Celebrarea limbii proprii

Celebrarea limbii proprii atestă conştientizarea şi asumarea unui adevăr pe care nu trebuie să-l uităm vreodată: limba exprimă identitatea noastră. Dacă-l pierdem, noi înşine suntem pierduţi. Suntem datori să luptăm pentru integritatea, identitatea fonetică, lexicală, semantică şi stilistică a limbii noastre, să-i apărăm profilul şi frumuseţea, în special astăzi, când limba română este supusă la siluiri de neînchipuit. 

Aceste acte de vandalism sunt, într-o însemnată măsură, comise de indivizi fără preţuire de patria, neamul și poporul lor, mulţi din zonele pegrei umane şi ale periferiilor sociale - care, într-o ofensivă fără precedent, ocupă centrul realităţii româneşti, tinzând să o acopere şi să-i dea o nouă definiţie. Violuri, mizerabile siluiri şi silnicii asupra limbii româneşti comit însă şi nenumăraţi alţi cetăţeni, o parte importantă a societăţii, care, din cauza, iarăşi, a instrucţiei insuficiente, a nivelului scăzut ori cvasi-inexistent de educaţie şi cultură, participă activ la procesul de degradare a acesteia, prin vorbirea ei precară, la limita analfabetismului, cu implicarea masivă, uneori zdrobitoare procentual, a interjecţiilor şi onomatopeelor şi - în prezenţa blocajului din neputinţă -, a gesturilor smucite şi a unei game întinse de elemente din ariile comunicării non-verbale. 

Sărăcia dezarmantă a vorbirii, modul rudimentar de exprimare, tiparele şi schemele puerile, din zona, cel mult, fatică a comunicării, automatismele obsesive, marotele lingvistice, invectivele - unele cumplite, cu agresiuni lexicale îngrozitoare, cu invocarea sacrului negativ şi pozitiv, a lumii umbrelor, a vieţii şi a morţii, a propriilor părinţi, a propriei persoane, -, vulgaritatea, promiscuitatea, obscenitatea şi pornografia se extind, tot mai mult, contaminându-l şi otrăvindu-l, asupra teritoriului limbii române. Siluirea limbii nu este însă apanajul drojdiei societăţii şi nici al maselor gregare - ori, în termeni eminescieni, al "canaliei de uliţi". Participă cu sârg la degradarea limbii, prin felul aproximativ, incorect, incoerent şi inept în care o vorbesc, prin modul incult, rizibil şi profund viciat logic şi lingvistic în care asociază cuvintele şi-şi exprimă "ideile" şi oameni politici, parlamentari, miniştri, "intelectuali", unii (foarte trist aspect), chiar din zonele învăţământului superior şi ale culturii.

Toate tipurile şi mijloacele de sărbătorire a limbii române sunt binevenite şi trebuie susţinute. Există însă, dincolo de ceremonii, festivităţi şi festivisme, un mod de a ne celebra limba care se situează deasupra tuturor ca valoare şi importanţă: faptul de a o vorbi, întâi de toate, corect, coerent şi cuviincios, apoi, după puterile fiecăruia, frumos, creativ şi expresiv. A VORBI FRUMOS exprimă nu numai frumuseţea limbii, pe care o uităm cu fiecare zi care trece, cu fiecare modă ori "fiţă" stilistică ori lexicală care intră, pervers şi incult, în teritoriul ei, ci şi frumuseţea minţii şi a sufletului nostru. Este cel mai frumos şi cel mai substanţial elogiu pe care îl putem face limbii române - cu care ne mândrim, pentru că este o limbă frumoasă, complexă şi profundă, aptă de mari subtilităţi, de sensuri abisale şi de înălţări mistice. Limba română trebuie să fie o sărbătoare continuă pentru noi, cei care vorbim româneşte şi care SUNTEM prin ea.

- Sorin IVAN, Profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Sociale, Politice și Umaniste a Universității Titu Maiorescu, Departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice

Postare facebook: here

Postare instagram: here