mie? Cu ce am greșit? De ce tocmai eu?!" sau "Doamne, de ce nu găsesc și eu un loc de muncă mai bun, o fată cumsecade, casa potrivită, și prieteni devotați?!" Iar atunci, Dumnezeu-Creatorul nostru și al iubirii, Însăși Iubirea, îl privește pe omulețul în cauză zâmbind și îi răspunde: 


"- Dragul meu, dar cine nu te lasă să ai toate acestea? Eu unul ți-am oferit tot ceea ce ai nevoie pentru ați putea creea Raiul pe Pământ. Ți-am dat viață, ți-am dat o minte sclipitoare, un trup zvelt sănătos, o inimă mare și iubitoare și, nu în ultimul rând, ți-am oferit darul liberului arbitru; al cărui rost, după cum bine se vede, încă nu reușești să îl descoși.


Ți-am oferit și familia în care te-ai născut, apartamentul în care ai crescut, oamenii care ți-au fost alături de la bun început; ți-am oferit natura. Ți-am oferit florile vii colorate, cu ale lor parfumuri delicate, pe care nici că vrei să le miroși; ți-am oferit păsările drăgălașe, ce îți cântă imnul iubirii dimineața, dar pe care tu le alungi cu nepăsarea; ți-am oferit păpădiile, care îți șoptesc toată dragostea mea, dar pe care le întristezi cu neatenția ta. Ți-am dăruit soarele cald și blând de care te plângi mai mereu; ți-am dăruit cerul minunat de înstelat de care nu te bucuri cu adevărat. Ți-am oferit existența!


Cine să fie cel întristat de fapt și de drept, acum? Cine crezi că, lăcrimează când vede că nu vrei să fii un om înțelept și cu tine însuți să fii corect? Cine zici că se mâhnește când, chiar al său fiu cu vorbe grele îl pedepsește? Cine crezi că, se întristează când tu mă abandonezi? Cine crezi că suspină când tu pe văile demonice te pierzi?"


Rezultă că, suferința din viața noastră, de orice natură ar fi aceasta, își are obârșia în totalitatea ideilor, cuvintelor, alegerilor și acțiunilor noastre care nu sunt fundamentate pe dragostea și învățătura christică, ci nu din cauza unei anume persoane sau, mai ales, a lui Dumnezeu. Altfel spus, noi suntem cei care ne îndepărtăm de Duhul Sfânt prin intermediul gândurilor, vorbelor și faptele noastre, care nu sunt în acord cu esența divină, cu iubirea; ci nu Dumnezeu pleacă de la noi. Dumnezeu Fiind Prezența, El nu pleacă nici măcar o clipă din prezență. 


Deci, multe dintre problemele noastre nu ar mai exista dacă nu am permite existența unor percepții eronate-distorsionate asupra realității, fie interioare cât și asupra celei înconjurătoare, în mintea noastră. Iar, pentru a putea ajunge la un echilibru, în acest sens, de noi depinde cum alegem să folosim unul dintre cele mai importante daruri de la Creatorul nostru, anume darul liberului arbitru; un dar a cărui putere, parcă, mulți se feresc să o și conștientizeze dărămite să o utilizeze cum se cuvine. O fi și aici, deci, o artă: arta de a alege.


Matei 18:12-14 "Dacă un om are o sută de oi şi una dintre ele se rătăceşte, nu le va lăsa el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi va pleca în căutarea celei rătăcite?! Nu este voia Tatălui meu care este în cer ca unul dintre aceşti micuţi să piară."